Situația Ucrainei pe front, cea mai favorabilă din ultimul an. Kievul încearcă să relanseze negocierile de pace

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Situația Ucrainei pe câmpul de luptă este, în prezent, cea mai favorabilă din ultimul an, datorită utilizării eficiente a dronelor și a sistemelor de apărare aeriană, a declarat ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, potrivit AFP.

Soldați ruși pe frontul din Ucraina FOTO EPA-EFE
Soldați ruși pe frontul din Ucraina FOTO EPA-EFE

Potrivit unei analize realizate de AFP pe baza datelor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), armata rusă, care a invadat Ucraina în 2022, nu a înregistrat aproape niciun câștig teritorial în luna martie - o situație fără precedent în ultimii doi ani și jumătate, potrivit Agerpres.

„Poziția noastră pe câmpul de luptă este cea mai puternică, sau cea mai solidă, din ultimul an”, a declarat Sîbiga pentru mai multe instituții media, inclusiv AFP, după ce declarațiile au fost sub embargo până miercuri.

Ministrul  ucrainean a subliniat că avantajul numeric al Rusiei a fost redus semnificativ prin utilizarea dronelor, iar această evoluție permite Kievului să își consolideze poziția în eventualele negocieri. De asemenea, el a afirmat că armata ucraineană este în prezent capabilă să doboare „până la 90%” dintre dronele și rachetele rusești care vizează orașele ucrainene.

Experții pun dificultățile recente ale Rusiei pe seama succesului contraatacurilor locale ucrainene, superiorității Kievului în domeniul dronelor, dar și a problemelor de comunicare din rândul trupelor ruse. În ultimele luni, acestea au fost deconectate de la terminalele Starlink, care oferă acces la internet prin satelit; în paralel, Kremlinul încearcă să interzică complet aplicația de mesagerie Telegram.

Kievul încercă să dea un impuls negocierilor de pace

Ucraina a solicitat Turciei să găzduiască o întâlnire între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său rus, Vladimir Putin, într-un demers menit să relanseze negocierile de pace. „Suntem în favoarea unei întâlniri, pentru a da un nou impuls eforturilor de pace”, a declarat Sîbiga.

Acesta a precizat că solicitarea a fost adresată în mod specific Ankarei, dar Kievul este deschis și altor opțiuni: „Dacă o altă capitală, în afară de Moscova sau Minsk, organizează o astfel de întâlnire, vom merge”.

Eforturile diplomatice de a pune capăt conflictului, cel mai sângeros din Europa de la al Doilea Război Mondial, au ajuns însă într-un impas, în contextul în care atenția Statelor Unite, mediatoare între Kiev și Moscova, este absorbită de războiul din Orientul Mijlociu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite