Sistemul Bancar European

Criza din zona euro s-a resimţit foarte tare pe burse

Îmi amintesc de perioada când negociam capitolul de aderare „Uniunea Economică şi Monetară", în urmă cu un deceniu.

Euro devenise monedă europeană, iar statele membre îşi adaptau sistemele naţionale bancare la o noua rigoare, prin coordonarea reglementărilor locale cu politica monetară unică. Rămânea ca riscurile semnificative bancare să fie gestionate la nivelul sistemului bancar naţional. Ce s-a petrecut într-un deceniu de operare a sistemelor naţionale bancare, pe baza unei aşa-zise uniuni monetare europene, am văzut în ultimii 2-3 ani.

Euro s-a afundat într-o criză adâncă şi foarte complexă. Descoperim că deficitele enorme în unele state ale zonei euro au fost „gestionate" prin cooperarea între reglementatorul local şi guvernul naţional, ambele entităţi uitând adesea de promisiunea rigorii şi angajamentelor europene. Odată cu avansul procesului de globalizare, băncile s-au antrenat în tot mai ample tranzacţii internaţionale, depăşind frecvent limitele reglementatorului local.

Mai mult, s-au dezvoltat adevărate „bănci internaţionale" care adesea au impus forme de operare pe pieţele locale, iar acum, având expuneri în arii critice, ameninţă cu contagiunea sisteme naţionale bancare şi nu numai. Aceste evoluţii arată, pe deoparte, importanţa băncilor în evoluţia „economiei reale", iar în altă ordine de idei tendinţe de restructurare a pieţei bancare, motive pentru care, astăzi, se desfăşoara o vie dezbatere privitoare la rolul şi poziţia sistemului bancar în cadrele naţionale şi în context european/internaţional, noi opţiuni manageriale şi de politici bancare.

„DISTRUCTIVISM CREATIV"

Jan Brenner spunea, în cea mai recentă carte a sa, că trăim o perioadă de „distructivism creativ". Nu ştiu dacă aşa gândeau şi cei care, în ultimele săptămâni, şi-au mutat depozitele de la anumite bănci din Grecia şi Spania. Poate că băncile britanice, care au solicitat sprijinul Băncii Centrale, vor elimina lipsa lichidităţilor prin angajamente ferme că vor introduce sumele primite de la Trezorerie în economie. Teama de destabilizare a sistemelor bancare din unele state membre arată şi că soluţiile individuale nu au dus întotdeauna la rezultatele scontate, semnalând existenţa unor probleme la nivelul băncilor din Uniunea Europeană.

Niall Ferguson şi Nouriel Roubini spun că reducerea „hazardului moral" în care operează sectorul bancar european necesită atât un program de recapitalizare directă a băncilor eurozonei, cât şi crearea unui sistem european de garantare a depozitelor. Şi şeful Băncii Centrale Europene a subliniat aportul riscului politic la situaţia descrisă, denumind în primul rând „incertitudinea crescută".

Dacă, într-adevăr, s-a ajuns „în punctul în care alegerile politice au devenit mai importante decât instrumentele monetare", înseamnă că cei care vorbesc de „europocalipsă" nu sunt chiar deplasaţi. Şi şefa de la Fondul Monetar Internaţional crede că liderii europeni trebuie să dea rapid mesajul „voinţei lor colective" de a consolida uniunea monetară, politicile bugetare, sectorul financiar, sistemul bancar, într-un cuvânt de a crea o nouă construcţie a zonei euro, bazată pe „o comunitate bugetară, bancară şi financiară".

REGULI NOI

Cred şi eu, deodată cu Andrew Moravcsik, că lucrurile nu sunt atât de complicate precum sunt descrise. Ar trebui doar să înţelegem că opţiunea pentru uniunea monetară, în 1992, presupunea că economiile europene vor converge una spre alta. Aceasta nerealizându-se, s-a ajuns la un dezechilibru fundamental în zona euro, ceea ce explică şi actuala criză. Ca atare, convergenţa reală a economiilor europene trebuie atinsă, pentru a se ajunge la o conduită macroeconomică internă similară în ţările zonei euro, adică o aliniere a opţiunilor de cheltuieli publice, competitivitate, inflaţie etc., pentru a fi posibil ca politica monetară unică să opereze la un cost rezonabil.

Preşedintele Barroso a anuntat deja Parlamentul European, săptămâna trecută, de intenţia Comisiei Europene de a iniţia o propunere legislativă prin care să se întărească supravegherea bancară integrată (la nivel european) şi să fie creat un sistem european de garanţie comună a depozitelor. Acestea ar urma să fie incluse într-un pachet de propuneri pe care Consiliul European le va analiza şi discuta la sfârşitul acestei luni. Barosso a precizat că statele care nu vor dori să adopte asemenea reguli vor avea posibilitatea să opteze pentru formula opt-out, dar acele state membre care vor o mai puternică integrare să o poată face.

VA FI O UNIUNE BANCARĂ?

E adevărat că liderii europeni continuă a vâsli o navă fără cârmă, într-un ocean plin de turbulenţe, nefiind încă total convinşi să cedeze regulile bancare ale propriilor ţări în favoarea unei reglementări europene centralizate şi a creării unei garantări transfrontaliere a depozitelor bancare în spaţiul european. O uniune bacară în Uniunea Europeana nu este privită cu ochi buni de City-ul londonez, de exemplu, dar nu văd de ce Marea Britanie s-ar opune creării acesteia pentru zona euro.

Berlinul va condiţiona, probabil, această iniţiativă de asocierea ei cu proiectata uniune financiară, ceea ce ar putea duce la o implementare sănătoasă a amândurora. Se estimează că astfel de paşi ar calma spaimele investitorilor şi, în acelaşi timp, ar pune capăt opoziţiei liderilor europeni faţă de astfel de măsuri non-suveraniste.

Dar trebuie să completăm şi spusele lui Mario Draghi: nu numai liderii politici, ci şi cei economici/financiari/bancari ar trebui să fie mai responsabili nu doar în faţa acţionariatului şi reglementatorilor naţionali/europeni, ci şi a clienţilor existenţi sau probabili, deci a societăţii şi cetăţenilor. Căci, aşa cum arată un studiu recent de la Harvard, criza recentă a închis şi epoca „superstar CEO", lăsând loc unui altfel de leadership în business, ca şi în spaţiul public/poltic. Cu atât mai mult este nevoie de aşa ceva într-o nouă Uniune Europeană!