Secrete, scandaluri și patru ani de război: cum a supraviețuit Volodîmîr Zelenski și a rămas în fruntea Ucrainei
0Când tancurile rusești au trecut granița în februarie 2022, zvonurile că Volodîmîr Zelenski ar fi fugit din Ucraina s-au răspândit rapid. Cu Kievul sub bombardamente și Rusia apropiindu-se, liderii europeni se temeau de ce e mai rău. Atunci, președintele ucrainean a postat un video în care apărea în întuneric, în fața clădirii prezidențiale, înconjurat de consilierii săi de top, și a spus simplu: „Suntem aici”.

Înlăturarea lui Zelenski era o parte esențială a planului Moscovei de a prelua controlul Ucrainei – o operațiune pe care rușii sperau să o finalizeze în câteva zile. Conform unui apropiat al președintelui, agenți ruși au închiriat apartamente în imediata apropiere a biroului prezidențial, cu ordin să-l elimine.
Încă din primele zile ale războiului, circula o glumă că Zelenski s-ar fi întors la cariera de comedian, pentru că nu se teme de bombe. În acele momente, umorul său și capacitatea de a supraviețui au reflectat perfect starea de spirit sfidătoare a țării. Surse ucrainene povestesc că, atunci când SUA i-au oferit evacuarea, Zelenski a răspuns ferm: „Am nevoie de muniție, nu de un mijloc de un mijloc de transport”.
Pe măsură ce Ucraina se pregătește să marcheze a patra aniversare a invaziei ruse, Zelenski este încă la cârma țării. Nu doar că a supraviețuit la douăsprezece tentative de asasinat, dar a rezistat și unui scandal de corupție care a dus la demisia consilierului său apropiat și a doi miniștri de top – toți erau alături de el în acel video celebru, relatează CNN.
Mulți atribuie supraviețuirea sa talentului politic, care, alături de discursurile sale inspiraționale, i-a adus comparații cu Winston Churchill. Dar, asemenea liderului britanic din timpul războiului, Zelenski a făcut și greșeli, iar viitorul său pare tot mai incert pe măsură ce conflictul continuă. Chiar și dintre cei 60% dintre ucraineni care încă au încredere în el, doar jumătate consideră că ar trebui să candideze pentru un al doilea mandat.
În iulie 2023, proteste rare au scos mii de oameni în stradă, cerând guvernului să nu slăbească independența agențiilor anti-corupție. Zelenski a fost nevoit să facă un pas înapoi și să recunoască nemulțumirea publicului.
Conflictul s-a extins și în sânul armatei: Zelenski a avut tensiuni cu fostul șef militar, generalul Valerii Zalujnîi pe care l-a demis în 2024, într-o mișcare interpretată ca neutralizarea unui rival politic. Relația cu președintele american Donald Trump a fost la rândul ei complicată, cu momente în care Zelenski a fost umilit public.
Personalitatea sa combativă se leagă, în parte, de copilăria petrecută în una dintre cele mai sărace zone ale fostei URSS. „Trebuia să-ți dovedești forța, mai ales dacă erai un băiat evreu mic, încercând să câștigi respectul celor din jur”, spune Bartosz Cichocki, fost ambasador polonez la Kiev. „Nu respectă slăbiciunea și poate înfrunta forțe superioare – calitate necesară când te confrunți cu tipi ca Putin și Patrușev.”
Un președinte improbabil
La 48 de ani și după aproape șapte ani de mandat, Zelensky este cea mai tânără persoană care a condus Ucraina independentă. El este, de asemenea, cel mai improbabil lider al țării. Avocat de profesie, nu avea experiență politică înainte de a candida la președinție, petrecându-și prima jumătate a carierei profesionale în lumea spectacolului. Și-a făcut un nume în serialul de succes „Servitorul poporului”, în care a jucat rolul unui profesor sărac care devine în mod neașteptat președinte. Mulți credeau că înscrierea ui în cursa prezidențială e o glumă, până când a câștigat 73% din voturi, învingându-l pe Petro Poroșenko.
Talentul său de comunicare a fost esențial în primele zile ale invaziei. Alegerea de a rămâne la Kiev, în timp ce rușii se apropiau, a fost un semnal clar că este un lider de încredere. Soția sa, Olena, și cei doi copii, Oleksandra și Kirilo, au rămas alături de el, în ciuda fricii acute din primele zile. Aproape peste noapte, popularitatea sa a crescut de la 37% la 90%.
Succesul Ucrainei în respingerea atacului inițial asupra Kievului și recucerirea unor teritorii a fost urmat însă de blocaje pe front, iar conflictele cu Zalujnîi și cu alți oficiali au continuat. Totuși, incursiunea surpriză în regiunea rusă Kursk în august 2024 a ridicat moralul armatei ucrainene.
Relația cu aliații occidentali a fost la fel de complicată. Zelenski a învățat să ceară ajutor direct publicului, nu doar liderilor, pentru a obține sprijin militar. În paralel, a trebuit să gestioneze tensiunile cu Trump, care a criticat Ucraina și pe președintele ei, chiar public.
Patru ani de război au lăsat urme vizibile: fire albe și linii de oboseală pe fața președintelui, nopți în care rapoartele de pe front vin încă de la 3-4 dimineața, și zile în care cafeaua neagră devine combustibilul supraviețuirii. Totuși, cei apropiați subliniază că, în ciuda presiunii, umorul și decența sa rămân intacte.
Comedianul devenit președinte a supraviețuit până acum, împotriva tuturor așteptărilor. Dar imaginea lui și a guvernului său a fost afectată de scandaluri de corupție, proteste și critici din partea aliaților. În timp ce ucrainenii îngheață sub atacurile rusești asupra infrastructurii energetice, Zelenski continuă să conducă, cu convingerea că poate duce țara către pace.
Andrii Sibiha, șeful diplomației ucrainene, afirmă: „Știe să se adapteze la lovituri și să meargă mai departe. Aceasta este calitatea care îl menține în fruntea țării.”























































