„Scandalul steagurilor” a ajuns în presa elveţiană. Neue Zurcher Zeitung publică un colaj cu Băsescu în costum unguresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografia publicată de cotidianul elveţian
Fotografia publicată de cotidianul elveţian

Cotidianul elveţian „Neue Zurcher Zeitung” a publicat în ediţia sa de luni o analiză despre scandalul steagurilor din Ţinutul Secuiesc, care „a aprins spiritele în guvernul de la Bucureşti şi cel de la Budapesta”. În fotografia care ilustrează materialul apare un colaj cu preşedintele Traian Băsescu îmbrăcat într-un costum tradiţional unguresc.

Într-o analiză intitulată „Secuii din România vor să îşi arate steagul”, jurnalistul Rudolf Hermann consemnează: „O controversă în jurul arborării steagului secuilor a otrăvit atmosfera dintre Bucureşti şi Budapesta. România interzice Ungariei imixtiunea în problemele minorităţilor. Conflictul agravează relaţia oficială dintre cele două ţări. Secuii sunt o minoritate maghiară care trăieşte de secole în sud-estul Carpaţilor din Transilvania, fără să mai aibă contact geografic cu Ungaria. Secuii sunt majoritari în judeţele Covasna şi Harghita, unde dispun de o conştiinţă etnică şi culturală extrem de puternică”.

Jurnalistul elveţian consideră că întreg scandalul a pornit de la refuzul autorităţilor române de „a gira prezenţa steagului secuiesc la investirea în funcţie a noului prefect de Covasna”. „Reacţia a venit de la Budapesta, prin vocea secretarului de stat Nemeth Zsolt care a vorbit despre o agresiune oficială asupra secuilor din România. Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Fuzes, a plusat explicând că Budapesta sprijină demersurile secuilor de a obţine autonomie. În consecinţă, ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, i-a transmis lui Fuzes să îşi măsoare cuvintele, fiindcă depăşeşte mandatul unui ambasador. A venit replica ministrului de Externe al Ungariei, Martonyi Janos, care i-a luat apărarea lui Fuzes şi a susţinut că acesta reprezintă poziţia oficială a Guvernului de la Budapesta”, se arată în analiza publicată în cotidianul elveţian.

În fotografia materialului apare un bărbat care, în timpul unui protest la Bucureşti, ţine în mână un colaj cu faţa lui Traian Băsescu şi cu corpul unei unguroaice câştigătoare la „Miss Harghita & Covasna”. Deasupra colajului apare scris: „Sponsor oficial: Viktor Orban”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite