Scandal diplomatic între Praga şi Washington. Milos Zeman îi interzice ambasadorului SUA accesul în sediul preşedinţiei Cehiei
0Şeful statului ceh Milos Zeman a declarat că ambasadorul Statelor Unite Andrew Schapiro nu este binevenit la Castelul Praga, reşedinţa preşedinţiei, scrie presa citată de BBC News online.
Zeman a făcut anunţul în urma unor declaraţii ale lui Schapiro pe care le consideră critice la adresa deciziei sale de a participa la evenimentele prin care Moscova urmează să marcheze sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
O serie de lideri ai lumii boicotează ceremonia din cauza rolulu Rusiei în conflictul din Ucraina. Zeman este considerat favorabil Rusiei în această privinţă.
Ambasadorul Schapiro a "depăşit limitele" criticând decizia de a participa, în mai, la ceremoniile de la Moscova, a afirmat Zeman, citat de portalul Parlamentni Listy.
Din această cauză, "uşile castelului îi sunt închise" lui Schapiro, a continuat şeful statului. "Nu-mi pot imagina ca ambasadorul ceh de la Washington să-l sfătuiască pe preşedintele american unde să se ducă. Iar eu nu voi permite niciunui ambasador să aibă vreun cuvânt de spus despre planurile mele de călătorie", a subliniat el.
Un purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a încercat, ulterior, să minimalizeze importanţa comentariilor lui Zeman, afirmând că Schapiro poate să participe la evenimentele sociale de la Castel.
Schapiro a declarat în martie, potrivit presei cehe, că "ar fi ciudat" ca preşedintele ceh să fie singurul om de stat din UE pe podiumul din Piaţa Roşie.
Ambasada Statelor Unite a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Zeman.
Zeman este cunoscut pentru opiniile sale tranşante cu privire la o serie de subiecte, adesea în contradicţie cu cele ale Guvernului condus de către social-democraţi. Postul de şef al statului ceh este o funcţie mai degrabă onorifică, însă Zeman a fost primul preşedinte ales în mod direct, în 2013.