Şase morţi în Italia, în urma prăbuşirii unui elicopter în regiunea afectată de avalanşă
0Şase persoane care se aflau la bordul unui elicopter de salvare au murit marţi, în urma prăbuşirii aeronavei în Abruzzo, în centrul Italiei, a anunţat prefectura de poliţie din L'Aquila, relatează AFP.
Echipele de salvare care au sosit la locul producerii accidentului au recuperat din diverse locuri, din zăpadă, corpurile persoanelor decedate, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.
„Elicopterul tocmai efectuase o misiune de salvare de pe piste de schi şi se întorcea atunci când s-a prăbuşit într-un culoar îngust, nu departe de piste de schi. S-a prăbuşit de la o înălţime de 600 de metri“, a precizat el.
În cursul unor misiuni de acest tip, aceste elicoptere ale serviciilor de salvare pleacă cu un echipaj de cinci persoane - doi piloţi, un medic, un infirmier şi un salvamontist.
A şasea victimă este schiorul, luat cu câteva momente mai înainte de pe pistele staţiunii Campo Felice.
În regiunea în care s-a prăbuşit elicopterul, o serie de cutremure au provocat săptămâna trecută o avalanşă soldată cu 15 morţi - potrivit unui nou bilanţ - şi în urma căreia 14 persoane sunt în continuare date dispărute.
De aproape o săptămână, mii de militari, salvatori, poliţişti şi pompieri sunt mobilizaţi în centrul Italiei, cu sprijinul elicopterelor atunci când vremea permite acest lucru, pentru a-i evacua pe locuitorii zonelor cu risc, a aproviziona cătunele izolate şi a restabili alimentarea cu electricitate, legăturile telefonice şi alimentarea cu gaze naturale.
Elicopterul a lansat un semnal de ajutor, iar martori au declarat că au auzit o explozie puternică.
Agenţia naţională pentru securitatea zborurilor a anunţat că deschide o anchetă în vederea stabilirii cauzelor accidentului, care a avut loc în condiţii meteorologice nefavorabile, pe o ceaţă densă în zonă.