Rusia folosește rachete nord-coreene să atace Ucraina. Anunțul președintelui Volodimir Zelenski
0Forțele ruse au utilizat probabil o rachetă nord-coreeană în timpul atacului aerian de noaptea trecută asupra regiunii Kiev, soldat cu moartea unui tată și a fiului său în vârstă de 4 ani, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Potrivit informaţiilor preliminare, ruşii au folosit o rachetă nord-coreeană în acest atac - o nouă lovitură teroristă deliberată împotriva Ucrainei", a scris el pe reţelele de socializare, potrivit Agerpres.
"Experţii pirotehnişti încă lucrează pentru a determina datele exacte privind această rachetă", a spus Zelenski.
La atacul de noaptea trecută a reacționat și șeful biroului prezidențial de la Kiev, Andrii Iermak, care a declarat că Ucraina se va concentra pe distrugerea definitivă a infrastructurii militare a Rusiei, potrivit dpa.
Pentru a preveni moartea civililor este necesar de a priva Rusia de capacitatea de a ucide, afirmă Iermak într-o declaraţie postată pe Telegram, căreia îi este ataşată o înregistrare video în care se văd forţe de salvare degajând dărâmăturile unei clădiri distruse în căutare de eventuali supravieţuitori.
Atac masiv în timpul nopții
Iermak a declarat că un bărbat de 35 de ani şi fiul său în vârstă de 4 ani au fost ucişi când casa lor dintr-o suburbie a Kievului a fost lovită de o dronă rusească. Autorităţile ucrainene afirmaseră anterior că această clădire a fost lovită de fragmente de rachetă.
"Este necesar să distrugem infrastructura militară (a Rusiei) deoarece inamicul nu acceptă alte argumente", a subliniat Iermak, adăugând că Ucraina speră să obţină cât mai curând permisiunea aliaţilor occidentali de a utiliza rachete cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului rus.
Forțele ucrainene au distrus 53 din cele 57 de drone de atac lansate de Rusia în timpul atacului de noaptea trecută, au indicat duminică forţele aeriene ucrainene, citate de Reuters.
Dronele au fost distruse în diferite regiuni ale Ucrainei - Nikolaev, Odesa, Cerkassî, Vinniţa, Kirovograd, Herson, Kiev, Zaporojie, Sumî, Rivne- în timpul atacului, care, potrivit forţelor aeriene, a inclus şi patru rachete de fabricaţie nord-coreeană.