Român mort în Italia, alături de logodnică. Cei doi au fost găsiți fără viață la câteva ore după un violent accident de scuter

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alexandru și Sarah, un cuplu de tineri logodiți, au murit după ce scuterul în care se aflau s-a izbit de un zid și a ajuns într-un șanț, lângă Milano: cei doi au fost găsiți fără viață câteva ore mai târziu, încă purtând căștile de protecție, în ceea ce anchetatorii descriu ca un accident extrem de violent, potrivit Il Giorno. 

Alexandru și Sarah au murit după multe ore de agonie. FOTO: capturi Il Giorno
Alexandru și Sarah au murit după multe ore de agonie. FOTO: capturi Il Giorno

Tragedia s-a produs pe drumul municipal 704, care leagă localitățile Tribiano și Mulazzano, la sud de Milano. Cei doi, în vârstă de 25 și 24 de ani, se întorceau acasă după o seară petrecută cu prietenii, când scuterul Kymco 125 pe care se aflau a ieșit de pe carosabil.

Potrivit unei prime reconstituiri, vehiculul „s-a izbit de un zid de beton și a ajuns într-un șanț”, într-o zonă de drum fără iluminat stradal și fără camere de supraveghere, ceea ce complică stabilirea exactă a circumstanțelor.

Corpurile celor doi au fost descoperite în jurul orei 7:45 de către trecători, lângă scuterul răsturnat. Martorii au alertat imediat autoritățile, însă echipele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic, fiind nevoite să constate decesul.

„Aruncați din șa, căderea și impactul cu solul le-au provocat răni incompatibile cu viața”, au precizat anchetatorii citați de presa italiană.

Alexandru Viorel Ichim, de origine română, și Sarah Ernani, italiancă din Vizzolo Predabissi, urmau să împlinească 26, respectiv 25 de ani. Locuiau împreună în Tribiano de aproximativ un an și erau logodiți, pregătindu-se să-și construiască o viață împreună.

La fața locului au intervenit pompierii din Melegnano și carabinierii din San Donato, care au deschis o anchetă pentru a stabili dacă scuterul a părăsit singur carosabilul sau dacă în accident a fost implicat un alt vehicul.

„Rămâne de stabilit dacă motocicleta a părăsit singură carosabilul sau dacă au fost implicate alte vehicule”, au transmis autoritățile.

Până la finalizarea anchetei, rămâne o poveste de iubire întreruptă brusc, într-un accident care a transformat o întoarcere acasă într-o tragedie fără răspunsuri clare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite