Revista presei italiene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa din Peninsulă se ocupă astăzi, în principal, de recentele declaraţii ale premierului şi de alegerile primare ale democraţilor din Statele Unite. "La Repubblica" scrie despre noile

Presa din Peninsulă se ocupă astăzi, în principal, de recentele declaraţii ale premierului şi de alegerile primare ale democraţilor din Statele Unite.

"La Repubblica" scrie despre noile declaraţii ale lui Silvio Berlusconi, făcute recent la adunarea intreprinzătorilor de la Santa Margherita Ligure (la 30 de kilometri de Genova). Premierul-magnat a criticat dur evaziunea fiscală şi interceptările telefonice. "Pentru a plăti mai puţine taxe, trebuie să plătim toţi", a spus Primul-ministru. După un puseu de tensiune şi intervenţia unui medic, Berlusconi a revenit la verva iniţială şi a anunţat că în Italia vor fi interzise interceptările telefonice, exceptând investigaţiile pentru crimă organizată, terorism şi mafie.

"Corriere della Sera" titrează bilingv "E ora: Yes we can!" ("Şi acum: Da, putem reuşi!"). Anunţul retragerii candidatei democrate Hillary Clinton nu a surprins pe nimeni. Ea şi-a declarat sprijinul pentru Barack Obama, spunând că împreună democraţii pot câştiga cursa pentru Casa Albă. Dată fiind lupta strânsă dintre cei doi, se aşteaptă ca şi Hillary să facă parte din staff-ul lui Obama în cazul unei victorii.

"La Stampa" preia declaraţiile liderului partidului de extrema dreaptă, Liga Nordului, Umberto Bossi, susţinător infocat al infracţiunii de imigraţie ilegală. Judecătorii de la Curtea Constituţională au definit ca inaplicabilă o asemenea normă. Bossi a răspuns: "Avem nevoie de această normă care să ţină imigranţii la distanţă. Aceştia trebuie să înţeleagă faptul că dacă vin în Italia riscă".

"Il Messaggero" dedică un spaţiu amplu defilărilor din cadrul Gay Pride, desfăşurate ieri la Roma. Anul acesta, Chestura a impus traseul Piazza Repubblica - Piazza Navona, spre dezamăgirea organizatorilor, care a fi vrut să "atingă" pe traseu şi instituţii ale administraţiei locale şi naţionale. Nu au lipsit incidentele, un grup de extremă dreapta manifestându-şi dezacordul faţă de opţiunile sexuale ale manifestanţilor. "Vă vom înjunghia pe toţi!" strigau extremiştii în timp ce agitau steaguri cu crucea celtică.

"Il Giorno" scrie despre sectele sataniste. O recentă acţiune a poliţiei a dus la descoperirea unui grup de tineri care deţineau fotografii făcute în timpul unor ritualuri satanice. Poliţia a arestat o persoană, iar alte patru sunt anchetate în stare de libertate. În ultimii ani, zeci de persoane au fost date dispărute în Italia. Se bănuieşte că acestea ar fi căzut victime unor ritualuri de acest tip.

"Il Giornale" compară bugetele principalelor două metropole ale Italiei, Roma şi Milano. Publicaţia susţine că Veltroni, fostul primar al Romei, a păgubit visteria primăriei romane cu un miliard de euro, în timp ce primarul oraşului Milano, Letizia Moratti, a închis anul trecut cu un plus de 156 de milioane de euro. Surplusul în bugetul milanez va fi cheltuit pentru noi locuri în creşe, mobilier urban, spectacole culturale şi pentru alte două linii de metrou aflate în proiect.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite