Regele emerit al Spaniei, vizat de o anchetă de corupţie. Este suspectat că a primit 100 de milioane de dolari din partea unui fost omolog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul Tribunalului Suprem spaniol a deschis o anchetă împotriva fostului rege Juan Carlos, cu scopul de a stabili dacă fostul suveran ar putea fi vizat de o investigaţie într-un doasar de corupţie privind atribuirea de către Arabia Saudită a unui contract cu privire la o linie feroviară de mare viteză, a anunţat luni într-un comunicat Parchetul General spaniol, relatează Reuters.

Parchetul Tribunalului Suprem precizează că va încerca să stabilească dacă fostul monarh poate fi inclus în acest dosar, în contextul în care era protejat de imunitate până la momentul abdicării sale, în iunie 2014, în favoarea fiului său Felipe.

Această anchetă vizează să examineze dacă faptele care au avut loc după 2014, când regele emerit (actualul titlu al lui Carlos) nu mai era protejat de o imunitate, pot fi reţinute sau trebuie să fie respinse în cadrul unei proceduri penale”, precizează parchetul în comunicat.

Această procedură derivă dintr-o anchetă efectuată de către parchetul anticorupţie cu privire la a doua fază a unui contract cu privire la o legătură feroviară de mare viteză între Mecca şi Medina, în Arabia Saudită, care a fost atribuit unui consorţiu de întreprinderi spaniole în 2011.

Cotidianul „La Tribune de Genève” dezvăluia în martie că Juan Carlos ar fi primit, în 2008, suma de 100 de milioane de dolari din partea regelui Abdullah al Arabiei Saudite, decedat în ianuarie 2015.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite