Producătorii britanici de oţel, sticlă, ceramică şi hârtie ar putea ajunge în situaţia în care să oprească producţia. Cu ce nouă criză se confruntă Marea Britanie
0
Producătorii de oţel, sticlă, ceramică şi hârtie din Marea Britanie au avertizat guvernul că, dacă nu găseşte o soluţie pentru creşterea preţurilor la energie, ar putea ajunge în situaţia în care să oprească producţia, scrie Reuters. Preţurile angro ale gazelor au crescut anul acesta cu 400% în Europa, iar economia britanică se confruntă deja cu o criză a lanţului de aprovizionare.
Reprezentanţii acestor industrii au discutat vineri cu ministrul pentru Afaceri Kwasi Kwarteng, şi şi-au exprimat dezamăgirea că nu au fost găsite soluţii rapide, transmite Digi24.
Ministrul a adăugat că este decis să găsească soluţii pentru industriile cu consum mare de energie şi că va mai avea discuţii cu aceste companii pentru a vedea cum poate fi redus impactul creşterii cheltuielilor cu care se confruntă acestea.
„Avem preţuri foarte, foarte mari la gaze, preţuri foarte mari la electricitate, avem deja sprijin pentru industrii şi căutăm modalităţi prin care putem ajuta industria", a spus Kwarteng, într-un interviu acordat Sky News.
Kwarteng a mai spus că lucrează cu ministrul de Finanţe Rishi Sunak în această privinţă. Cu toate acestea, o sursă a Trezoreriei a negat existenţa unor astfel de discuţii, alimentând criticile din partea Partidului Laburist de opoziţie cu privire la răspunsul guvernului.
„Dacă guvernul nu ia nicio măsură, atunci în sectorul siderurgic vor fi tot mai multe pauze de producţie în anumite momente ale zilei şi acele pauze vor deveni mai lungi", a spus Gareth Stace, din industria siderurgică.
David Dalton, care a reprezentat producătorii de sticlă, a spus că sunt companii care ar putea să mai fie active doar câteva zile.