Premierul sloven Jansa, după ce Frans Timmermans a refuzat să se pozeze cu el: Slovenia nu este un stat de mâna a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Slovenia ''nu este un stat membru de mâna a doua'' în Uniunea Europeană, a declarat, vineri, premierul sloven Janez Jansa, în urma unui incident cu Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, petrecut joi la lansarea preşedinţiei slovene a Consiliului UE.

Timmermans a refuzat joi să se alăture fotografiei de grup în care ceilalţi membri ai Comisiei Europene au apărut alături de premierul conservator sloven.

Prin gestul său, vicepreşedintele executivului comunitar a dorit să protesteze faţă de ”atacul inacceptabil şi calomnios'' al lui Janez Jansa la adresa a doi procurori sloveni, potrivit Digi24.

Aceştia urmau să fie delegaţi în noul Parchet european, dar care nu au mai ajuns în aceste funcţii din cauza opoziţiei guvernului sloven.

Janez Jansa a pus la îndoială imparţialitatea şi independenţa celor doi procurori, pe care i-a arătat apărând într-o fotografie împreună cu eurodeputaţi socialişti.

''Au existat întrebări concrete despre statul de drept, iar noi le-am răspuns'', a spus, vineri, la o întâlnire cu jurnalişti străini, premierul sloven, care acuză frecvent partizanatul de stânga al presei şi al justiţiei din ţara sa.

Întrebat despre reacţia lui Frans Timmermans, Jansa a răspuns că nici nu a băgat de seamă că acesta lipsea din fotografia de grup, conform Agerpres.

''Nu avem nicio problemă ca cineva să verifice orice ar dori: statul de drept, libertatea presei, finanţarea mass-media'', dar ''Slovenia nu este o colonie, nu este un stat de mâna a doua. Insistăm asupra unui tratament echitabil'', a subliniat premierul sloven.

La ultimul summit european el şi omologul său polonez Mateusz Morawiecki au fost singurii care l-au susţinut pe premierul ungar Viktor Orban în faţa criticilor altor lideri europeni asupra noii legi ungare menite să combată promovarea homosexualităţii în şcoli.

''Uniunea Europeană nu este o uniune fără Europa Centrală'', a mai spus Jansa vineri, avertizând împotriva unei politici ''a standardelor duble'' care ar putea duce la ''prăbuşirea'' Uniunii Europene.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite