Portugalia. Relaxarea restricţiilor, amânată la Lisabona după ce cazurile de COVID-19 au început din nou să crească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portugalia a raportat în ultimele 24 de ore 890 de noi cazuri de COVID-19, dar niciun nou deces asociat acestei boli
Portugalia a raportat în ultimele 24 de ore 890 de noi cazuri de COVID-19, dar niciun nou deces asociat acestei boli

Guvernul portughez a decis miercuri să suspende procesul de ieşire din lockdown în capitala Lisabona şi în trei municipalităţi, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a început din nou să crească, relatează AFP.

Astfel, capitala şi municipalităţile Odemira (sud), Braga şi Vale de Cambra (nord) vor continua să aplice până pe 27 iunie restricţiile antiepidemice în vigoare.

Printre aceste măsuri, în respectivele zone telemunca rămâne obligatorie acolo unde este posibil, ceea ce nu se va mai aplica în restul ţării începând din 14 iunie, iar restaurantele se închid la ora 22:30, faţă de ora 01:00 în zonele unde se ridică restricţiile de la acea dată.

Relaxarea restricţiilor mai cuprinde, printre altele, prelungirea programului pentru o serie de activităţi şi revenirea publicului în incintele sportive, în limita unei ocupări a acestora la o treime din capacitate.

Dar odată cu relaxarea restricţiilor guvernul a impus teste obligatorii de COVID-19 pentru toate companiile care au mai mult de 150 de salariaţi şi la evenimente sportive, culturale sau familiale.

Portugalia a raportat în ultimele 24 de ore 890 de noi cazuri de COVID-19, dar niciun nou deces asociat acestei boli. Este însă cel mai ridicat număr de noi infecţii zilnice pe care această ţară cu circa 10 milioane de locuitori îl înregistrează după 15 martie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite