Polonezii din Lituania au manifestat pentru drepturile minorităţilor din UE
Aproximativ 200 de polonezi din Lituania au manifestat vineri în faţa ambasadei Cehiei la Vilnius, cerând Uniunii Europene să respecte drepturile minorităţilor, transmite AFP, citată de NewsIn.
Mnifestanţii au depus o petiţie adresată premierului ceh Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE, la care Lituania a aderat în 2004.
"Este vorba despre drepturi fundamentale ale omului, precum dreptul la educaţie în limba maternă, dreptul de a folosi limba minorităţilor în locurile în care acestea sunt intens reprezentate", precizează petiţia.
"Ne simţim discriminaţi", a declarat Maria Puch, o reprezentantă a Uniunii Polonezilor din Lituania.
"Trebuie să luptăm pentru ca fiecare polonez născut aici să poată primi o educaţie în limba lui maternă, poloneza", a declarat Alina Sawulewska, învăţătoare.
Minoritatea poloneză din Lituania se ridica în 2001 de 235.000 de persoane, adică 6,7% din populaţia ţării, potrivit celui mai recent recensământ al Departamentului Naţional pentru Minorităţi.
Curtea supremă administrativă a Lituaniei a hotărât la sfârşitul lunii ianuarie să interzică scrierea numelor străzilor în limba poloneză.





















































