Poate deveni apărarea motorul noii economii europene? O miză între securitate și productivitate

Europa se pregătește să pompeze sume fără precedent în apărare – o decizie strategică, dar și un pariu economic. După decenii de subfinanțare și dependență de umbrela de securitate americană, statele membre își reconsideră prioritățile. Întrebarea nu mai este dacă trebuie investit în apărare, ci cum să fie făcut acest lucru pentru a genera nu doar securitate, ci și creștere economică.

Radar de generație nouă a Thales /FOTO:X

Speranțele nu sunt lipsite de temei istoric. De la GPS și microcipuri la internet și drone, numeroase tehnologii care ne definesc viața de zi cu zi au apărut din laboratoarele de cercetare militară. În jargonul industriei, acest fenomen se numește „fuziune civil-militară” – și a fost unul dintre secretele modernizării economice a SUA în a doua jumătate a secolului XX.

Europa speră acum să replice parțial acest model.

O economie de război... în timp de pace?

Încep să apară semne că această ambiție ia formă. Se discută despre scuturi antimisilă continentale, constelații de sateliți proprii și platforme digitale autonome. Toate promit nu doar autonomie strategică, ci și inovație. Dar între promisiune și realitate se află vechea întrebare: poate apărarea să devină motorul unei economii stagnante?

Pentru NATO, răspunsul este clar. „Trebuie să cheltuim mai mult, dar mai ales să cheltuim mai bine”, spunea recent secretarul general Mark Rutte. Chiar dacă două treimi dintre statele membre ating acum pragul de 2% din PIB alocat apărării, efortul este „departe de a fi suficient”, avertizează el.

Uniunea Europeană pare să fi înțeles mesajul. Comisia a deschis drumul pentru un buget de 800 de miliarde de euro în scopuri militare, iar Germania, cea mai mare economie a blocului, a anunțat un plan colosal de investiții de un trilion de euro pentru modernizarea armatei și a infrastructurii.

Inovație cu uniformă

Acolo unde curge banul public, apare și interesul privat. Start-up-uri și companii tech cu ADN militar se înmulțesc. Un exemplu este Comand AI, firmă fondată la Paris după invazia Rusiei în Ucraina. CEO-ul Loïc Mougeolle provine dintr-o familie cu tradiție în domeniul apărării – tatăl său lucrând în descurajarea nucleară pentru marina franceză.

Comand AI dezvoltă o platformă de inteligență artificială capabilă să interpreteze ordine, să planifice misiuni și să analizeze terenul – toate cu scopul de a reduce drastic timpii de reacție. În viziunea lui Mougeolle, „un singur ofițer poate face munca a patru”.

Deși momentan compania se concentrează exclusiv pe apărare, aplicațiile civile sunt evidente: de la logistica cu roboți autonomi, până la răspunsul la atacuri cibernetice asupra infrastructurii private.

Un pariu istoric, dar nesigur

Entuziasmul nu este nefondat. Potrivit profesorului Chris Miller, autor al volumului Chip War, inovația tehnologică americană a fost alimentată decenii la rând de investițiile Departamentului Apărării în cercetare și dezvoltare. GPS-ul, microcipurile și ecranele digitale au început ca proiecte militare.

Un studiu realizat de Institutul Kiel sugerează că fiecare 1% din PIB investit în cercetare militară ar putea aduce un plus de 0,25% în productivitate pe termen lung. Dar avertismentul este clar: aceste efecte apar doar atunci când există o strategie coerentă și deschidere spre inovatori.

Profesorul Ethan Ilzetzki, autorul studiului, adaugă: „Războaiele și rivalitățile tehnologice au creat presiunea necesară pentru a împinge frontiera inovației. Acum, Europa trebuie să decidă dacă vrea să joace acel rol.”

Războiul cifrelor

Pe de altă parte, nu toată lumea este convinsă. Economiștii Tom Krebs și Isabella Weber avertizează că investițiile masive în apărare riscă să vină cu prețul reducerii cheltuielilor sociale. „În timp ce bugetele militare nu mai au limite, ajutoarele pentru părinți și serviciile sociale sunt deja vizate de tăieri”, scriu aceștia.

Marea Britanie oferă un exemplu concret: recent, guvernul laburist a anunțat reduceri de 4,8 miliarde de lire în sectorul social, în paralel cu o creștere de 2,2 miliarde a bugetului apărării.

Pe termen scurt, acest tip de cheltuieli generează cerere internă și locuri de muncă. Dar pe termen lung, investițiile în muniție, tancuri și rachete nu aduc productivitate dacă nu au o componentă civilă sau tehnologică asociată.

Autonomie sau dependență?

Un alt pariu riscant este legat de independența industrială. Aproape jumătate din achizițiile europene merg către companii americane, iar Franța cere insistent guvernelor să privilegieze alternativele locale: rachetele SAMP/T, avioanele Rafale. Comisia Europeană susține această abordare, dar nu toate statele sunt convinse.

Țări de pe flancul estic – precum Polonia sau Finlanda – insistă pe achiziții rapide, chiar dacă vin din SUA, Coreea de Sud sau Israel. „Țările baltice văd focul. Europa Centrală vede fumul. Restul nu vede nimic”, a sintetizat plastic un diplomat european.

O altă problemă structurală: în Europa, doar 4,5% din bugetele de apărare merg către cercetare și dezvoltare. În SUA, proporția este de 16%. Diferența nu e doar contabilă – ea reflectă un model. Pentagonul finanțează competiția între firme, sprijină start-up-urile și promovează licitații deschise care aduc inovații reale.

Un test pentru cultura instituțională europeană

Profesorul Dan Breznitz de la Universitatea din Toronto e tranșant: „Dacă vrei să construiești o industrie care inovează, trebuie să permiți apariția unor jucători noi. Uniunea Europeană nu a fost foarte bună la asta până acum.”

Și totuși, dacă Europa vrea să transforme nevoia de apărare într-un catalizator economic, va trebui să accepte riscul. Să investească nu doar în blindate, ci și în idei. Să renunțe la protejarea campionilor naționali ineficienți și să lase loc pentru competiție. Să înțeleagă că apărarea nu e doar despre protecție – ci și despre viitorul unei economii care are nevoie, mai mult ca niciodată, de un nou motor de creștere.