Piloții străini care știu să opereze avioane de luptă moderne se vor putea înrola în armata ucraineană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piloții și specialiștii în aviație din alte țări se vor putea înrola de acum înainte în armata ucraineană în perspectiva că Ucraina va primi avioane de luptă moderne, au anunțat forțele aeriene ucrainene.

Ucraina a primit avioane de luptă sovietice de la Polonia și Slovacia FOTO Arhivă
Ucraina a primit avioane de luptă sovietice de la Polonia și Slovacia FOTO Arhivă

Iurii Ignat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, a transmis joi că Ucraina va avea probabil nevoie de voluntari de peste hotare în eventualitatea în care Kievul va primi avioane de luptă occidentale.

„Dacă au o ocupație militară, cum ar fi pilot sau inginer de aviație, atunci aceste persoane pot deveni în mod legal militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei", a precizat el.

Oficialul ucrainean a ținut să sublinieze că Ucraina nu duce lipsă de piloți, deoarece momentan operează echipamente din epoca sovietică, dar a adăugat că nevoia de specialiști ar putea crește dacă țara sa va primi avioanele de luptă moderne pe care și le dorește.

„Dacă vom avea F-16 sau alte tipuri de echipamente, atunci poate că vor apărea [străini]", a spus Ignat. „Pentru că experiența oamenilor care lucrează de mult timp cu acest echipament va fi necesară chiar și pentru briefinguri".

Ignat a declarat că, de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, forțele aeriene au fost inundate de oferte de la persoane care doresc să ajute, inclusiv de la voluntari din alte țări.

El a precizat că în armata ucraineană luptă deja cetățeni străini care servesc în anumite unități militare, inclusiv în Legiunea internațională.

Ucraina a făcut presiuni asupra aliaților să fie de acord să livreze avioane militare avansate.

Polonia și Slovacia, membre NATO, au început deja să trimită Ucrainei avioane de tip MiG-29, modele din epoca sovietică cu care ucrainenii sunt familiarizați, dar Ucraina încearcă să obțină avioane occidentale moderne, cum ar fi avioanele F-16 fabricate în SUA.

În ciuda apelurilor bipartizane din SUA pentru ca administrația președintelui Joe Biden să trimită F-16, Biden a declarat la 24 februarie că Ucraina "nu are nevoie de F-16 acum".

Insider relata într-o analiză că operarea de F-16 are cerințe care s-ar putea dovedi dificil de îndeplinit pe câmpul de luptă din Ucraina. În plus, achiziționarea avioanelor, instruirea piloților și inginerilor, inclusiv pentru întreținere, și ulterior transferul lor în Ucraina ar putea dura până la doi ani.

Cu toate acestea, Serghi Holubtsov, șeful aviației din cadrul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, a declarat pentru The Times of London că piloții de vânătoare ucraineni ar fi pregătiți să piloteze avioane F-16 după mai puțin de șase luni de pregătire.

Locotenent-colonelul în retragere Dan "Two Dogs" Hampton, vorbind pentru Voice of America, a declarat că ar fi o soluție mai rapidă să ajungă în Ucraina militari care știu să zboare pe F-16 decât un program de pregătire în SUA pentru piloții ucraineni, ceea ce devine o opțiune mai plauzibilă acum că specialiștii străini pot sluji în armata ucraineană.

Isobel van Hagen de la Insider a relatat anterior că Hampton, care este un pilot F-16 decorat al SUA, a declarat că s-ar oferi voluntar pentru a pilota F-16 pentru Ucraina dacă SUA decid în cele din urmă să le livreze Ucrainei.

„Voi merge eu însumi. Puteți conta pe mine”, a declarat Hampton, potrivit Voice of America.

Piloți ucraineni s-au deplasat în SUA

Doi piloţi ucraineni se aflau la începutul lunii în SUA în vederea observării competenţelor lor, declarau responsabili americani pentru presa americană.

Adevăratul obiectiv al prezenţei piloţilor ucraineni în SUA a fost de fapt realizarea unei estimări a perioadei de timp care ar fi necesară pentru instruirea piloţilor militari ucraineni să folosească aparatele F-16, relata postul CNN, citând trei surse.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite