Peste 150 de imigranţi arestaţi în nordul Franţei
Peste 150 de imigranţi au fost arestaţi la Calais, în nordul Franţei, în timpul unei vaste operaţiuni a forţelor de ordine, relatează NewsIn.
Operaţiunea, desfăşurată la cererea procurorului din Boulogne-sur-Mer /nord/ şi la care au luat parte 300 de poliţişti şi jandarmi, are loc cu două zile înainte de vizita prevăzută pentru joi a ministrului Imigraţiei Eric Besson la Calais, o zonă de unde, de ani de zile, sute de imigranţi ilegali au încercat să treacă în Marea Britanie.
“Este o operaţiune de destabilizare a filierelor, pentru a încerca să-i prindem pe traficanţi”, a arătat un purtător de cuvânt al prefecturii, citat de AFP.
Cele 150 de persoane arestate, printre care se află mulţi afgani, au fost puse sub supraveghere în Calais, Boulogne şi Lille, a mai precizat purtătorul de cuvânt, care a arătat că au fost luate măsuri de securitate importante în jurul taberelor unde se află imigranţii.



















































