Parlamentul European a ratificat, în acelaşi timp cu Rada ucraineană, acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a ratificat marţi, în acelaşi timp cu Parlamentul ucrainean, acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina, relatează AFP. Legislativul de la Strasbourg era în legătură video directă cu Rada (legislativul ucrainean), unde deputaţii ucraineni au ratificat de asemenea acordul de asociere.

În cadrul acestui vot calificat drept "istoric" de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, acordul a obţinut 535 de voturi pentru, 127 de voturi împotrivă şi 35 de abţineri.
 

Textul a fost aprobat de 355 de deputaţi ucrainieni şi nici unul dintre parlamentarii prezenţi nu a votat împotrivă.

După vot, parlamentarii au intonat imnul naţional ucrainean, iar preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat ulterior acordul, în aplauzele celor prezenţi.

Acest acord, care are componente politice şi economice, rămâne însă în mare parte simbolic în acest stadiu, după ce UE a anunţat amânarea intrării în vigoare a acordului de liber schimb până la sfârşitul lui 2015, pentru a permite discuţii cu Rusia, care se opune acestui acord.
 

Ratificarea acestui acord a venit pe fondul unui armistiţiu fragil între forţele guvernamentale şi separatiştii din est, armistiţiu care, în mare parte, se menţine. Au existat rapoarte de bombardamente în jurul aeroportului din Doneţk, aflat sub controlul ucrainean, dar şi în alte oraşe. Rebelii pro-ruşi s-au angajat în lupte cu forţele guvernamentale în Doneţk şi Lugansk încă din aprilie, la o lună după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea.

Aproximativ 3.000 de oameni au fost ucişi în ultimele cinci luni de conflict. Rusia neagă că a trimis trupe şi armament pentru a ajuta separatiştii, după cum susţine guvernul ucrainean şi Occidentul, notează BBC.

Totodată, Parlamentul ucrainean a adoptat, marţi, proiectul de lege depus de preşedintele Petro Poroşenko care prevede mai multă autonomie pentru regiunile separatiste din estul Ucrainei şi care fixează de asemenea alegeri locale în aceste regiuni, la 7 decembrie. Tot în cursul zilei de astăzi, aproximativ 1.300 de soldaţi din 15 ţări, inclusiv din SUA şi din alte state membre NATO, continuă exerciţiile militare în Lviv, vestul Ucrainei.

Întârziere în semnarea acordului de comerţ liber din cauza „îngrijorărilor“ Rusiei

Parlamentul European şi Rada (parlamentul) din Ucraina a ratificat acordul, însă articolele privind comerţului liber între UE şi Ucraina nu vor fi implementate până în decembrie 2015, cel mai devreme.

Întârzierea este principalul rezultat al discuţiilor dintre UE, Rusia şi Ucraina care au avut loc în Bruxelles vineri, şi este văzută ca o concesie importantă făcută Rusiei. O declaraţie comună după ultima rundă de discuţii specifică faptul că părţile implicate vor folosi această „întârziere“ pentru „a se consulta privind problemele ridicate de Rusia“. 

În ajunul votului din cele două parlamentele, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, spunea că ziua de marţi, a ratificării acordului de asociere între UE şi Ucraina va fi „o zi istorică“.

Poroşenko, care a aprobat acordul în luna iunie, a declarat că „practic acesta este un program de reformă în ţară noastră“ ţintit să garanteze „justiţia, libertatea cuvântului şi paşi anticorupţie decisivi“.

Acest acord este văzut de mulţi ca un punct culminant al recentelor probleme politice ale ţării, aducând fosta republică sovietică mai aproape de UE şi mai departe de sfera de influenţă a Rusiei, conform BBC.

Acordul de Asociere şi protestele din Ucraina

În noiembrie 2013, ucrainenii au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva deciziei bruşte a preşedintelui de atunci Victor Ianukovici de a anula semnarea acordului original. Totuşi, şi Petro Poroşenko se confruntă cu critici dure în Ucraina pentru că, aparent, a cedat în faţa presiunilor Moscovei şi a amânat implementarea acordului de comerţ liber cu cele 28 de ţări membre UE. 

Implementarea acordului de comerţ liber, parte a unui acord mai amplu, a fost iniţial stabilită pentru noiembrie 2014, însă săptămâna trecută a fost întârziată până la finalul anului 2015. În ciuda amânării, UE şi Ucraina vor continua să se bucure de un comerţ lipsit de taxe suplimentare până atunci. 

Rusia a avertizat de multe ori că imediat ce acordul va intra în vigoare, exporturile europene în ţară vor fi neimpozabile, deoarece Kievul are condiţii de comerţ benefice încheiate cu Moscova. Sau că bunurile din Europa mai ieftine pot scoate bunurile ucrainene de pe piaţa locală, ajungând astfel în Rusia.

Kremlinul a mai avertizat şi că va fi forţat să introducă măsuri de protecţie care pot răni economia fragilă a Ucrainei. Unii politicieni ucraineni au reacţionat cu disperare la ştirea că acordul de comerţ liber va fi amânat, notează BBC.

„Am rămas fără cuvinte“, spune guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Sviatoslav Olinik, citat de agenţia de ştiri AFP. „Data trecută când s-a întâmplat asta am avut EuroMaidanul“, continuă el, referindu-se la protestele din noiembrie 2013.


Citeşte şi:

Ucraina interzice 15 posturi de televiziune ruse pe teritoriul său

Autorităţile ucrainene au decis să interzică difuzarea în Ucraina a 15 posturi de televiziune ruse, printre care Rossia 24, Russia Today, RBK-TV şi Pervîi Kana, informează agenţia Ukrinform, citată de Mediafax.

Moscova: Intrarea Ucrainei în NATO ar fi o provocare fără precedent pentru securitatea Europei

Reprezentantul rus pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a afirmat, marţi, că Moscova nu doreşte să vadă Ucraina în Alianţa Nord-Atlantică (NATO), o asemenea acţiune fiind o provocare la adresa securităţii Europei, relatează AFP.

Europa, îngăduitoare cu Putin

Uniunea Europeană intenţionează să coopereze cu Rusia pentru a se ajunge la o soluţie politică a conflictului din estul Ucrainei, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. În ceea ce priveşte noile sancţiuni împotriva Moscovei, acestea au fost adoptate, dar punerea lor în aplicare a fost amânată.

Separatiştii atacă aeroportul din Doneţk cu rachete, susţine Kievul

Separatiştii proruşi au atacat luni noapte aeroportul din Doneţk, bastion al mişcării separatiste din estul Ucrainei,a anunţat Statul Major al operaţiunii antiteroriste ucrainene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite