Pandemia de COVID-19. Biserica Ortodoxă a Greciei se revoltă împotriva carantinei impuse de Bobotează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Ortodoxă a Greciei intenţionează să se revolte împotriva restricţiilor impuse lăcaşurilor de cult de către Guvernul de la Atena cu ocazia Bobotezei, o sărbătoare religioasă celebrată pe 6 ianuarie.

"Ordonăm tuturor bisericilor să rămână deschise de Bobotează", a declarat episcopul Anthinagoras, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, pentru televiziunea publică ERT.

El a mai spus că dispoziţia va fi aplicată chiar dacă Poliţia va interveni pentru a disipa mulţimile de credincioşi.

Potrivit aceluiaşi episcop elen, toate restricţiile impuse de autorităţi pentru perioada Crăciunului au fost respectate. Măsurile au vizat purtarea obligatorie a măştilor sanitare, respectarea normelor de distanţare socială în timpul slujbelor religioase, dar şi a distanţării fizice: într-un spaţiu de 15 metri pătraţi avea voie să se afle un singur credincios.

Reprezentanţii bisericii au acceptat ca în acest an credincioşii să nu mai sară în apele porturilor elene, aşa cum se întâmplă în mod tradiţional de Bobotează.

Grecia a înăsprit restricţiile pe 2 ianuarie, anulând relaxările adoptate pentru Crăciun şi Anul Nou, după ce numărul de infectări cu noul coronavirus a început din nou să crească.

Potrivit noilor dispoziţii, sărbătoarea Bobotezei va putea fi celebrată în Grecia doar în biserici închise, la care vor putea să participe preoţii şi paracliserii, dar în absenţa credincioşilor, potrivit dpa, preluată de agerpres.ro.

Tradiţional, preoţii din Grecia aruncă în apă o Cruce Sfântă pentru a sărbători astfel botezul lui Iisus, iar sute de oameni sar în apele porturilor sau ale unor râuri şi lacuri încercând să o recupereze.

Se spune că prima persoană care o ridică din apă va avea şanse mai mari de a beneficia de sănătate şi de bucurie în noul an.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite