Opoziţia georgiană anunţă un val de proteste pentru luna noiembrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opoziţia georgiană a anunţat că intenţionează amplifice presiunea asupra preşedintelui Mihail Saakaşvili după conflictul cu Rusia din luna august, organizând o serie de proteste în noiembrie, la un an de la manifestaţiile reprimate de poliţie, transmite Reuters, citat de NewsIn.

Liderul radical Levan Gaceciladze a declarat miercuri că va organizat un "nou val de proteste" începând din 7 noiembrie, ziua în care Guvernul a ordonat scutierilor să disperseze un protest al opoziţiei faţă de regimul lui Saakaşvili, calificat drept "autocrat".

Considerat de Statele Unite drept un model al democraţiei, după Revoluţia Trandafirului care l-a adus la guvernare în 2003, Saakaşvili şi-a uimit susţinătorii occidentali atunci când a ordonat poliţiei să intervină în forţă şi a închis un post de televiziune al opoziţiei.

Preşedintele se confruntă în prezent cu critici după conflictul de cinci zile din Rusia, din luna august. Criticii săi îl acuză că a implicat ţara într-un război pe care nu avea cum să îl câştige, lansând un atac pentru a prelua controlul în regiunea separatistă Osetia de Sud.

"Mulţi oameni vor participa la manifestaţie, pentru că după 7 noiembrie 2007, Saakaşvili a furat alegerile şi a pierdut teritoriile noastre", a declarat Gaceciladze miercuri, pentru Reuters. El a anunţat că protestatarii se vor reuni pe bulevardul principal din faţa Parlamentului, unde scutierii au folosit anul trecut gaz lacrimogen, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă pentru a pune capăt mai multor zile de manifestaţii la care au participat mii de persoane. Zeci de georgieni au fost răniţi atunci.

"Intenţionăm să organizăm un mitibng în 7 noiembrie, pentru că în urmă cu un an a avut loc cel mai puternic protest faţă de regimul autocrat al lui Saakaşvili", a spus Gaceciladze. "Nu vrem să destabilizăm ţara. Va fi un protest paşnic", a adăugat el.

Un oficial guvernamental a refuzat să comenteze informaţiile.

Opozanţii lui Saakaşvili îl acuză că nu face decât să vorbească despre democraţie, în timp ce încalcă libertatea presei şi legile. În timpul unei vizite la Tbilisi, luni, secretarul de stat adjunct pentru Europa şi Eurasia, Daniel Fried, a declarat luni că Georgia trebuie să facă "mai multe progrese în consolidarea instituţiilor sale democratice".

Opoziţia vede în prezent o nouă ocazie, în înfrângerea suferită de Tbilisi în faţa Moscovei, când forţele ruse au intrat pe teritoriul georgian.

În faţa criticilor, Saakaşvili a promis un nou val de reforme.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite