O tânără din Strasbourg a fost bătută pe stradă pentru că purta fustă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Franceză - arhivă
Poliţia Franceză - arhivă

Poliţia franceză a demarat cercetări în cazul tinerei de 22 de ani, lovită pe stradă pentru că purta fustă. Deşi la incident au asistat mai mulţi martori, nimeni nu a intervenit.

Totul s-a petrecut pe o stradă din Strasbourg. Elizabeth (22 de ani) se îndrepta spre casă când a fost oprită de trei bărbaţi care au lovit-o pentru că purta fustă.

Ea a povestit pentru radioul France Bleu Alsace că se îndrepta spre casă, când a fost oprită de trei bărbaţi, care i-au vorbit obscen pentru faptul că purta fustă. „Uită-te la c...a aia în fustă”, ar fi spus unul dintre agresori.

Apoi, doi dintre aceştia au ţinut-o, în timp ce al treilea a lovit-o puternic peste faţă, învineţindu-i un ochi. Mai apoi, aceştia au fugit, scriu jurnaliştii BBC, citaţi de Libertatea.

La incident, spune tânăra, au asistat mai mult de zece persoane, dar nimeni nu a intervenit.

Este un lucru „grav şi inacceptabil”, afirmă reprezentanţii Guvernului.

„O femeie nu este lovită niciodată pentru că poartă o fustă. O femeie este lovită pentru că există persoane misogine, sexiste, violente şi care se eliberează de orice lege şi orice regulă lovind”, a declarat ministrul adjunct de interne, Marlene Schiappa, arată sursa itată.

În Franţa, din anul 2018 este în vigoare o lege împotriva hărţuirii stradale, iar de atunci au fost aplicate aproximativ 1.800 de amenzi.

Conform BBC, miercuri s-a petrecut un alt incident în Mulhouse, Franţa. Două femei au fost atacate, după ce agresorul i-ar fi spus uneia dintre ele că fusta ei este „prea scurtă”.

Citeşte şi:

Coronavirus în Franţa - 16.096 de cazuri depistate în 24 de ore şi 52 de decese, un record

Pandemia de Covid-19. Sectorul HoReCa din Europa, în stare de şoc după reintroducerea restricţiilor

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite