Nereguli la autoritatea care stabileşte Euribor
0Asociaţia Euribor-EBF, formată din băncile care contribuie la stabilirea indicatorului bancar Euribor, trebuie reformată în decurs de şase luni, au avertizat, vineri, autorităţile de reglementare a pieţei financiare din UE, după ce au descoperit deficienţe majore în funcţionarea acesteia.
Autoritatea Bancară Europeană şi autoritatea pentru piaţa instrumentelor financiare au fost aproape, dar nu au propus ca organizaţiei Euribor-EBF să-i fie retrase atribuţiile de publicare a Euribor, notează cotidianul american „Wall Street Journal“.
Au recomandat în schimb ca Euribor-EBF să extindă semnificativ monitorizarea datelor transmise de băncile contributoare şi a agentului care foloseşte aceste date pentru calcularea Euribor, compania ThomsonReuters PLC.
La ca în cazul indicelui omolog de pe piaţa bancară din Londra, Libor, reputaţia Euribor a fost afectată de acuzaţii că unele bănci ar fi manipulat indicatorul pentru a-şi maximiza profiturile din tranzacţii legate de acesta. Euribor este folosit la calcularea dobânzilor pentru împrumuturi şi alte contracte financiare de mii de miliarde de euro.
Cele două autorităţie de reglementare au cerut ca pe viitor datele transmise de bănci pentru stabilirea indicatorului să fie verificate cu tranzacţii derulate de acestea. De asemenea, Euribor-EBF ar trebui să deruleze audituri interne şi externe periodice. În plus, băncile care contribuie date nu ar trebui să controleze comitetul care supraveghează Euribor, au sugerat cele două instituţii.
Analiza este similară celei derulate de şeful Autorităţii pentru Servicii Financiare din Marea Britanie, Martin Wheatley, în privinţa Libor, indice cu utilizare mai extinsă la nivel global. Statul britanic a acceptat recomandările acestuia să preia de la Asociaţia Britanică a Băncilor responsabilitatea pentru Libor şi să introducă sancţiuni penale pentru manipulare.
Raportul celor două agenţii europene de reglementare a pieţei financiare va pune la dispoziţia Comisiei Europene o evaluare privind modul în care este administrat Euribor şi va ajuta executivul comunitar să decidă asupra legislaţiei necesare. Cele două agenţii nu au atribuţii de a introduce sancţiuni.
Euribor-EBF, organizaţia nonprofit care operează rata Euribor, a fost înfiinţată sub legislaţie belgiană în 1999, odată cu lansarea euro, şi are sediul la Bruxelles.
Printre băncile cu prezenţă europeană importantă care contribuie la stabilirea Euribor se numără Barclays, Commerzbank, Deutsche Bank, HSBC, ING, JPMorgan, Nordea, Societe Generale, BNP Paribas, Credit Agricole, UBS, Santander, Bank of Tokyo Mitsubishi, Intesa Sanpaolo şi UniCredit.
Băncile Raiffeisen Bank International, Bayerische Landesbank şi Rabobank şi-au anunţat recent retragerea dintre instituţiile de credit care contribuie la stabilirea indicatorului. De asemenea, grupul austriac Erste Bank a informat marţi că îşi analizează opţiunile.
După retragerea celor trei instituţii, numărul băncilor care contribuie cu date pentru stabilirea Euribor a ajuns la 39. Numărul maxim de membri, 44, a fost înregistrat în 2012. De asemenea, anul trecut au renunţat să furnizeze date pentru Euribor Citigroup şi DekaBank Group Germania.