NATO se va implica în criza migranţilor. Un grup naval al Alianţei va fi desfăşurat în Marea Egee
0Un grup naval aliat sub comandament german se va deplasa „fără întârziere“ în Marea Egee pentru „a ajuta la lupta împotriva traficului“ de migranţi, a anunţat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Comandantul forţelor aliate în Europa, generalul american Philip Breedlove „este în acest moment pe cale să ordone grupului naval permanent să se deplaseze în Marea Egee şi să înceapă activităţi de supraveghere“, a mai afirmat Stoltenberg în cadrul prezentării misiunii navale care va ajuta la gestionarea crizei migraţiei şi pentru care Alianţa şi-a dat joi acordul, relatează Agerpres în pagina sa electronică.
Misiunea navală trebuie totuşi să fie pusă pe picioare, a spus Stoltenberg, precizând că rămân de stabilit procedurile pentru schimbul de informaţii cu paza de coastă greacă şi turcă, precum şi cu agenţia europeană Frontex.
„Nu este vorba despre oprirea sau întoarcerea din drum a unor nave cu refugiaţi“, a dat asigurări şeful NATO.
Misiunea va furniza „informaţii şi o supraveghere esenţiale pentru a contribui la lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi a reţelelor criminale, în cooperare cu paza de coastă din ţările membre şi UE“, a explicat el.
NATO „îşi va intensifica supravegherea şi schimbul de informaţii“ privind ceea ce se petrece la frontiera turco-siriană, unde se adună mii de refugiaţi care şi-au părăsit locuinţele din cauza ofensivei regimului de la Damasc şi a aliatului său rus.
„Este foarte important să răspundem rapid pentru că această criză ne afectează pe toţi“, a explicat Stoltenberg.
O astfel de operaţiune de supraveghere frontalieră este o premieră pentru NATO, organizaţie militară defensivă care a refuzat până acum să se implice direct în cea mai gravă criză a migraţiei din Europa de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.