Moratoriul din Spania pentru muncitorii români va fi ridicat la sfârşitul anului - ministru spaniol | adevarul.ro

Moratoriul din Spania pentru muncitorii români va fi ridicat la sfârşitul anului - ministru spaniol

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Alberto Navarro, ministrul spaniol pentru Europa, a declarat că moratoriul privind accesul românilor pe piaţa muncii din Spania va fi ridicat la sfârşitul anului 2008, Spania fiind chiar

Alberto Navarro, ministrul spaniol pentru Europa, a declarat că moratoriul privind accesul românilor pe piaţa muncii din Spania va fi ridicat la sfârşitul anului 2008, Spania fiind chiar "mulţumită" de fenomenul migraţiei, care aduce prosperitate economiei, relatează NewsIn.

"Suntem bucuroşi că există muncitori români în Spania. Avem 700.000 - 800.000 de imigranţi români care muncesc şi lucrează în Spania", a declarat secretarul de stat pentru Uniunea Europeană, Alberto Navarro, aflat săptămâna trecută la Kiev unde a participat la reuniunea pentru lansarea Sinergiei Mării Negre.

"Migraţia este un fenomen pozitiv şi a existat încă de la originea umanităţii. Spania a fost o ţară a emigranţilor până de curând şi astăzi avem aproape cinci milioane de imigranţi, dintre care jumătate sunt imigranţi din cadrul Uniunii Europene. Aceştia creează prosperitate şi locuri de muncă. Jumătate din creşterea economică a Spaniei se datorează imigranţilor, astfel că suntem foarte mulţimiţi de acest fenomen", a explicat oficialul spaniol.

Navarro consideră că imigranţii români "se integrează mai bine în Spania", atât datorită limbii de origine latină, cât şi datorită faptului că spaniolii au altă atitudine faţă de imigranţi, fiiind, la rândul lor, în trecut, emigranţi.

"Poate că românii se integrează bine în Spania şi datorită limbii de origine latină şi pentru că am fost o ţară de emigranţi. Fiecare familie spaniolă a avut pe cineva care a plecat în America, Germania etc., pentru a munci, aşa că ştim cum funcţionează imigraţia şi suntem recunoscători pentru imigranţii din Spania"

Tocmai pentru că Spania recunoaşte contribuţia benefică a imigranţilor la economia ţării, Navarro a anunţat că Spania va ridica restricţiile pentru muncitorii români la sfârşitul anului: "Guvernul a introdus un moratoriu (privind accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii - n.r.) care va înceta la sfârşitul anului 2008, deci a durat doar doi ani", a subliniat ministrul spaniol.

Guvernul de la Madrid anunţase în luna decembrie 2007 că va menţine moratoriul privind accesul pe piaţa muncii a cetăţenilor români şi bulgari până în 2009, în condiţiile creşterii somajului în această ţară.

Rugat să explice de ce crede că Italia are probleme cu imigranţii români, Navarro a spus că importantă este "abordarea globală" în cee aceea ce priveşte migraţia. "Nu ştiu dacă guvernul italian greşeşte cu ceva în relaţia sa cu imigranţii. Culmea este că noi avem mai mulţi imigranţi decât Italia şi Spania este o ţară mai mică decât Italia - aceasta are 58 de milioane de locuitori, noi avem 45 - şi realitatea este că imigranţii se adaptează foarte bine la traiul din Spania. Migraţia, din punctul nostru de vedere, trebuie să aibă o abordare globală, iar premierul spaniol a cerut acest lucru în repetate rânduri Uniunii Europene", a spus oficialul de la Madrid.

"În ultimii doi ani cred că am construit pas cu pas această politică europeană comună în ceea ce priveşte migraţia şi care trebuie să conţină patru elemente", a arătat Navarro. Primul element la care s-a referit ministrul spaniol a fost "facilitarea imigraţiei legale - cheia pentru a oferi imigranţilor posibilitatea de a veni în Spania cu un contract de muncă". Această măsură este implementată, după cum a arătat minstrul, cu România, cu Ecuador şi Maroc.

"În al doilea rând trebuie să luptăm împotriva mafiei şi a imigraţiei ilegale. Avem nevoie de un control mai bun al graniţelor noastre, iar pentru aceasta trebuie să colaborăm mai strâns cu Frontex (agenţia europeană pentru coordonarea operaţională a securităţilor graniţelor statelor membre UE - n.r. )", a detaliat Navarro, completând că al treilea element vizează o mai bună "integrare a imigranţilor". În legătură cu această propunere, ministrul a declarat că ideea guvernului italian da a folosi programele comunitare pentru integrarea imigranţilor este "o idee bună", fiind, de asemenea, necesară folosirea mai eficientă a fondului social european.

Ultimul element menţionat de Navarro a fost sprijinul acordat ţărilor de provenienţă a imigranţilor "în ceea ce priveşte tranzitul, comerţul şi dezvoltarea".

Întrebat cum vede implementarea unor programe la nivel european pentru integrarea populaţiei de etnie romă, Navarro a declarat că şi guvernul său este preocupat de această problemă. "Şi Spania are romii ei, îi numim gitanos şi sunt câteva sute de mii care locuiesc în Spania de secole. Am avut reprezentanţi ai comunităţii rome în Parlamentul spaniol şi în Parlamentul European şi cred că trebuie să facem mai mult pentru a le facilita integrarea şi pentru a-i include în programe comunitare", a încheiat ministrul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite