„Merkozy“ electoral şi uniunea politică a Europei

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy fac parte din aceeaşi familie politică europeană – conservatorii

Anunţul cancelarului german Angela Merkel că se va implica în campania electorală din Franţa ar putea relua subiectul uniunii politice europene, la 20 de ani după Tratatul de la Maastricht.

Un eveniment bilateral de săptămâna trecută (consiliul ministerial franco-german) a dat  semnalul unei dezbateri care ar putea relua subiectul uniunii politice europene. Cu acel prilej, cancelarul german Angela Merkel a anunţat că se va implica în campania electorală prezidenţială din Franta, desigur sprijinindu-l pe Nicolas Sarkozy.

POLITICA TRANSFRONTALIERĂ

Participarea unor candidaţi şi lideri politici din statele membre ale Uniunii Europene în campanile electorale pentru alegerile europene (Parlamentul European), din alte circumscripţii decât cele „naţionale",  este un deziderat al aşa-ziselor „partide europene".

Rezultatul de până acum este modest. În schimb, anunţul amintit al dnei Merkel nu mai indică o relaţionare de tip Adenauer - De Gaulle, Kohl-Mitterrand sau Schroeder-Chirac, ci hotărârea implicării cancelarului german în campania internă (franceză) pentru alegerea preşedintelui Franţei. Ceea ce a readus în discuţie valoarea contemporană a suveranităţii sau exercitarea comună a suveranităţii. Căci chiar dacă dna Merkel a precizat că implicarea sa în campania electorală franceză se explică prin „prietenia" la nivelul liderilor partidelor politice, „suveraniştii" francezi  leagă această acţiune şi de opţiunea guvernamentală-statală.

Probabil de aceea, ministrul de Externe german s-a grăbit să insiste ca guvernul federal să fie considerat „neutru" în aceasta mişcare politică transfrontalieră. Precizare care se înscrie în limbajul tradiţional interstatal, dar greu de evaluat cât va frâna excesele Frontului Naţional sau ghiulele electorale ale principalului contracandidat al d-lui Sarkozy.

SPRE PARTIDE EUROPENE?

Asemenea comportamente politico - electorale erau greu de imaginat, înainte de criză, în relaţiile dintre partidele politice din statele membre. S-au mai întâmplat acţiuni politice „bilaterale" care sugerau susţineri partidiste, dar mai puţin implicări directe şi strategii de cooperare electorală a partidelor din state diferite pentru alegeri interne într-o anumită ţară.

De data aceasta, lucrurile au evoluat şi, după cum relatează mass media, suntem în faţa unui „pact electoral" CDU (Germania) - UMP (Franţa) care operează pentru realegerea lui Sarkozy ca preşedinte al Franţei. Adică, o acţiune de  integrare şi convergenţă la nivelul gândirii şi concepţiilor politice din Franţa şi Germania.

La acest moment, se conturează nu doar o competiţie electorală Sarkozy-Hollande, ci şi exprimarea divergentă a unor concepte politice fundamentale care privesc nu doar Franţa, ci şi Germania şi poate alte state europene. Iar de aici apar mai multe întrebări: se vor obţine acele clarificări politice şi ideologice care să ducă la constituirea unor partide europene?; astfel de partide vor fi capabile să abordeze subiectul uniunii politice a Europei mai eficient decât interguvernamentalismul ultimelor decenii?; a dus actuala criză spre o altfel de manifestare a solidarităţilor şi asocierilor politice europene încât să netezească drumul spre o federaţie a Uniunii Europene?

POLITICA EUROPEANĂ INTERNĂ

Desigur, pentru cei care continuă a gândi doar în termenii raportului de putere între diferiţi actori internaţionali, intervenţia d-nei Merkel în campania prezidenţială franceză  poate fi văzută şi ca o formă de „schimbare a raportului de forţă psihologică". Este mai dificil de cuantificat în ce măsură ar produce şi o modificare a raportului de forţă politică. Poate ca dna  Merkel îşi va menţine discursul de susţinere la nivelul politicilor europene, ceea ce ar fi concordant cu aspiraţia ca politicile europene să fie considerate politici interne.

Nici dl Hollande nu respinge colaborarea partidistă  pe palierul politicilor europene, dar consideră că implicarea cancelarului Germaniei ar fi mai mult decât atât, întrucât nu s-ar oferi alegătorilor mai multe alternative de politici europene, ci s‑ar insista a se impune soluţia Merkel la problemele zonei euro.

Replica dnei Merkel este că, la 20 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht, Germania şi Franţa trebuie să susţină şi în acest fel direcţia uniunii politice europene. Iar dacă dezbaterea acestei teme este foarte utilă în Franţa şi Germania, în statele mici ale Uniunii Europene ar putea incita şi la întrebări despre tutoriatul politic sau, în anumite zone, chiar la temeri imperiale.