Marina rusă a îndreptat arme spre navele daneze, acuză serviciul de informații

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Navele de război rusești au făcut în mod repetat pe manevre periculoase, au îndreptat arme spre navele militare daneze și au perturbat sistemele de navigație în strâmtorile Danemarcei ce leagă Marea Baltică de Marea Nordului, a declarat vineri serviciul danez de informații, subliniind riscul unei escaladări accidentale nedorite, relatează Reuters.

Rusia, suspectată că se află în spatele incidentelor cu drone FOTO X
Rusia, suspectată că se află în spatele incidentelor cu drone FOTO X

În strâmtorile daneze, o rută maritimă internațională aglomerată, au loc frecvente mișcări ale navelor militare rusești, acestea fiind de regulă escortate de marina daneză.

„Am observat mai multe incidente în strâmtorile daneze, unde elicoptere și nave ale forțelor aeriene daneze au fost vizate de radare și navele de război rusești au îndreptat fizic arme către ele”, a declarat directorul Serviciului danez de informații militare Thomas Ahrenkiel, într-o conferință de presă.

Navele de război rusești intrat pe cursuri de coliziune cu nave daneze, a precizat acesta.

Ahrenkiel a informat că o navă de război rusească este ancorată în apele daneze de peste o săptămână, posibil  în scopul unei interferențe în eventualitatea în care Danemarca ar încerca să intervină în mișcările „flotei din umbră” a Rusiei, petroliere folosite de Moscova pentru a eluda sancțiunile occidentale asupra exporturilor sale de petrol.

Reuters amintește un incident din luna mai, în Marea Baltică, când Rusia a trimis un avion de vânătoare în timpul interceptării de către Estonia a unui petrolier suspectat că aparține acestei flote din umbră.

Serviciile de informații ale apărării au observat, de asemenea, nave de război rusești navigând prin strâmtorile daneze cu sonare și echipamente de bruiaj, potrivit lui Ahrenkiel. „Foarte probabil” acestea, cel puțin o dată, au bruiat semnale, provocând interferențe extinse GPS în Danemarca.

Războiul hibrid al Rusiei

Serviciul de informații al Danemarcei evaluează faptul că Rusia desfășoară un război hibrid împotriva Danemarcei și a Occidentului în sens larg.

„Rusia folosește mijloace militare, inclusiv într-un mod agresiv, pentru a pune presiune asupra noastră fără a trece linia de conflict armat în sens tradițional”, a declarat Ahrenkiel.

Moscova a negat în repetate rânduri responsabilitatea pentru atacurile hibride din Europa. Președintele Vladimir Putin a glumit joi că nu va mai zbura cu drone deasupra Danemarcei și a descris drept „prostii” ideea că țara sa ar putea viza un membru NATO.

Reacția Casei Albe

Casa Albă a declarat vineri că raportul privind provocările navale rusești împotriva Danemarcei este o problemă serioasă.

„Este o chestiune pe care administrația o ia foarte în serios și o monitorizăm constant. Consiliul Național de Securitate de aici, de la Casa Albă, este în corespondență constantă cu aliații noștri NATO, iar președintele vorbește cu mulți dintre ei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, reporterilor, la o conferință de presă.

Mette Frederiksen a catalogat săptămâna trecută recentele incursiuni ale dronelor deasupra aeroporturilor și instalațiilor militare daneze drept un „atac hibrid” asupra țării.

Ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că anchetele privind incidentele continuă, iar în prezent nu s-a ajuns la concluzii clare privind identitatea autorului.

Reacția Rusiei

„Navele Marinei Ruse respectă cu strictețe normele dreptului maritim internațional, inclusiv pe cele privind trecerea inofensivă prin apele teritoriale daneze și strâmtorile Baltice”, se arată într-un comunicat al ambasadei Rusiei în Danemarca, transmis publicației Newsweek.

„Autoritățile daneze nu au informat partea rusă despre niciun incident recent. Considerăm drept nefondate speculațiile privind crearea de amenințări la adresa siguranței navigației ca fiind inacceptabile și iresponsabile.”

Cel mai recent, Belgia și Germania au raportat o activitate misterioasă a dronelor în noaptea de vineri. Autoritățile belgiene au anunțat că 15 drone au fost observate deasupra unei baze militare înainte de a se îndrepta spre Germania.

Amenințările hibride, care includ sabotajul, dezinformarea, spionajul și atacurile cibernetice, sunt ce în ce mai agresive, au semnalat agențiile de securitate occidentale.

NATO și-a consolidat operațiunile în zona baltică ca răspuns la incursiunile recente cu drone în spațiul aerian al mai multor țări europene. Suedia a propus vineri o nouă legislație pentru a extinde supravegherea maritimă din partea gărzii de coastă.

Danemarca, o susținătoare fermă a Ucrainei în războiul cu Rusia, și-a majorat bugetul militar și s-a angajat să achiziționeze arme de precizie cu rază lungă de acțiune, capabile să lovească în interiorul Rusiei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite