Lukaşenko îi ţine isonul lui Putin. Liderul din Belarus abate discuţia în cazul Navalnîi cu un nou scenariu. Opozant rus: „Circ” şi declaraţii „ridicole”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Mişustin (stânga) şi Aleksandr Lukaşenko FOTO EPA-EFE
Mihail Mişustin (stânga) şi Aleksandr Lukaşenko FOTO EPA-EFE

Aleksandr Lukaşenko, supranumit „ultimul dictator al Europei”, leagă cazul Navalnîi de supravieţuirea sa politică. Contestat în stradă, liderul de la Minsk susţine că occidentalii au „falsificat” probele otrăvirii opozantului rus pentru a descuraja Moscova să intervină în Belarus. Declaraţia a fost făcută alături de premierul rus Mihail Mişustin.

Statul rus susţine că nu are nicio legătură cu otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, iar Aleksandr Lukaşenko, aflat în căutarea unui sprijin extern pentru a se menţine la putere, îi ţine isonul. Ba mai mult, liderul de la Minsk insinuează că occidentalii au „falsificat” probele care indică otrăvirea principalului opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin cu un agent neurotoxic din gama Noviciok. Şi ca scenariul să fie complet, preşedintele belarus spune că deţine la rândul său o dovadă pe care o va arăta, pesemne, doar Moscovei.

Cu prilejul vizitei premierului rus Mihail Mişustin la Minsk, Aleksandr Lukaşenko a adus o nouă serie de acuzaţii la adresa Occidentului. După ce a ţipat fără nicio dovadă că NATO intenţionează să-l răstoarne de la putere, acum preşedintele belarus încearcă să lege supravieţuirea sa politică de cazul Navalnîi, opozantul rus intrat în comă după ce i s-a făcut rău în avionul cu care se întorcea la 20 august de la Tomsk la Moscova. Conform testelor toxicologice efectuate în Germania, unde Navalnîi a fost adus de urgenţă la 22 august, opozantul lui Putin a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din gama Noviciok. Însă Lukaşenko susţine că serviciile sale de informaţii au „interceptat” un apel telefonic între Varşovia şi Berlin care ar dovedi, se pare, că otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este o „falsificare”.

„Navalnîi nu a fost otrăvit”, a spus preşedintele belarus în faţa premierului rus, cu un chip impasibil. „Au făcut-o, şi citez, pentru a-l descuraja pe Putin să-şi bage nasul în afacerile din Belarus”, a adăugat el, conformându-se astfel declaraţiilor de la Kremlin precum că statul rus nu are nimic de-a face cu situaţia lui Navalnîi.

Lukaşenko a refuzat să dea detalii despre presupusul apel telefonic, dar a spus în schimb că va transmite transcrierea sa către serviciile ruse de informaţii.

În vârstă de 66 de ani, dintre care ultimii 26 în fruntea Belarusului, Aleksandr Lukaşenko se confruntă cu o mişcare de protest inedită care contestă realegerea sa la alegerile prezidenţiale din 9 august. Opozanţii săi afirmă că alegerile au fost fraudate şi cer repetarea votului.

Supus presiunilor, Lukaşenko a ales să se ia de occidentali şi să stingă conflictele cu Putin pe diverse teme, inclusiv în cazul mercenarilor ruşi arestaţi înainte de alegeri în Belarus.

Mâna dreaptă a lui Navalnîi, Leonid Volkov, a respins insinuările lui Lukaşenko, apreciind că sunt „ridicole”. În opinia lui Volkov, încurajând declaraţiile lui Lukaşenko, premierul rus „se face complicele unei tentative de omor”. „Toţi cei care se murdăresc participând la acest circ ar trebui să-şi asume responsabilitatea”, a declarat opozantul rus.

Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR) şi-a stabilit deja discursul în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi, şi anume că principalul opozant al lui Putin ar fi, de fapt, victima unor forţe speciale occidentale.

Pus la zid după anunţul Germaniei cu privire la otrăvirea lui Navalnîi, Kremlinul o ţine una şi bună: că medicii ruşi nu au descoperit urme de otravă în corpul opozantului. Dar echipa lui Navalnîi suspectează că ordinul otrăvirii a fost dat direct de către Putin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite