LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rusia își transferă navele de război de la Sevastopol la Novorossiisk și susține că a completat nouă regimente de rezervă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia și-a transferat o parte din navele de război de la Sevastopol la Novorossiisk și intenționează să-și deschidă o bază navală în Abhazia, teritoriul separatist care aparține de jure Georgiei. Transferul de nave din Marea Neagră survine pe fondul întețirii atacurilor ucrainene asupra Peninsulei Crimeea, vizând inclusiv cartierul general al Flotei Ruse din Marea Neagră, cu sediul la Sevastopol. Moscova susține că a înființat nouă regimente de rezervă pentru război.

Sevastopol FOTO Arhivă
Sevastopol FOTO Arhivă

UPDATE 20.37 Un discurs propagandistic cât o declarație de război împotriva Occidentului: Ce misiune anunță Putin pentru Rusia

Sub pretextul instituirii unei așa-zise lumi multipolare, Vladimir Putin admite că a lansat agresiunea militară împotriva Ucrainei pentru a submina, între altele, democrațiile occidentale.

Într-un nou discurs propagandistic, rostit la Clubul de Discuții de la Valdai, Putin, care a capturat deja Rusia, a anunțat o nouă misiune pentru el, și anume să „construiască o nouă lume”. Liderul de la Kremlin nu a menționat exact cum ar putea arăta „noua lume”, dar cel mai probabil după chipul autoritar al regimului său și al celor cu care caută să se alieze, printre care China, Coreea de Nord, Iran și Siria lui Bashar al-Assad. În schimb, Putin a acuzat din nou - pentru publicul său fidel, din Rusia și din altă parte - ceea ce numește el „hegemonia” și atitudinea „arogantă” a Occidentului. Detalii aici

UPDATE 20.31 Un fost șef al Comisiei Europene, vehement împotriva aderării Ucrainei la UE: „Este coruptă la toate nivelurile”

Fostul președinte al Comisiei Europene a criticat posibilitatea ca Ucraina să adere la UE, potrivit POLITICO. Jean-Claude Juncker consideră Ucraina ca fiind masiv „coruptă” și nepregătită pentru aderarea la blocul comunitar. Detalii aici

UPDATE 19.31 Ritual al marelui şaman al Rusiei pentru a proteja soldaţii care luptă în Ucraina de gloanţe şi schije

Marele şaman al Rusiei a celebrat joi un ritual tradiţional pentru ca soldaţii ţării sale care luptă în Ucraina să fie „feriţi de gloanţe şi schije”, a explicat el agenţiilor de presă ruse, informează AFP, citată de Agerpres. Detalii aici

UPDATE 19.14 Preşedinta Slovaciei opreşte ajutorul miliar pentru Ucraina, în urma opoziţiei câştigătorului alegerilor legislative

Preşedinta liberală a Slovaciei, Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, a sistat joi furnizarea de noi arme către Kiev.

Măsura a fost luată după ce câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate sâmbătă, social-democratul Robert Fico, şi potenţialii parteneri ai acestuia într-o viitoare coaliţie de guvernare au respins continuarea ajutorului militar pentru Ucraina. Detalii aici

UPDATE 19.13 Serviciile secrete rusești anchetează un „complot din interior” împotriva lui Putin

Serviciile secrete rusești investighează un „complot din interior” privind asasinarea lui Vladimir Putin, după ce un agent s-a lăudat că a primit ordin să-l elimine pe „Vladimir”, relatează cotidianul britanic „Daily Mail”. Detalii aici

UPDATE 18.50 Așa-zisul guvernator al Crimeei susține că peninsula este protejată de-acum de atacurile ucrainenilor

Armata rusă şi-a consolidat semnificativ apărarea antiaeriană în Crimeea pentru a se proteja în faţa atacurilor ucrainene tot mai frecvente cu drone şi rachete, susține așa-zisul guvernator al peninsulei de la Marea Neagră, Serghei Aksionov.

„Pot asigura că apărarea antiaeriană a fost consolidată semnificativ pe teritoriul Republicii Crimeea, până la un nivel suficient pentru a înfrunta atacuri masive”, a spus Aksionov la televiziunea locală, potrivit EFE și Agerpres.

Acest oficial instalat de Moscova în Crimeea a deplâns scăderea turismului pe fondul intensificării atacurilor ucrainene asupra facilităților militare rusești din peninsulă. El susține că peninsula este de-acum sigură, deși rușii au mai susținut acest lucru și s-a adeverit că nu au avut dreptate. Detalii aici

UPDATE 18.34 Zelenski, în fața liderilor europeni: „Să ruinăm ambițiile lui Putin, copiii din fiecare țară merită să fie în siguranță”

Volodimir Zelenski le-a transmis celor peste 40 de lideri europeni reuniţi joi la Granada, în sudul Spaniei, că este încrezător în continuarea sprijinului SUA pentru ţara sa. Totodată, șeful statului ucrainean a cerut asistenţă şi arme suplimentare în vederea combaterii agresorilor ruşi, informează Reuters, potrivit Agerpres. Detalii aici

UPDATE 17.05 Cel puțin 49 de morți după un atac asupra unui magazin dintr-un sat din regiunea Harkov

Cel puţin 49 de persoane au fost ucise într-un atac care a afectat un magazin alimentar într-un sat din regiunea Harkov, în estul Ucrainei.

Potrivit președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cel puţin „48 de persoane au fost ucise” în satul Groza, situat lângă oraşul Kupiansk, unde rușii se află în ofensivă. Între timp, autoritățile ucrainene au confirmat încă un deces, în timp ce alte șapte persoane sunt rănite.

Președintele ucrainean a denunțat o „crimă rusă în mod evident brutală”Detalii aici

UPDATE 16.40 O companie chineză oferă imagini din satelit pentru Wagner: Prigojin a folosit unele informații în pregătirea rebeliunii

Compania militară privată Wagner, activă în Ucraina şi în Africa în funcțiile de interesele Kremlinului, a semnat anul trecut un contract cu o societate din China privind achiziţia a doi sateliţi de observaţie şi comandarea de imagini. Acest contrat i-a oferit Wagner capacitatea de a colecta informaţii, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Spuneţi-mi cine, în ţara asta, are sateliţi de recunoaştere în afară de Wagner?”, se lăuda în aprilie fostul lider al grupării, oligarhul Evgheni Prigojin, decedat între timp în urma prăbuşirii avionului său, la 23 august, la nici două luni după ce și-a trimis mercenarii într-un marș spre Moscova.

Prigojin critica pe atunci capacităţile spaţiale limitate ale armatei regulate ruse în plin asalt al Wagner asupra oraşului Bahmut, în regiunea Donețk, din estul Ucrainei.

AFP menționează că a făcut rost de respectivul contract la capătul unei investigații jurnalistice îndelungate. Detalii aici

UPDATE 15.10 Șoigu susține că armata rusă dispune de nouă regimente de rezervă pentru Ucraina

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat joi crearea a nouă noi regimente de rezervă din soldaţi sub contract pentru grupările de trupe care luptă în Ucraina.

„Dacă vorbim de soldaţi sub contract (...), aşa cum a decis Statul Major General, pentru fiecare grupare au fost create regimente de rezervă. Astăzi avem nouă regimente de rezervă care se antrenează”, a declarat Şoigu în cadrul unei reuniuni la sediul Grupului de forţe combinate.

Şoigu a reiterat ceea ce declarase la 3 septembrie, şi anume că, până în prezent, 335.000 de persoane au semnat în acest an contracte cu armata rusă, care a înrolat 38.000 de voluntari în ultima lună.

UPDATE 15.08 Josep Borrell avertizează că Europa „nu poate înlocui“ sprijinul SUA pentru Ucraina

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, a subliniat joi că Europa nu poate înlocui sprijinul american pentru Ucraina, în timp ce criza politică de la Washington ridică semne de întrebare cu privire la continuarea ajutorului american.

Punerea sub semnul întrebării a continuării sprijinului pentru Ucraina pe fondul luptelor interne de la Washington sunt nişte „veşti proaste”, a afirmat Borrell, exprimându-şi speranţa că aceasta nu este încă poziţia finală a SUA, notează agenţia de presă Reuters. Detalii aici

UPDATE 15.05 Cancelarul german se opune trimiterii de rachete de croazieră Taurus Ucrainei. Ce țintă crede Berlinul că ar lua Kievul în vizor

Cancelarul german Olaf Scholz refuză, cel puțin deocamdată, să livreze rachete de croazieră Taurus Ucrainei, în pofida cererilor repetate ale liderilor de la Kiev, au confirmat joi surse guvernamentale.

Scholz este deschis reconsiderării subiectului la o dată ulterioară, însă, deocamdată, nu îşi va da acordul pentru echiparea ucrainenilor cu aceste rachete de croazieră germane. În schimb, Berlinul are în plan să continue să se axeze pe livrările de artilerie şi sisteme de apărare antiaeriană, au indicat sursele pentru dpa. Detalii aici

UPDATE 14.39 Parlamentul European vrea începerea negocierilor cu Republica Moldova pentru aderarea la UE

Eurodeputații reafirmă angajamentul față de viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și vor ca negocierile cu Chișinăul să înceapă înainte de sfârșitului acestui an, conform unui comunicat de presă al Legislativului european. Detalii aici

UPDATE 14.35 Sondaj. Sprijinul pentru înarmarea Ucrainei, în scădere în SUA. „Nu este treaba noastră”

Sprijinul pentru livrarea de arme Ucrainei scade în rândul americanilor din ambele partide politice majore, un semn de avertizare pentru Kiev, care se bazează puternic pe armele Statelor Unite în lupta împotriva invaziei ruse, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos. Detalii aici

UPDATE 14.30 Putin mută în Marea Neagră: Rusia își transferă navele de la Sevastopol în Novorossiisk și își deschide o bază în Abhazia

Rusia își va deschide o nouă bază navală în Marea Neagră, mai exact în regiunea separatistă georgiană Abhazia. Până la inaugurarea noii facilități militare, Flota Rusă de la Marea Neagră își transferă o parte din navele de război de la Sevastopol, în Peninsula Crimeea, către Novorossiisk, în regiunea Krasnodar. Detalii aici

UPDATE 14.20 Tensiunile între Polonia și Germania sunt la cote maxime, în contextul alegerilor. Coeziunea din NATO, în pericol

Cu alegerile din Polonia, programate pentru 15 octombrie, Guvernul naționalist de la Varșovia, condus de partidul Lege și Justiție (PiS), pare determinat să obțină un al treilea mandat fără precedent.

Strategia lor nu se concentrează însă numai pe afacerile interne, ci vizează, de asemenea, una dintre cele mai importante puteri europene, Germania, aliatul său din cadrul NATO și cel mai mare partener comercial, potrivit Reuters.

Tensiunile dintre cele două națiuni au escaladat în ultimele săptămâni, iar acuzațiile reciproce au pus sub semnul întrebării stabilitatea relațiilor bilaterale. Detalii aici

UPDATE 12.33 Grecia propune o rută alternativă, prin România pentru exportul de cereale din Ucraina

Ministrul grec de Externe, George Gerapetritis, a venit cu o propunerea unei „rute alternative” pentru exportul de cereale din Ucraina, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene. Aceasta ar implica trecerea prin România și Bulgaria. Detalii aici

UPDATE 12.30 Fostă ambasadoare la NATO: O ciocnire între SUA și Rusia devine probabilă în cazul abandonării Ucrainei

O ciocnire ruso-americană devine mult mai probabilă dacă SUA abandonează Ucraina, iar Rusia trimite trupe mai departe spre vest, avertizează fosta ambasadoare la NATO Kay Bailey Hutchinson.

Reticenţa privind continuarea sprijinului militar pentru Ucraina a crescut în tabăra republicanilor. Unii dintre pretendenţii la înlocuirea lui Kevin McCarthy în funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor au promis că vor reduce ajutorul pentru Ucraina, la fel ca unii candidaţi la Casa Albă.

În acest context, Kay Bailey Hutchison şi secretarul de stat Antony Blinken au subliniat, într-o dezbatere la Universitatea din Texas, că este imperativ ca SUA să ajute Ucraina şi să se asigure că Rusia nu este încurajată să-şi continue aventura belicoasă, relatează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

„Dacă (Rusia, n. red.) intră într-o ţară NATO, atunci suntem în război”, afirmă Hutchison, o republicană cu trei mandate de senatoare în statul Texas. Detalii aici

UPDATE 11.50 Democrația occidentală se va confrunta cu un coșmar fabricat online în 2024 | Analiză Politico

Din Polonia până la Washington și în suburbiile Londrei, tacticile electorale digitale amenință să otrăvească politica anul viitor, scrie Politico. Niciodată până acum integritatea democrației nu a fost atât de periclitată, din pricina transformării campaniilor politice din ultimii ani într-un război purtat în mare parte online. Detalii aici

UPDATE 11.20 Ultima inovație a ucrainenilor. Pelerina invizibilă care îi protejează pe militari de camerele cu termoviziune și drone

Ministrul ucrainean al Digitalizării, Mîhailo Fedorov, a prezentat miercuri o așa numită „pelerină invizibilă”, despre care susține că îi poate ascunde pe soldați de camerele de termoviziune și drone. Detalii aici

UPDATE 10.45 SUA au furnizat Ucrainei peste 1 milion de cartușe confiscate de la iranieni. Ajutorul acordat Kievului, în impas

Statele Unite au anunţat miercuri că au furnizat Ucrainei muniţie de calibru mic care a fost confiscată în timpul transferului acesteia din Iran către rebelii houthi din Yemen, pe care Teheranul îi sprijină, transmite AFP. Detalii aici

UPDATE 10.00 Joe Biden, îngrijorat că ajutorul pentru Ucraina ar putea fi afectat de criza politică internă

Președintele american Joe Biden a sugerat că actuala criză politică de la Washington ar putea amenința ajutorul Statelor Unite pentru Ucraina. Biden a promis un „discurs major” despre importanţa „extremă” a sprijinului militar şi financiar pentru Kiev, transmite AFP, potrivit Agerpres. Detalii aici

UPDATE 03.05 Regatul Unit acuză Rusia că urmărește să atace cu mine marine nave civile în Marea Neagră

Regatul Unit acuză Rusia că intenționează să atace navele civile din Marea Neagră prin intermediul minelor marine pentru a preveni exportul de cereale ucrainene, transmite AFP, potrivit Agerpres. Detalii aici

Cargobot FOTO Shutterstock
Cargobot FOTO Shutterstock

„Informaţiile serviciilor(...) sugerează că Rusia încearcă să vizeze nave civile care folosesc coridorul umanitar din Ucraina pentru a perturba exportul de cereale ucrainene”, a scris Ministerul de Externe britanic într-un comunicat.


UPDATE 23.24 ONU a negat afirmația Rusiei că închisoarea din Olenivka a fost lovită de HIMARS

Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului a negat declarația Federației Ruse cu privire la presupusul atac cu HIMARS asupra închisorii din Olenivka din regiunea Donețk, unde au fost ținuți prizonieri de război ucraineni, în perioada 28-29 iulie 2022. Se observă că chiar și o rachetă HIMARS ar fi provocat distrugeri mai grave, scrie agenția Unian.

Explozie la inchisoarea Olenivka FOTO Telegram
Explozie la inchisoarea Olenivka FOTO Telegram

Șeful serviciilor ucrainene de informații a declarat pe 6 august că atacul asupra închisorii, în urma căruia au pierit peste 40 de luptători ai oraşului Mariupol, a fost o operațiune de tip „steag fals” cu scopul de a discredita Ucraina şi a diminua ajutorul militar furnizat ţării. Detalii aici.

UPDATE 22.15 Președintele Iohannis cere mai multe sisteme antiaeriene. Cu ce arme se apără România acum de un atac aerian

La o întâlnire restrânsă cu lideri globali aliaţi, preşedintele Klaus Iohannis a cerut capabilităţi sporite pentru detectarea dronelor, precum şi pentru o apărare aeriană mai puternică. Analiștii spun însă că România nu ar trebui să stea cu mâinile în sân în asteptarea ajutoarelor. Detalii aici

Klaus Iohannis, președintele României FOTO Presidency
Klaus Iohannis, președintele României FOTO Presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la o nouă rundă de consultări politice în format restrâns cu lideri globali aliaţi, în contextul continuării conflictului militar declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. 

UPDATE 22.00 Ce presupune apărarea elastică, tactica rusă în fața contraofensivei ucrainene

Un obstacol neobișnuit de descurajator în calea trupelor ucrainene în această contraofensivă este o tactică adoptată de forțele ruse: cedarea terenului și apoi riposta. Detalii aici

Soldați ruși în Ucraina FOTO Profimedia
Soldați ruși în Ucraina FOTO Profimedia

În loc să țină o linie de tranșee cu orice preț în fața asaltului Ucrainei, spun experții în securitate, comandanții ruși au folosit o tactică militară veche, cunoscută sub numele de „apărare elastică”Detalii aici

UPDATE 20.31 Situaţia de securitate din zona frontierelor României, discutată de ministrul român al Apărării cu omologul polonez

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 4 septembrie, o întrevedere bilaterală cu omologul polonez, Mariusz Błaszczak, în marja Forumului de Securitate de la Varșovia. Detalii aici

Angel Tîlvăr a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia FOTO MAPN
Angel Tîlvăr a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia FOTO MAPN

UPDATE 19.23 Exportul de cereale ucrainene a scăzut cu 24% în anul comercial 2023-2024

Ucraina a înregistrat o scădere de 24% în cantitatea de cereale exportate în sezonul comercial cuprins între iulie 2023 - iulie 2024. În această perioada, Kievul a exportat 6,82 milioane de tone, comparativ cu 8,99 milioane tone de cereale, într-o perioadă similară de anul trecut, după cum arată datele publicate de către Ministerul Agriculturii de la Kiev. Detalii aici

Exportul de cereale ucrainene a scăzut cu 24% în anul comercial 2023-2024 FOTO Shutterstock
Exportul de cereale ucrainene a scăzut cu 24% în anul comercial 2023-2024 FOTO Shutterstock

De asemenea, 153.000 tone de cereale au fost exportate în primele trei zile din octombrie 2023, faţă de 297.000 tone în urmă cu un an.  

UPDATE 19.07 Când ar putea deveni Ucraina membră UE? Estimările președintelui Consiliului European

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, admite că Ucraina ar putea adera până în 2030 la Uniunea Europeană dacă va îndeplini anumite condiții.

Charles Michel FOTO: EPA-EFE
Charles Michel FOTO: EPA-EFE

„Ucraina poate fi membră UE în anul 2030 dacă fiecare parte îşi face temele”, a apreciat Charles Michel într-un interviu acordat publicaţiei germane „Der Spiegel” și preluat de agențiile de presă DPA și Agerpres.

Pentru aceasta, a continuat Michel, UE trebuie „să grăbească procesul de luare a deciziilor”. O aderare accelerată a Ucrainei „ar dovedi de asemenea că UE este capabilă de acţiune geopolitică”, a subliniat el. Detalii aici

UPDATE 18.45 Trupe speciale ucrainene au debarcat în Crimeea: Pierderi grele anunțate în rândul ocupanților ruși

Trupe speciale ucrainene au pătruns pe teritoriul Peninsulei Crimeea, au atacat poziții ale ocupantului rus și s-au retras după finalizarea misiunii, afirmă Direcția Principală de Informații (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării.

„Forțele speciale Stugna și Frăția, ca parte a unității speciale Timur din cadrul HUR, au debarcat pe teritoriul Peninsulei Crimeea și au învins prin foc ocupanții moscoviți! Crimeea va rămâne a Ucrainei! Glorie Ucrainei!”, se arată într-un mesaj publicat de HUR alături de un filmuleț din cadrul operațiunii.

Citându-l pe purtătorul de cuvânt al HUR, Andrii Iusov, „Ukrainska Pravda” scrie despre pierderi grele în rândul ocupantului rus din Crimeea. Detalii aici

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite