Îngrijorările unei foste angajate de la centrala Zaporojie: Sunt îngrozită că ruşii sunt acolo, pot fi urmări catastrofale!

0
0
Centrala nucleară se află în mâinile forţelor ruse FOTO Nexta
Centrala nucleară se află în mâinile forţelor ruse FOTO Nexta

O fostă angajată la centrala nucleară Zaporojie şi-a manifestat groaza faţă de ce s-ar putea întâmpla la cea mai mare centrală atomică din Europa. Ea spune că urmările pot fi dezastruoase pentru că forţele ruse nu „înţeleg în general ce este o centrală nucleară şi cum să o controleze”.

Alyona, de 37 de ani, a vorbit pentru nbcnews.com despre teama pe care o simte faţă de foştii săi colegi care încă lucrează la centrala nucleară. Ea a spus că ar putea fi consecinţe catastrofale şi că este îngrozită.

„Sunt într-o stare foarte proastă. Este foarte înfricoşător pentru ei să lucreze”, a declarat Alyona, făcând referire la foştii săi colegi, pentru nbcnews.com, marţi.

NBC News nu îi dezvăluie numele de familie, deoarece femeiea încă mai are rude în anumite părţi ale regiunii Zaporojie, aflată sub dominaţie rusă, iar ea se teme de repercusiuni. De asemenea, soţul ei este în armata ucraineană.

Alyona a spus că a încetat să lucreze ca inginer la centrala nucleară, după ce forţele ruse au capturat-o în martie, iar ea a reuşit să fugă la scurt timp după. Cu toate acestea, încă ţine legătura cu unii dintre foştii săi colegi. 

.

„Mă simt foarte speriată că sunt acolo”, a spus Alyona despre forţele ruse care au preluat controlul centralei, adăugând că nu crede că „în general înţeleg ce este o staţie nucleară şi cum să o controleze”. „Ei fac lucruri atât de lipsite de sens încât mă sperie”, a spus ea.

   

Acuzaţii reciproce

În ultimele zile, Kievul şi Moscova s-au acuzat cu privire la cine este responsabil pentru atacurile asupra centralei nucleare.

Ucraina a declarat că bombardamentele ruseşti au lovit centrala vineri şi sâmbătă, distrugând mai multe clădiri, punând un reactor offline şi crescând riscul de scurgeri de radiaţii şi incendii.

Energoatom, compania naţională de energie a Ucrainei, a declarat miercuri într-o actualizare că atacurile ruseşti au cauzat „un risc serios” pentru funcţionarea în siguranţă a centralei, cu senzori de monitorizare deterioraţi şi cu posibilitatea unor scurgeri radioactive.

Acesta a adăugat că centrala rămâne operaţională şi continuă să producă energie pentru Ucraina. De asemenea, a precizat că atacurile au deteriorat o linie electrică de înaltă tensiune care deserveşte regiunile Zaporojie şi Herson. Rusia a negat că a bombardat fabrica, acuzând în schimb Brigada 44 de Artilerie a Ucrainei că a lansat atacuri asupra ei din oraşul din apropiere, Marganets.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski afirmă că peste 43.000 de soldaţi ruşi au murit de la începutul invaziei

 

Muncitori străini, deportaţi din cauza neputinţei autorităţilor din România: Povestea unei bone din Filipine

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite