INFOGRAFIE Demisia Papei, provocată de un val nesfârşit de scandaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pontificatul Papei Benedict al XVI-lea, marcat de numeroase scandaluri
Pontificatul Papei Benedict al XVI-lea, marcat de numeroase scandaluri

După ce surpriza provocată de anunţul demisiei s-a stins, au apărut teorii care susţin că Benedict al XVI-lea s-a prăbuşit sub povara eşecului său în faţa problemelor ce zguduie de ani buni Biserica Catolică.


Pontificatul lui Benedict al XVI-lea a fost deosebit de turbulent. Biserica Catolică a fost asaltată de acuzaţii privind abuzuri sexuale ale preoţilor, trădări, intrigi, spălare de bani, probleme financiare,  etc. La multe din aceste provocări Papa nu a găsit soluţii de rezolvare. Unii analişti spun că în faţa atâtor eşecuri nu e de mirare că a preferat să demisioneze. Mai grav este că toate acestea au dus la pierderea autorităţii şi încrederii în Biserica Catolică, mai ales în Occident.
1
 Abuzuri sexuale şi pedofilie. S
candalurile care au pus în lumină abuzuri sexuale au izbucnit în Statele Unite şi Europa şi care au marcat mare parte din perioada de papalitate a lui Benedict sunt departe de a fi rezolvate. Deşi a vorbit despre „ruşinea“ Bisericii, despre ceea ce pontiful le-a numit „nelegiuiri cumplite“ comise de preoţi pedofili şi a cerut scuze victimelor, mulţi critici sunt de părere că Vaticanul a fost – şi încă este – mult prea lent, prea reticent şi cu prea multe secrete când vine vorba de recunoaşterea şi investigarea cazurilor de abuz sexual.
2
 Scandalul „Vatileaks“
. În ianuarie 2012, ieşea la iveală o serie de documente secrete ale Vaticanului care au fost publicate în ziarele italiene, inclusiv scrisori personale adresate Papei. Documentele publicate au aruncat o lumină proastă asupra a ceea ce se întâmpla în spatele uşilor închise de la Vatican. De pildă, fostul secretar general al Guvernoratului Cetăţii Vaticanului, Carlo Vigano, îi scria Papei despre „corupţia, lentoarea şi proasta gestiune“ din administraţia Sfântului Scaun. În cartea Sua Santita ( Sanctitatea Sa) au fost reproduse zeci de faxuri ultrasecrete care erau destinate Papei sau despre care Benedict al XVI-lea ştia, vizând inclusiv scandalurile sexuale în care erau implicaţi unii preoţi. Pentru sustragerea acestor documete a fost acuzat şi condamnat la un an şi jumătate de închisoare majordomul Papei, Paolo Gabriele. Acesta a fost însă graţiat, în decembrie anul trecut, de Sfântul Părinte.
3
 Spălarea de bani şi corupţie
.  Vaticanul, în perioada lui Benedict alXVI-lea, a făcut progrese în ceea ce priveşte transparenţa şi lupta împotriva spălării banilor, dar mai sunt încă multe de făcut, susţin experţii. Congregaţii şi dioceze sunt afectate de corupţie, în special în Africa. În Plus, Vaticanul se află într-o situaţie financiară delicată, din cauza crizei financiare. „Banca Vaticanului“, IOR, nu are preşedinte de peste opt luni.
4
 Imperiu imobiliar pe banii lui Mussolini.
La sfârşitul lunii ianuarie anul acesta s-a aflat că Vaticanul ar fi construit un adevărat imperiu secret de proprietăţi în Marea Britanie, Franţa şi Elveţia, folosindu-se de banii oferiţi de dictatorul Mussolini în anul 1929, în schimbul recunoaşterii regimului fascist italian. Papalitatea a creat un portofoliu internaţional de 500 de milioane de lire sterline printr-un off-shore, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit „The Guardian“.
5
 Contestare şi Reforme.
Biserica Catolică se confruntă, în special în ţări occidentale (Austria, Germania, Irlanda, Franţa, Statele Unite), cu un val de contestare intern fără precedent. Numeroase organizaţii preoţeşti sau religioase solicită mai multă democraţie în interiorul Bisericii Catolice,  reformarea Papalităţii, căsătorii pentru preoţi sau, mai ales, hirotonisirea femeilor. Teologi, bărbaţi şi femei, adoptă poziţii foarte radicale în materie de moravuri. Se vorbeşte despre un proces de „protestantizare“ şi „schisme tăcute“.
6
 Reformarea Curiei.
Este un dosar în care Joseph Ratzinger, cunoscut mai mult ca teolog decât ca administrator, a eşuat. Curia (Administraţie pontificală a Bisericii romano-catolice), organism foarte centralizat şi secret, se modernizează lent. Comunicarea sa este în continuare opacă, mentalitatea este precum a unei fortăreţe asediate, iar rivalităţile interne persistă.
7
 Aculturaţie. Î
nrădăcinarea în culturile locale, cu adaptarea unor liturghii la realităţile locale, pune adeseori probleme din India până în Africa şi trecând prin America Latină. O lovitură în plus, mii de catolici trec la penticostalism sau se convertesc la islam.
8
 Avortul şi contracepţia.
Decizia Papei Benedict de a acorda o funcţie înaltă unuia dintre cardinalii care sunt de părere că avortul este o alegere greşită chiar şi în cazul situaţiilor de viol a creat o nouă faţă a opoziţiei de lungă durată a Vaticanului faţă de problema întreruperii sarcinii. Astăzi, Ouellet este văzut drept un posibil candidat la scaunul papal. Papa Benedict al XVI-lea pare că s-a îndepărtat de conservatorismul tradiţional în ce priveşte folosirea metodelor de contracepţie când a declarat acum trei ani că alegerea folosirii prezervativului poate fi justificată în anumite situaţii.

grafic papa
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite