Incendiile continuă în Grecia: Cel puţin doi morţi. 1.500 de pompieri luptă cu cinci focare puternice în nordul Atenei. Ajutorul trimis de România VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Incendiile violente continuă în Grecia sâmbătă, pentru a 11 zi consecutiv, după ce au provocat moartea a două persoane vineri şi au cauzat evacuări masive, transmite AFP.

GALERIE FOTO


Cel puţin 1.450 de pompieri greci, ajutaţi de colegi din alte opt ţări, inclusiv din România, continuă lupta cu incendiile, focare majore fiind în nordul Atenei, pe insula Evia, la 200 de kilometri est de capitală, şi în Peloponez. De altfel, Grecia se luptă simultan cu 154 de incendii.

Două persoane - un pompier şi un voluntar - au murit şi alte cel puţin 16 au fost rănite în lupta cu flăcările.

În nordul Atenei, incendiile violente continuă să avanseze către est şi Lacul Marathon, cea mai mare rezervă de apă a capitalei, după ce au provocat evacuarea a zeci de localităţi. Fumul gros şi mirosul înţepător s-au răspândit din nou peste Atena. Autostrada care leagă Atena de nordul ţării rămâne închisă din precauţie, în timp ce taberele de migranţi din apropiere au fost evacuate.

Două arestări

Poliţia a făcut două arestări vineri după-amiază, potrivit agenţiei de presă ANA. Un grec în vârstă de 43 de ani a fost acuzat de incendiere voluntară, după ce a fost arestat în Krioneri, unde focul a ars vineri case şi fabrici. O femeie din Afganistan a fost arestată într-un parc din Atena, în contextul în care autorităţile au interzis ieşirile în parcuri şi păduri din cauza „pericolului extrem de incendii”. Femeia avea la ea două brichete, benzină şi material inflamabil, potrivit ANA. 

Din cauza situaţiei periculoase, grecilor li se interzice accesul în păduri până cel puţin luni. De asemenea, este interzisă orice activitate care ar putea produce scântei sau flăcări.

Pe insula Evia, mai mult de 1.300 de persoane au fost evacuate cu bărci, noaptea, din satul Limni, înconjurat de flăcări.

Autorităţile din Evia au cerut mai mult sprijin aerian pentru a lupta împtriva flăcărilor.

Sâmbătă dimineaţă, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a promis o reîmpădurire rapidă a zonelor afectate de incendii. „Când această vară de coşmar se va încheia, vom repara toate pagubele”, a spus el la Atena. 

În regiunea Peloponez, sute de hectare sunt cuprinse de flăcări la est de situl arheologic Olympia şi în regiunile Mani şi Messinia.

Mai mult de 5.000 de locuitori şi turişti au fost nevoiţi să fugă de focarele din Mani, unde primarul Eleni Drakoulakou a estimat că 50% din suprafaţa acestei regiuni muntoase este arsă la est. Edilul a denunţat la ERT TV absenţa bombardierelor de apă în primele ore critice ale incendiilor.Guvernul grec a avertizat că ţara trebuie să se pregătească pentru zile grele. „Ne confruntăm cu zeci de incendii forestiere. Trei dintre ele - în Atena, Peloponez şi Eubeea - sunt de o intensitate şi o amploare enorme”, a declarat Kyriakos Mitsotakis într-un discurs susţinut joi seara.

„Prioritatea noastră este să protejăm vieţile oamenilor”, a declarat Mitsotakis, îndemnând cetăţenii să rămână calmi, uniţi şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor, pompierilor şi poliţiei. 

Atenţionare de călătorie

Vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenţionare de călătorie în Grecia.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află permanent ori temporar, sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul de Meteorologie elen (EMY) a emis o prognoză cu privire la apariţia unor fenomene meteo extreme (deteriorarea rapidă a condiţiilor meteo, scăderea semnificativă a temperaturii, furtuni puternice şi intensificări însemnate ale vântului)”, potrivit  MAE.

Potrivit sursei citate, frontul de aer rece va afecta predominant zonele de vest, nord şi est ale Republicii Elene, după cum urmează: 

- începând de vineri, 6 august 2021, temperaturile vor scădea în vestul şi în nordul teritoriului elen, pe insula Creta şi în arhipelagul Dodecanez (nu va fi depăşită valoarea de 36° C, în timp ce în restul teritoriului, temperaturile vor scădea cu 3 până la 5° C);

- vor fi înregistrate intensificări semnificative ale vântului din direcţiile vest şi nord-vest, care vor predomina în Marea Ionică, Marea Egee şi insulele din aceste zone, cât şi în partea continentală a Republicii Elene. 

Totodată, în intervalul 7 - 8 august 2021, temperatura nu va depăşi 35-37° C în majoritatea regiunilor, în timp ce pentru intervalul 9 - 11 august 2021 este prognozat un nou val de caniculă (temperaturi de 40-42° C în partea centrală şi sudică a Greciei continentale), fiind prevăzută o scădere a temperaturilor începând cu ziua de joi, 12 august 2021. 

„Autorităţile elene avertizează, de asemenea, în legătură cu existenţa unei concentraţii ridicate de particule fine PM2.5 în regiunea Attica, generată de fumul produs de incendiile din Evia şi zonele învecinate, recomandând locuitorilor din aceste zone să evite deplasările în aer liber şi să poarte măşti de protecţie cu un grad de filtrare ridicat”, potrivit MAE. 

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076. 

Ajutor pentru Grecia şi Macedonia de Nord

Opt ţări, inclusiv România, au trimis echipe de intervenţie în ajutorul Greciei. România a mobilizat în Grecia, vineri, un modul format din peste 100 de pompieri, 23 de autospeciale, cisterne şi un centru de comandă, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că este pentru prima dată când România trimite un modul terestru pentru incendii de pădure în afara ţării.

„Mai multe ţări au solicitat sprijin - Turcia, Italia, Franţa, Albania, Grecia. Toată Europa încearcă să ajute. Vorbesc de incendiile de pădure. Noi am înaintat oferte de sprijin aerian şi terestru. Aici depinde ce acceptă ţările care sunt afectate. Azi, după discuţii cu colegii de la Protecţia civilă elenă şi Protecţia civilă europeană, am înaintat o propunere de un modul de la IGSU, care va include 112 pompieri, 23 autospeciale, din care şase autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, un generator de mare putere, două tabere mobile pentru uz propriu al personalului nostru, un autocar de intervenţie, patru microbuze”, a precizat Raed Arafat.

În afară de Grecia, România ajută şi Macedonia de Nord împotriva incendiilor. Două aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române au decolat, sâmbătă, din Baza 90 Transport Aerian, cu destinaţia Skopje, pentru a acţiona în sprijinul forţelor de intervenţie din această ţară, afectată de incendiile de pădure manifestate în ultimele zile. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a emis, sâmbătă dimineaţa, o hotărâre în acest sens.

Potrivit MApN, cele două aeronave - un C-27 J Spartan configurat pentru stingerea incendiilor şi un C-130 Hercules pentru sprijin logistic - sunt deservite de 15 militari (piloţi, personal navigant şi personal auxiliar). „Având în vedere situaţia gravă prin care trec mai multe ţări din Europa, afectate de grave incendii, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de Punct naţional de contact, a notificat partenerii europeni asupra disponibilităţii de sprijin a României, iar prin portalul informaţional dedicat CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecţie civilă al UE, a fost precizată nevoia intervenţiei forţelor şi mijloacelor oferite de ţara noastră”, precizează sursa citată.

Este a doua misiune internaţională de acest tip pentru aeronavele Forţelor Aeriene Române, prima fiind în iulie 2018, în Grecia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite