În casă cu invadatorul. Mărturiile unor ucraineni de la periferia Kievului luaţi ostatici de soldaţii ruşi. Multora dintre rezidenţi li s-au confiscat sau distrus telefoanele şi laptopurile VIDEO

Foto: Instagram

În timp ce forţele ruse au avansat spre Kiev, au luat cu asalt un complex de apartamente dintr-o suburbie din apropiere şi i-au ţinut ostatici pe rezidenţi. Unele dintre scenele cu invadatorii ruşi au fost surprinse de camerele de supraveghere ale complexului.

Timp de zile întregi, Roman Naumenko şi vecinii săi de la complexul de apartamente Pokrovsky din afara Kievului urmăreau de la câţiva kilometri distanţă când forţele ruse încercau să preia un aeroport din apropiere.

„Am văzut elicoptere care trăgeau, venind unul după altul”, a spus el. „A fost un şoc imens. Nu-mi venea să cred că este real.”

În fiecare zi, forţele ruse se apropiau din ce în ce mai mult de complexul de apartamente. Pe 3 martie, una dintre clădiri a fost lovită direct de o rachetă. Peste 150 de familii se aflau încă în complexul rezidenţial de 14 clădiri la acea vreme, a declarat un managerul complexului de locuinţe pentru The New York Times.

Şi apoi, mai târziu în aceeaşi zi, trupele au fost literalmente la uşa domnului Naumenko.

„Am văzut infanteria rusă pe camera de securitate a clădirii noastre”, a spus el. „Din acel moment, ruşii au rămas”. Au făcut în aşa fel încât să rămână şi aproximativ 200 de locuitori, ţinându-i pe mulţi ostatici în subsolurile propriilor clădiri, forţându-i să-şi predea telefoanele şi preluându-le apartamentele. Alţii au reuşit să evite detectarea, dar totuşi erau în esenţă prizonieri în propriile case, deoarece forţele ruse s-au mutat în clădirile, care găzduiseră 560 de familii, şi au ocupat poziţii ca lunetişti.

The Times a intervievat şapte locuitori ai complexului de apartamente Pokrovsky din oraşul Hostomel, la aproximativ 10 mile nord-vest de Kiev. Toţi au experimentat atacul şi captivitatea înainte de a găsi modalităţi de a fugi. Folosind conturile lor, împreună cu imagini de la camerele de securitate şi telefoanele mobile, The Times a reuşit să pună cap la cap cum arăta şi cum s-a simţit când forţele ruse s-au apropiat.

„A fost cu adevărat înfricoşător”, a spus Lesya Borodyuk, un rezident în vârstă de 49 de ani, plângând la un moment dat în timp ce vorbea. „I-am scris fiicei mele. Îmi spuneam la revedere de la ea. I-am spus că probabil vom fi bombardaţi acum.”

Afară, în parcare, camerele de securitate au arătat cel puţin o duzină de trupe ruseşti şi vehicule de luptă ale infanteriei. Soldaţii au transportat mitraliere grele şi au forţat un bărbat să intre în interiorul unei clădiri sub ameninţarea armei.

Ksenia, care a cerut să fie identificată doar după prenumele ei, a urmărit împreună cu soţul şi copiii ei de la fereastra de la etajul doi când forţele ruse au ajuns la clădirea lor.

„Nu ştiam ce s-ar putea întâmpla cu noi”, a spus ea. „A fost doar o stare totală de frică.”

Un grup de soldaţi au folosit puştile pentru a sparge uşa din faţă a unui bloc de apartamente. Odată înăuntru, au intrat în lift şi i-au distrus camerele de securitate. În unele clădiri, soldaţii au mers etaj cu etaj, smulgând uşile din balamale şi au atacat apartamente, au spus locuitorii.

În câteva ore, potrivit celor şapte rezidenţi cu care a vorbit The Times, soldaţii ruşi au confiscat întreg complexul şi au prins aproape 200 de civili în diferite clădiri.

„Oamenii au fost alungaţi din apartamente”, a spus Elena Anishchenko, care plănuia să-şi sărbătorească 33 de ani de naştere împreună cu vecinii în ziua în care soldaţii au sosit. „Nu au întrebat nimic pe nimeni, ci doar le-au spus să meargă la subsol”.

Multora dintre rezidenţi li s-au confiscat sau distruse telefoanele şi laptopurile.

„Ne-au spus — „Nu fi supărat pe noi, dar dacă îţi găsim telefonul, vei fi împuşcat pe loc”, a spus doamna Anishchenko.

Izolată de lumea exterioară, doamna Anishchenko a spus că nu poate citi ştirile şi nici nu poate vorbi cu familia ei.

Unii rezidenţi precum Ksenia au putut să rămână în casele lor - poate pentru că avea un copil.

Alţii au trecut neobservaţi. Domnul Naumenko şi soţia sa s-au ascuns la etajul şapte al clădirii lor. Încă mai avea telefonul său, pe care îl pornea o dată pe zi pentru a trimite un mesaj familiei că încă trăieşte. 

Familiile se îngrijorează: „Nu pot lua legătura”

Prietenii şi rudele celor prinşi în Pokrovsky erau disperaţi. În grupurile de chat şi prin mesaje text, ei văzuseră clipuri şi capturi de ecran ale soldaţilor ruşi în timp ce capturau complexul. Apoi mesajele celor dragi au încetat.

Iryna Khomyakova, fiica unui rezident, a văzut filmările de televiziune în circuit închis cu soldaţii care intrau în lift. Îngrijorată, ea şi-a sunat mama, care a spus că soldaţii ruşi tocmai intraseră în clădire şi că a fost forţată împreună cu alţii să intre în subsol.

„Telefonul mamei mele a murit”, a spus ea pe 9 martie şi nu a mai auzit de ea de câteva zile.

Hanna Yaremchuk a spus The Times printr-un mesaj text că nu a mai rămas în contact cu tatăl ei de zile întregi, adăugând că şi el a fost ţinut într-un subsol. Ea s-a întrebat: „Este el în viaţă? !!! Nu ştiu!"

Trăind cu soldaţii

Pentru cei reţinuţi, capacitatea de a se deplasa depindea de gardieni.

Doamnei Borodyuk şi altora din subsolul ei li s-a permis să meargă în apartamentele lor pentru a-şi lua mâncare şi haine calde pentru a rezista la frigul subsolului din cărămidă. Vecinii aveau voie să gătească împreună şi să se întâlnească unii cu alţii.

Ruşii care păzeau subsolul doamnei Anişcenko au fost mai stricţi. Ei au permis rezidenţilor doar vizite scurte, supravegheate, la apartamentele lor pentru a obţine alimente şi provizii pentru toată lumea.

„Oamenii intrau în panică”, a spus doamna Anishchenko.

În cele din urmă, o sută sau mai mulţi soldaţi patrulau în afara clădirilor, iar unii chiar locuiau în apartamente.

La etajul al şaptelea, domnul Naumenko şi soţia sa au continuat să se sustragă de la a fi descoperiţi. Recentele bombardamente din zonă le pulverizaseră ferestrele şi temperatura scăzuse sub zero. Fără electricitate, au improvizat modalităţi de a găti, aprinzând ulei într-o farfurie pentru a încălzi mâncarea şi folosind o lumânare pentru a încălzi o cutie de apă. Fără căldură în clădire, au dormit îmbrăcaţi complet şi purtând jachete.

În apartamentul Kseniei, fiecare zi presupunea asigurarea hranei suficiente pentru a-şi hrăni copiii şi supravieţuirea până a doua zi dimineaţă. Noua ei viaţă era departe de ceea ce şi-a imaginat ea.

„Am aşteptam acest apartament timp de patru ani”, a spus Ksenia. „Am investit în renovare. Dar nici asta nu contează acum.”

„Te vom elibera de nazişti”

Afară, luptele au fost necruţătoare.„Ne-am obişnuit cu sunetele împuşcăturilor şi am învăţat să le deosebim pe una de celălaltă”, a spus domnul Naumenko. „Cele care au fost departe de cele mai apropiate. Dacă se trăgea în clădirea noastră sau deasupra. Am putut auzi asta.”

În interiorul complexului de apartamente, soldaţii le spuneau prizonierilor că Ucraina este pe cale să fie eliberată, a spus doamna Anishcenko.

Doamna Borodyuk şi-a amintit de un ofiţer rus mai înalt care încerca să mângâie o fată în subsolul unde erau reţinuţi. „El a spus: „Şi fiica mea are 8 ani. O iubesc foarte mult. Mi-e dor de ea. Nu-ţi fie teamă, fetiţă, te eliberăm de nazişti’”.

Doamna Borodyuk a spus că unele dintre trupele ruse mai tinere nici măcar nu ştiau de ce se află în Ucraina. Când captivii l-au întrebat pe un soldat de ce este aici, el a răspuns, plângând: „Unde sunt? Ce ar trebuii să fac?"

Evacuată întâmplător

Pe 9 martie, Rusia şi Ucraina au convenit să stabilească mai multe coridoare umanitare pentru a permite civililor trecerea în siguranţă din zonele de conflict. Dar soldaţii ruşi de la Pokrovsky nu au reuşit să-şi informeze prizonierii.

Doamna Anishchenko a auzit întâmplător. În timpul unei vizite supravegheate, pentru procurarea de hrană, în apartamentul ei, ea a văzut de la fereastră un convoi care se deplasa cu steaguri albe şi a întrebat un soldat rus ce se întâmplă. El i-a spus că există un coridor pentru refugiaţi care va ţine de 72 de ore. Ea şi unii dintre vecinii ei şi-au făcut o geantă şi au fugit.

Într-o postare pe Instagram postată de Elena Anishchenko după ce a fugit de acasă, se poate citi: „Mulţumesc tuturor celor care şi-au făcut griji pentru mine şi s-au rugat pentru mine” —  Am supravieţuit şi chiar am fugit din acest iad după ce am fost ţinută 7 zile la subsol.  Hostomel, zona rezidenţială ‘Pokrovsky.’  Aşa arată acum casa noastră.”
La ieşire, scena era sumbră. „Am văzut cadavre întinse pe pământ”, a spus ea. „Am văzut maşini distruse şi arse cu cadavre înăuntru.”

Domnul Naumenko şi-a pornit telefonul şi a văzut informaţii într-un grup WhatsApp despre evacuarea prin coridorul umanitar. El şi soţia lui şi-au adunat repede lucrurile.

În timp ce părăsea complexul, un soldat i-a avertizat că nu îl va împuşca, dar cei care patrulează în altă parte ar putea.

Au fugit oricum şi au scăpat nevătămaţi – împreună cu toţi ceilalţi rezidenţi cu care a vorbit The Times. Naumenko se află acum la Kiev, unde plănuieşte să rămână – şi poate să lupte.

„Lucrurile pe care le-am văzut în Hostomel au fost un coşmar. Nu vreau ca situaţia asta să se repete şi aici”, a spus el.