O femeie a salvat peste 1.000 de arici în opt ani, după ce și-a transformat casa într-un centru de salvare a aricilor
0O femeie și-a transformat locuința din orașul Orsay, sudul Parisului, într-un centru de salvare a aricilor, avertizând că „există o problemă majoră legată de populațiile de arici din Franța și din Europa”.

Potrivit reportajului realizat de AP News, Sara Stahl a creat un centru de salvare pentru arici la locuința sa de lângă Paris, unde a îngrijit peste 1.000 de arici în ultimii opt ani.
Totul a început în 2018, când Stahl și soțul ei au găsit doi pui de arici rămași fără mamă în grădina lor din Orsay. Ea a vorbit pentru Associated Press despre pericolele cu care se confruntă aricii în zonele urbane.
„Devenim din ce în ce mai conștienți că există o problemă majoră legată de populațiile de arici din Franța și din Europa, cauzată de mai mulți factori. Pe de o parte, problema este legată de fragmentarea habitatului lor și, evident, de drumuri, care provoacă multe pierderi în rândul aricilor”, a povestit acesta.
Pe de altă parte, adaugă Stahl, mulți arici sunt călcați de mașini, fiind blocați de garduri și ziduri.
De asemenea, construcțiile „îi împiedică să se deplaseze dintr-un loc în altul pentru a găsi hrană sau un partener pentru reproducere”.
„Ca urmare, sunt forțați să folosească drumurile, unde, din păcate, mulți dintre ei sunt loviți de mașini. Pesticidele reprezintă, de asemenea, o problemă majoră, deoarece distrug hrana aricilor, care constă în insecte și alte mici viețuitoare din grădini și câmpuri.
Astfel, aricii nu mai găsesc hrană și fie mor de foame, fie sunt otrăviți de diverse pesticide. Acestea sunt surse reale de pericol pentru toate animalele mici nocturne”, a explicat aceasta.
Dispozitivele cu ultrasunete, o soluție pentru a ține aricii departe de drumuri
Cercetătorii de la Universitatea Oxford au descoperit că aricii pot auzi frecvențe foarte înalte, de până la 85 kHz, mult peste limita auzului uman, scrie The Guardian.
Studiul a analizat reacțiile creierului la sunete și structura urechii aricilor, iar rezultatele ar putea ajuta la dezvoltarea unor dispozitive cu ultrasunete pentru mașini sau utilaje de grădină, menite să țină aricii la distanță și să reducă numărul accidentelor.
Coordonatoarea studiului, dr. Sophie Lund Rasmussen, profesor asistent la Wildlife Conservation Research Unit din cadrul Universității Oxford și al Universității din Copenhaga, a declarat:
„După ce am descoperit că aricii pot auzi ultrasunete, următoarea etapă va fi să găsim colaboratori din industria auto care să finanțeze și să proiecteze dispozitive sonore de respingere pentru mașini.
Dacă cercetările noastre viitoare vor arăta că este posibil să concepem un dispozitiv eficient care să țină aricii departe de mașini, acest lucru ar putea avea un impact semnificativ în reducerea amenințării reprezentate de traficul rutier pentru ariciul european, aflat în declin.”
Se estimează că vehiculele ucid până la unul din trei arici, acesta fiind un factor important în declinul drastic al acestui mamifer îndrăgit în Europa, în ultimele decenii.























































