Gazprom confirmă că Naftogaz şi-a plătit datoria pentru luna februarie
0Gazprom a anunţat că a primit de la compania ucraineană Naftogaz toţi banii datoraţi pentru livrările de gaz din luna februarie, informează Reuters, citată de NewsIn.
"Compania Naftogaz a plătit în totalitate factura pentru livrările din februarie", potrivit Gazprom.
Compania anunţase anterior că suma totală era de 360 milioane de dolari.
Premierul rus Vladimir Putin a avertizat joi că livrările de gaz rusesc către Ucraina şi spre Europa vor fi din nou întrerupte, dacă ucrainenii nu plătesc până sâmbătă factura de gaz pentru luna februarie, relatează AFP.
"Dacă, în urma acţiunilor serviciilor ucrainene de sercuritate la sediul companiei ucrainene Naftogaz plata nu va fi efectuată, atunci vom opri livrările pentru consumatorii ucraineni şi poate şi pentru europeni", a spus el, înainte de anunţul Naftogaz.
Potrivit lui Putin, livrările de gaz rusesc spre Europa - dintre care 80% trec prin Ucraina - riscă să fie puse în pericol de "tentativele de confiscare a acordului de tranzit" dintre ruşi şi ucraineni.
"Auzim vorbindu-se despre tentative de confiscare a contractului de tranzit, nu a unei copii, ci a originalului, despre intenţia de stopare a gazului în teritoriul ucrainean", a subliniat Putin, declarându-se "foarte îngrijiorat" de operaţiunea de la Naftogaz de miercuri.
SBU investighează Naftogaz pentru confiscarea a 6,3 miliarde de metri cubi de gaz de la compania privată RosUkrEnergo, a declarat un şef adjunct al SBU, Valeri Horoşkovski. Gazul luat de Naftogaz urma să fie livrat de RosUkrEnergo clienţilor săi - România, Polonia şi Ungaria.























































