Favoriţii pentru "preşedintele" şi "ministrul de externe" ai UE: Van Rompuy şi David Miliband

Favoriţii pentru "preşedintele" şi "ministrul de externe" ai UE: Van Rompuy şi David Miliband

Liderii europeni vor alege la sfârşitul săptămânii viitoare preşedintele Consiliului European şi Înaltul reprezentant al UE pentru afacerile externe. Belgianul Herman Van Rompuy şi britanicul David Miliband sunt favoriţi.

Învingătorii vor putea fi desemnaţi doar cu majoritatea calificată a şefilor de stat şi de guvern, la un summit prevăzut pentru  joi sau duminică.

Alegerea preşedintelui Consiliului European pare a fi în stadiul cel mai avansat. Premierul belgian, creştin-democratul flamand Herman Van Rompuy, s-a detaşat recent în fruntea listei favoriţilor. "Există un consens în legătură cu numele său, ceea ce este un fapt rar întâlnit în UE. Nimeni altcineva nu se bucură de unanimitate", a declarat luni un diplomat european. "Nimeni nu i se opune şi mulţi îi cer să accepte", a adăugat un alt diplomat european.

Van Rompuy este considerat pe scena politică belgiană drept un expert al compromisului. El îl devansează pe olandezul Jan Peter Balkenende, pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker şi pe letona Vaira Vike-Freiberga.

Fostul premier laburist britanic Tony Blair era considerat marele favorit pentru acest post, dar euroscepticismul ţării sale, care nu este membră nici a Zonei euro şi nici a Spaţiului Schengen şi amintirea susţinerii acordate războiului din Irak i-au redus drastic şansele, au subliniat responsabilii europeni.

Atenţia europenilor s-a îndreptat însă asupra unui alt laburist britanic: tânărul şef al diplomaţiei britanice, David Milliband pentru postul de Înalt reprezentant pentru afacerile externe. Viitorul titular, un fel de şef al diplomaţiei UE, va avea prerogative sporite faţă de titularul actualului post, Javier Solana. Acesta va fi şi membru al Comisiei Europene, practic numărul doi din CE, ceea ce îl face unul dintre cele mai râvnite portofolii. În cazul în care britanicul refuză numirea, fostul premier italian Massimo d'Alema este considerat cel mai bine plasat pentru acest post.

În spatele negocierilor pentru desemnarea preşedintelui UE şi a "ministrului de externe", discuţii la fel de aprinse se desfăşoară în Europa pentru repartizarea posturilor de comisari.

• Franţa urmăreşte piaţa internă pentru candidatul său, Michel Barnier, cu condiţia ca Barroso să nu îi retragă pieţele financiare, pe care Parisul vrea să le reglementeze mai bine.
• Spania vrea să păstreze afacerile economice şi monetare, iar Germania ar putea fi interesată de comerţ sau de energie, potrivit diplomaţilor.
• Barroso intenţionează să mai creeze cel puţin două funcţii noi - un post de comisar pentru climă şi unul pentru libertăţi publice.
• Traian Băsescu: "Rămânem fermi pentru comisarul european pe agricultură"

Ce aduce nou Tratatul de la Lisabona?

1 milion de cetăţeni au dreptul la iniţativă legislativă

O propunere a cetăţenilor europeni, care întruneşte peste 1 milion de simpatizanţi din mai multe state membre, ajunge la Comisia Europeană, care pe baza ei poate să înainteze noi propuneri de politici.

Toate propunerile legislative ale Parlamentului şi Comisiei Europene  vor fi trimise direct Parlamentelor naţionale ale statelor membre. Pe baza opiniilor acestora, legile vor fi amendate sau chiar retrase.  Tratatul mai precizează că fiecare stat membru va fi reprezentat în Parlament de minim 6 deputaţi şi de maxim 96 şi că din 2014 în PE vor fi maxim  751 de europarlamentari. Potrivit Tratatului de la Lisabona, repartizarea locurilor pe state membre se va face după principiul proporţionalităţii degresive: deputaţii din ţările cu cei mai mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât deputaţii din ţările cel mai puţin populate. Ţările mai mici vor primi astfel mai multe locuri în PE decât le-ar permite populaţia.

  Potrivit Tratatului de la Nisa(2001), în baza căruia funcţionează acum UE, numărul comisarilor trebuie să fie mai mic decât cel al statelor membre.

Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune în condiţii ce rămân de negociat cu statele partenere.

În Consiliul Uniunii Europene se va introduce votul cu majoritate calificată, în locul deciziilor unanime, ca procedură standard: din 2014, deciziile Consiliului de Miniştri vor avea nevoie de sprijinul a 55% din statele membre, reprezentând cel puţin 65% din populația europeană. Doar pentru domenii de politică importante, cum sunt fiscalitatea şi apărarea, va fi necesar în continuare votul unanim.

De asemenea, procedura legislativă standard  în Uniunea Europeană va fi cea de codecizie. Astfel, Parlamentul European se va afla pe o poziţie de egalitate cu Consiliul, care reprezintă statele membre, în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.

  Acesta va fi ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani şi jumătate şi poate fi reînnoit o singură dată. Preşedintele Consiliului European nu va avea niciun rol decizional, ci va pregăti agenda Consiliului, va asigura buna funcţionare a acestuia şi va juca rol de mediator. Acesta va mai reprezenta UE în deplasările din străinătate.

Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate

Acesta va asigura coerenţa acţiunilor pe plan extern a Uniunii, va elabora politica externă şi de apărare comună. Acest Înalt reprezentant se va ocupa de fapt de PESC (Politica Externă şi de Securitate Comună), unul dintre cei trei piloni ai Uniunii Europene alături de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) şi CECO+CEE+EURATOM

  UE va putea astfel să încheie acorduri internaţionale şi să adere la organizaţii internaţionale.

Se introduce o bază juridică specifică pentru acordarea ajutorului umanitar.

Se introduce principiul solidarităţii în energie

Un stat membru care se confruntă cu dificultăţi majore în aprovizionarea cu energie va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre.

  Statele membre au semnat Carta în anul 2000. Acum aceasta devine obligatorie prin lege.  Astfel, atunci când UE propune și pune în aplicare legi, trebuie să respecte drepturile expuse în Cartă – şi la fel şi statele membre atunci când pun în aplicare legislaţia comunitară: protecţia datelor cu caracter personal, bioetica, dreptul la azil, eliminarea discriminării pe motiv de sex, rasă şi origine etnică, dreptul muncitorilor de a fi informaţi, de a negocia şi de a iniţia acţiuni colective – altfel spus, dreptul la grevă, drepturile copiilor şi ale persoanelor în vârstă şi drepturi sociale importante cum ar fi protecţia împotriva concedierii inechitabile şi accesul la sistemul de asigurări sociale şi asistenţă socială.

Uniunea Europeană va putea să adere la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Convenţia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care o supraveghează reprezintă bazele protecţiei drepturilor omului în Europa.

Principiul subsidiarităţii, potrivit căruia UE acţionează doar atunci când rezultatele pot fi mai uşor obţinute la nivel comunitar decât la nivel naţional, se va aplica, acum, inclusiv la nivel local şi regional.

Drumul până la Lisabona

• 1951 Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg pun bazele unui proiect de cooperare supranaţional
• 1952: Tratatul de la Paris Apare Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
• 1957: Tratatul de la Roma Apar Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană pentru energie atomică (Euratom). Se instituie cele patru libertăţi de mişcare: a bunurilor, serviciilor, capitalului şi a persoanelor şi se introduce taxa vamală unică(uniunea vamală).
• 1973 - Marea Britanie, Irlanda, Danemarca se alătură construcţiei comunitare
• 1981 - Grecia aderă la Uniunea Europeană
• 1986 - Aderarea Spaniei şi Portugaliei
• 1986: Actul unic european Se înfiinţează Consiliul European şi Curtea Europeană de Justiţie şi apare sistemul de vot al majorităţii calificate.
• 1992: Tratatul de la Maastricht Pune baza legală a Uniunii Europene şi UE devine o construcţie cu trei piloni: pilonul comunitar (CEE, CECO şi EURATOM), PESC (Politică EXternă şi de Securitatea comună) şi JAI (Justiţie şi Afaceri Interne). Apare noţiunea de cetăţenie europeană, se introduce moneda unică Euro şi ia fiinţă Curtea Europeană de Conturi.
• 1995 - Austria, Suedia şi Finlanda intră în UE.
• 1997:  Tratatul de la Amsterdam Axat pe extinderea drepturile cetăţeneşti în Uniunea Europeană.
• 2001:  Tratatul de la Nisa Instituie reforma instituţională prin modificări aduse procedurii de vot, numărului de parlamentari, a comisarilor europeni.
• 2004: Uniunea Europeană primeşte zece state-membre noi: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania, Letonia, Slovenia, Malta, Cipru.
• 29 octombrie 2004: Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa este semnat de statele membre la Roma
• Mai-iunie 2005: Franţa şi Olanda resping Tratatul prin referendum.
• 2007 - România şi Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene
• 13 decembrie 2007: Semnarea Tratatului de la Lisabona de către cele 27 de state membre.
• 12 iunie 2008: Irlanda respinge prin referendum ratificarea Tratatului.
• 2 octombrie 2009: Al doilea referendum în Irlanda