Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs era în contact permanent cu serviciile secrete ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurodeputatul Jobbik Bela KovacsFOTO MTI/EPA/Jurij Kocsetkov
Eurodeputatul Jobbik Bela KovacsFOTO MTI/EPA/Jurij Kocsetkov

Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, acuzat de spionaj, era în mod constant în contact cu serviciile secrete ruse, afirmă Szilard Nemeth, vicepreşedintele Comisiei parlamentare care investighează acest caz, informează MTI.

Nemeth, membru Fidesz, a dezvăluit că serviciile secrete ruse au furnizat probe detaliate care demonstrează că Bela Kovacs a spionat.

"Avem de-a face cu un caz de spionaj", a afirmat Zsolt Molnar, preşedintele Comisiei de anchetă.
În schimb, liderul Jobbik, Gabor Vona, a denunţat o campanie de discreditare a formaţiunii naţionaliste.
Potrivit lui Vona, vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, i-ar fi cerut premierului Viktor Orban să diminueze influenţa pe scena politică a Jobbik, argumentând că este "ciudat" că ancheta privind activităţile lui Kovacs a început în anul 2009 iar cazul a fost făcut public abia în campania premergătoare scrutinului europarlamentar.

Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat săptămâna trecută că a cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite