Estonia, pregătită să-și închidă granița cu Rusia: de ce este luată în calcul această măsură radicală

0
Publicat:

Estonia s-a declarat pregătită să-și închidă frontiera cu Rusia după o măsură similară luată de Finlanda, care acuză conducerea de la Moscova că se dedă unui atac hibrid cu migranți ilegali.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a calificat situația de la granița ruso-finlandeză drept un „un atac hibrid flagrant efectuat de Rusia”. După închiderea acestei frontiere, autoritățile estoniene sunt în alertă, temându-se că migranții ar putea fi direcționați spre teritoriul lor.

Estonia este „pregătită să-și închidă granița cu Rusia și să se apere împotriva oricărui atac hibrid”, a dat asigurări Tsakhna, a cărui țară, o fostă republică sovietică devenită membră UE și NATO după obținerea independenței, este o susținătoare fermă a Ucrainei.

„Rusia nu luptă doar în Ucraina, ci reprezintă o amenințare și pentru alte țări prin atacurile sale hibride”, a subliniat șeful diplomației estone.

Autoritățile finlandeze au închis în noaptea de miercuri spre joi toate punctele de trecere cu Rusia, permițând accesul doar pentru mărfuri. Obiectul acestei măsuri: oprirea fluxului de migranți ilegali care sunt aduși la graniță, potrivit Guvernului de la Helsinki, chiar de către reprezentanți ai autorităților ruse. Un atac asemănător a fost orchestrat deja de liderul belarus Aleksandr Lukașenko, cu sprijinul lui Vladimir Putin, împotriva Poloniei, Letoniei și Lituaniei, toate membre UE și NATO.

„Fenomenul observat în ultimele săptămâni trebuie să înceteze. (Acest aflux de migranţi, n. red.) este o activitate organizată, nu o veritabilă urgenţă”, a spus premierul finlandez Petteri Orpo.

Ca dovadă, premierul Orpo a menționat „uşurinţa cu care migranţii au ajuns la punctul îndepărtat de trecere Raja-Jooseppi” după închiderea celorlalte.

Aproximativ 1.000 de solicitanţi de azil fără documente s-au prezentat la frontiera ruso-finlandeză de la începutul lunii august. Majoritatea acestor persoane provin din Afganistan, Kenya, Maroc, Pakistan, Somalia, Siria şi Yemen.

Helsinki consideră că Moscova recurge la acest atac hibrid ca semn de răzbunare pentru faptul că a aderat la NATO în contextul invaziei din Ucraina.

În prezent, autoritățile finlandeze ridică bariere temporare pe anumite porțiuni ale graniței, mai ales în cele împădurite.

FRONTEX, agenţia europeană pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă, a decis să ajute Finlanda cu zeci de poliţişti de frontieră şi echipamente.

Granița ruso-finlandeză se întinde pe o lungime de 1.340 de kilometri, iar cea ruso-estonă pe 294 de kilometri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite