Efectivele armatei ruse vor fi reduse la un milion de militari până în 2012
Efectivele armatei ruse vor fi reduse la un milion de militari până în 2012, cu patru ani mai devreme decât era prevăzut iniţial, faţă de 1,13 milioane, cât au în prezent, informează AFP.
"Era prevăzut ca forţele armate ruse să fie reduse la un milion de militari până în 2016. Acum ne-am propus să ajungem la această cifră până în 2012", a declarat ministrul rus al Apărării, la sfârşitul unei reuniuni a responsabililor militari din Belarus şi Rusia, la Moscova.
Numărul ofiţerilor va fi redus de trei ori, astfel încât vor rămâne 150.000 de la 450.000 până în 2012, potrivit lui Serdiukov.
Armata rusă, care funcţionează în baza principiului înrolării, este implicată într-un proces de profesionalizare parţială care întârzie şi care, potrivit multor experţi, continuă să se confrunte cu tactici depăşite.





















































