Despăgubiri de peste 60 de milioane de lire sterline pentru victimele abuzurilor sexuale ale lui Mohamed Al Fayed. Peste 100 de angajați de la Harrods ar putea primi bani

0
Publicat:

Harrods alocă peste 60 de milioane de lire sterline pentru un program de despăgubire a victimelor presupuselor abuzuri comise de fostul său proprietar, Mohamed Al Fayed.

Harrods plăteşte despăgubiri victimelor lui Mohamed Al Fayed. FOTO: arhivă
Harrods plăteşte despăgubiri victimelor lui Mohamed Al Fayed. FOTO: arhivă

Harrods, faimosul magazin de lux din Londra, a decis să aloce o sumă semnificativă, peste 60 de milioane de lire sterline, pentru un program de compensații dedicat presupuselor victime ale abuzurilor sexuale din trecut, asociate cu fostul său proprietar, Mohamed Al Fayed.

Potrivit companiei, peste 100 de persoane care au lucrat la Harrods sunt așteptate să depună cereri de despăgubire, fiecare putând primi până la 385.000 de lire sterline, printr-un mecanism de plată care va funcționa până în martie 2026. Lansat în primăvara acestui an, programul are ca scop repararea prejudiciilor suferite de victimele care susțin că au fost abuzate de Al Fayed, decedat în 2023, notează BBC.

Mohamed Al Fayed, care a deținut Harrods între 1985 și 2010, a fost acuzat de mai multe femei de viol și agresiune sexuală. Poliția Metropolitană a confirmat că a primit 146 de sesizări în cadrul anchetei și a analizat deja peste 50.000 de pagini de documente, incluzând declarații și alte probe importante, după ce „cantități semnificative de material” au fost recuperate din arhivele instituției.

Cum se acordă despăgubirile

Din totalul de 62,3 milioane de lire sterline alocate, 57 de milioane sunt destinate direct despăgubirii victimelor, iar 5,3 milioane vor acoperi cheltuieli administrative și juridice.

 „Peste 100 de persoane s-au alăturat procesului de despăgubire de la lansarea acestuia”, a declarat Michael Ward, directorul general Harrods.

El a mai precizat că primele plăți au început la sfârșitul lunii aprilie 2025, iar schema va rămâne activă până pe 31 martie 2026.

Schema oferă două opțiuni pentru compensare: 200.000 de lire sterline pentru fiecare solicitant eligibil ca sumă generală, cu posibilitatea de a primi până la 385.000 de lire (în funcție de evaluarea psihiatrică), sau maximum 150.000 de lire în lipsa acestei evaluări.

Acceptarea compensației implică și renunțarea la orice acțiuni legale ulterioare împotriva companiei.

Pe fondul acestei inițiative, Harrods a înregistrat pierderi de 34,3 milioane de lire în ultimul exercițiu financiar, o prăbușire accentuată comparativ cu profitul de 111 milioane de lire din anul anterior.

Într-o declarație oficială, compania subliniază angajamentul față de corectitudine și transparență: „Deși nu putem schimba trecutul, suntem hotărâți să facem ceea ce este corect ca organizație, ghidați de valorile pe care le avem astăzi, asigurându-ne în același timp că un astfel de comportament nu se va repeta niciodată în viitor”.

Eligibilitatea pentru despăgubiri impune ca victima să prezinte dovezi clare de agresiune sexuală sau examinări medicale ilegale, dar și demonstrarea răspunderii Harrods. Mai multe persoane care au formulat acuzații susțin că au fost supuse unor teste medicale invazive la momentul angajării.

Este important de menționat că Mohamed Al Fayed nu a fost niciodată inculpat înainte de moartea sa, care a avut loc în 2023.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite