De ce a eșuat armistițiul energetic intermediat de SUA. Expert: „Nu a existat nicio încetare a focului”
0Armistițiul asupra infrastructurii energetice negociat separat de SUA cu Rusia și Ucraina nu a dat rezultate promițătoare pentru o încetare a focului durabilă, arată Kyiv Independent într-o analiză despre motivele eșecului acestuia. De fapt, o încetare a focului nu a existat propriu-zis, spun experții, care au analizat tipurile de atacuri efectuate de Rusia în perioada armistițiului.

Peste treizeci de atacuri ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au fost înregistrate începând cu 25 martie, potrivit guvernului ucrainean. Alte opt atacuri au fost înregistrate în săptămâna 18-25 martie, perioadă care se încadrează parțial în intervalul de armistițiu convenit de președintele rus Vladimir Putin într-o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump.
Ucraina nu a înregistrat daune asupra infrastructurii energetice cheie din Ucraina, însă Rusia a vizat totuși instalații pe care teoretic a acceptat să nu le atace, între care instalații locale de generare a energiei electrice, substații și transformatoare de energie electrică și rețele de distribuție a gazelor, potrivit unei liste de încălcări documentate de Ministerul de Externe al Ucrainei, care a fost consultată de Kyiv Independent.
„Nu a existat deloc încetarea focului”, a declarat Oleksandr Harcenko, directorul general al Centrului de Cercetare a Industriei Energetice din Kiev, pentru Kyiv Independent, precizând că „substațiile de electricitate și infrastructura de gaze au fost atacate în mod constant”.
„Moscova este convinsă că lumea occidentală nu poate să le contracareze în mod eficient”, a subliniat el.
Absența unei monitorizări adecvate a încetării focului de către un intermediar dar și a unui acord în care ambele țări să agreeze în scris termenii se numără printre motivele pentru care armistițiul privind atacurile asupra infrastructurii energetice a eșuat, apreciază experții.
Felul relativ dezorganizat în care au fost purtate negocierile cu reprezentanții SUA și faptul că în urma lor părțile nu au semnat un acord scris a făcut ca până și data intrării în vigoare a armistițiului să fie diferită, notează Kyiv Independent.
Pentru Ucraina, această dată a fost 25 martie, întrucât este ziua când a acceptat un acord de încetare a focului în urma discuțiilor avute în Arabia Saudită cu o delegație americană.
De partea cealaltă, Rusia a anunțat începerea armistițiului pe 18 martie, după o convorbire telefonică de 1,5 ore între Trump și Putin în acea zi. Prin urmare, autoritățile ruse au anunțat că încetarea parțială a focului a expirat pe 18 aprilie.
„(Echipa SUA) ar fi trebuit să formuleze propunerile într-un singur document convenit de părți și semnat – nu a existat nimic de genul acesta”, a apreciat Mihailo Honcear, expert în energie și președinte al Centrului pentru Strategia de Studii Globale XXI, o organizație de cercetare cu sediul la Kiev.
„Mediatorul american (trimisul special Steve Witkoff ) nu și-a îndeplinit misiunea”, a adăugat el.
În acest sens, Kievul spunea că continuă să informeze SUA și alte țări partenere despre încălcările armistițiului din partea Rusiei.
„Avem nevoie de mecanisme de monitorizare, pentru că, firește, vor exista încălcări constante”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Heorhii Tihi, într-un briefing din 16 aprilie.
Acesta a adăugat că „va exista mai multă claritate” pe măsură ce se apropie termenul de 25 aprilie cu privire la întrebarea dacă Ucraina va continua să respecte termenii de încetare a focului.
Ce atacuri au fost oprite și care au continuat în timpul armistițiului energetic
Loviturile ucrainene cu drone asupra rafinăriilor de petrol, a depozitelor de combustibil și a altor instalații energetice din Rusia au fost oprite, deși este posibil ca Ucraina să fi continuat să lovească alte ținte de pe teritoriul Rusiei care nu erau incluse în armistițiul energetic.
Kremlinul a acuzat Ucraina că a încălcat „vicios” acordul prin atacuri zilnice asupra instalațiilor energetice rusești, dar fără a aduce dovezi consistente.
„Nu au existat lovituri masive combinate cu rachete și drone asupra infrastructurii energetice majore (de către Rusia). Dar au lovit rețelele regionale de distribuție", a declarat Honcear pentru Kyiv Independent.
„Nu este o încetare a focului, este o schimbare a tacticii rusești”, a spus el.
Acesta a explicat că majoritatea țintelor vizate în perioada de încetare a focului aparțin DTEK, cea mai mare companie privată de energie din Ucraina. DTEK a pierdut 90% din capacitatea sa de generare până la jumătatea anului 2024 în urma atacurilor Rusiei, însă a reușit să o restabilească parțial de atunci.
DTEK deține majoritatea centralelor electrice pe cărbune ale Ucrainei, pe care Rusia le-a vizat în mod constant, deoarece furnizează o sursă de energie crucială - electricitatea suplimentară necesară pentru a stabiliza rețeaua Ucrainei în timpul întreruperilor de curent cauzate de atacuri a spus Honcear.
De ce a eșuat armistițiul energetic între Rusia și Ucraina
Armistițiul energetic nu a reușit să deschidă calea către un nou armistițiu, au apreciat experții, un semn că eforturile SUA de a pune capăt războiului Rusiei se vor dovedi probabil dificile în continuare.
Un factor este că armistițiul nu a fost monitorizat în mod corespunzător, a spus Honcear. De pildă, SUA ar avea capabilitățile necesare de monitorizare prin satelit pentru a confirma rapid coordonatele infrastructurii energetice deteriorate, toate fiind în locații binecunoscute, a notat el.
„Dacă o instalație energetică este deteriorată, apare o semnătură în infraroșu. Este vizibil cu claritate din spațiu dacă o substație sau un transformator este în flăcări sau un rezervor de combustibil sau ulei a fost lovit undeva", subliniază el.
SUA, ca eventual intermediar care și monitorizează atacurile, ar putea apoi verifica ce anume a fost lovit realmente raportat la ceea ce fiecare parte susține că a fost vizat - ca o componentă crucială a evaluării armistițiului.
„Americanii s-au gândit, dintr-un motiv oarecare, că ar fi suficient să punem împreună acele două căi de negociere paralele (cu Ucraina și Rusia)”, a spus Honcear. „Dar nu funcționează așa.”
Armistițiul energetic – precum și o încetare a focului la Marea Neagră negociată în aceeași perioadă, care însă nu a fost niciodată implementată - au fost parte a lobby-ului Rusiei prin Witkoff, care a vizitat Rusia de mai multe ori în acest an și este negociatorul principal al lui Trump în discuțiile de pace, aceste subiecte fiind cele mai problematice pentru Kremlin, a mai spus expertul.
Dacă Rusia ar fi fost serioasă cu privire la o încetare a focului mai largă, discuția ar fi inclus oprirea loviturilor asupra infrastructurii civile și eventual un schimb complet al prizonierilor de război, a adăugat el.
Rusia a oprit atacul asupra centralelor electrice majore, însă a încercat în schimb să distrugă moralul ucrainenilor prin escaladarea atacurilor asupra civililor. În aprilie, o lovitură rusă asupra unui loc de joacă din Krivoi Rog a ucis 20 de persoane, inclusiv nouă copii, iar un atac cu rachete asupra centrului orașului Sumî a ucis 35 de persoane în Duminica Floriilor.
Între timp, Moscova a susținut, pe 24 martie, că a interceptat o dronă ucraineană vizând stația de pompare a petrolului Kropotkinskaia aparținând Consorțiului Caspian Pipeline, care are printre cei mai mari acționari companiile americane Chevron și Exxon. Nu există dovezi publice ale presupusului atac.
„(Încetarea focului energetic) a servit perfect propagandei ruse, care a făcut eforturi să susțină că Rusia respectă acordul, în timp ce Ucraina l-a ignorat”, a spus Honcear.
La o zi după ce Kremlinul a confirmat încheierea încetării focului energetic, Putin a anunțat un armistițiu de Paște, ordonând oprirea totală a acțiunilor militare de la ora 18:00, ora Moscovei, pe 19 aprilie, până la miezul nopții de 21 aprilie.
Deși asta a avut drept efect o oarecare diminuare a luptele din unele părți ale frontului duminică și a scăzut numărul victimelor rușilor raportate de Ucraina la mai puțin de o mie pe zi, pentru prima dată în câteva luni, soldații ucraineni au spus că nu au văzut semne consistente ale vreunui armistițiu. Rusia a ucis cel puțin trei civili în atacuri și a încălcat armistițiul de Paște de aproape 3.000 de ori, potrivit președintelui Volodimir Zelenski.
Zelenski a cerut prelungirea armistițiului cu 30 de zile pentru loviturile cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune împotriva infrastructurii civile pe 19 aprilie, după ce Rusia a inițiat armistițiul de Paște - un pas pe care și SUA ar dori să-l vadă de la Rusia.
„Treizeci de ore sunt suficiente pentru titlurile de ziare, dar nu pentru măsuri reale de consolidare a încrederii. Treizeci de zile pot da o șansă păcii", a spus liderul ucrainean,
Luni, în cadrul unui interviu, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că ia în considerare propunerea omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind un armistițiu de 30 de zile, perioadă în care ambele părţi să înceteze bombardamentele asupra infrastructurilor civile.