Cum schimbă războiul Rusiei copilăria în Ucraina: „Trebuie doar să crezi că totul va fi bine”
0Războiul Rusiei lasă amprente serioase inclusiv asupra copilăriei. Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, este dovada vie a agresiunii ruse. Rachetele sunt lansate asupra acestui oraș ucrainean de dincolo de granița rusă, care este atât de aproape încât trupele lui Zelenski au la dispoziție doar câteva secunde pentru a le neutraliza, relatează BBC.
În cazul în care sunt lansate spre Harkov, există toate șansele ca rachetele să-și nimerească țintele - și puține șanse ca oamenii să se pună la adăpost.
Școlile și grădinițele au fost închise de aproape doi ani din motive de siguranță, iar locurile de joacă sunt pustii. În prezent, pe măsură ce războiul la scară largă se îndreaptă spre cel de-al treilea an, unele activități ale vieții din Harkov se mută în subteran.
În acest sens, cinci stații de metrou găzduiesc în prezent săli de clasă special amenajate. În urmă cu câteva luni, autoritățile locale au început să țină orele de curs în subteran. Însă, în weekend, inclusiv cursurile pentru preșcolari au loc în subteran.
Povestea lui Nika Bondarenko
Pentru Nika Bondarenko, în vârstă de șase ani, este o șansă de a fi din nou împreună cu alți copii. După doi ani în care a urmat cursurile online, ea merge la stația de metrou din localitate încălțată cu cizme de un roz strălucitor. În drum spre locul care acum servește drept școală, ea trece pe lângă clădirile distruse de bombardamentele de la începutul invaziei ale birourilor militare. În jur sunt mai multe geamuri sparte și proprietăți distruse de șrapnel.
Însă, de îndată ce Nika se află în tren, îndreptându-se spre cursuri, mama ei este sigură că nimic rău nu i se va întâmpla.
„Părinții pot fi siguri că nu i se va întâmpla nimic copilului lor și că acesta își poate continua viața mai mult sau mai puțin normală", explică Olha Bondarenko.
„Inamicul nu ne poate ataca aici".
Ea a mărturisit că Nika a lipsit mult de la grădiniță.
„Este atât de important. Altfel, un copil nu apucă să îi întâlnească pe ceilalți copii, pentru că nu există niciunul pe străzi și se aud sirenele de raid aerian tot timpul."
Harkovul pune în prezent la dispoziție aproape 700 de locuri în grădinițe subterane, pentru copii cu vârste de până la șase ani. Cel puțin de trei ori mai mulți copii frecventează cursurile școlare în același spațiu.
Unii dintre ei și-au pierdut părinții în lupte sau au trăit în zone afectate de atacuri intense și au nevoie de sprijin suplimentar din partea psihologilor care sunt alături de profesori.
Încercând să fie normali
Personalul face tot posibilul pentru ca lucrurile să fie cât mai normale. Pe pereți, pe lângă imaginile viu colorate cu flori și omizi gigantice, există afișe despre pericolul reprezentat de mine. Dar atunci când sirenele sună avertizând asupra rachetelor care se apropie, nimeni nu trebuie să se miște.
Familia Bondarenko a fugit din oraș la debutul războiului, în timp ce trupele rusești făceau eforturi pentru a cuceri Harkovul, iar bombardamentele erau constante. Mii de familii s-au refugiat la acea vreme la metrou.
În septembrie, după respingerea forțelor rusești, orașul a început să răsufle din nou mai ușor, iar Olha și copiii ei s-au întors acasă. Soțul ei este militar, iar prezența lui în Harkov a făcut-o pe femeie să rămână aproape de el.
Întrebată de jurnaliștii BBC dacă se teme de raidurile aeriene, sora lui Nika, Viktoria, dă din cap.
„Sirena înseamnă că o rachetă ar putea lovi sau nu. Este 50-50. Trebuie doar să crezi că totul va fi bine", a spus micuța, care are doar 11 ani.
Cea mai mare problemă a orașului Harkov este dată de poziționare sa, granița cu Rusia fiind la doar 40 km distanță.
„Avem nevoie de sisteme moderne de apărare aeriană. Dacă rachetele lovesc acum, înseamnă că nu avem suficiente", susține primarul Ihor Terekhov.
Dar chiar și cele mai moderne sisteme occidentale ar întâmpina dificultăți la o distanță atât de mică. Intensitatea atacurilor aeriene a crescut din decembrie, iar școala din metrou se umple de copii.
Războiul „se va încheia atunci când vom câștiga”
Astfel, orașul a început să amenajeze în mod permanent spații în subteran. În cartierul Industrialni, grav avariat de raidurile cu rachete, o întreagă școală nouă prinde contur sub un teren de sport.
Sălile de clasă se vor afla la o adâncime de cinci metri și vor avea o capacitate de 900 de elevi, care vor fi repartizați în două schimburi.
Deocamdată, este o cochilie alungită, cu constructori care lipesc, tencuiesc și bat cu ciocanul, în orice direcție te-ai uita.
Constructorul șef a spus că firma sa a construit o nouă grădină zoologică de lux și a reamenajat un parc central înainte de invazie. „Acum facem asta", spune el, ridicând din umeri.
Îi amintește de buncărele nucleare construite la fabricile sovietice în timpul Războiului Rece.
„Chiar nu vreau să ne mutăm în subteran. Aceasta este o măsură de siguranță forțată", explică primarul, în timpul unei inspecții a șantierului.
Școala ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii martie, deși acest termen se dovedește a fi unul optimist.
Primarul intenționează apoi să demareze astfel de lucrări în fiecare district. Este o investiție mare.
„Rachetele folosite cel mai des pentru a ne distruge orașul au nevoie de 40 de secunde pentru a ajunge aici", subliniază Terekhov - timp insuficient pentru a evacua o școală normală.
„Acest război se va încheia atunci când vom câștiga. Dar, între timp, copiii au dreptul să studieze. Așa că noi construim astfel de școli".
Povestea Marinei Ovcharenko
Cu puțin timp înainte ca jurnaliștii BBC să se deplaseze la Harkov, o ploaie de rachete a lovit zonele rezidențiale ale orașului. Unsprezece persoane au fost ucise.
Una dintre rachete a lovit blocul de apartamente al Marinei Ovcharenko. Tânăra de 18 ani și părinții ei plecaseră de acasă cu doar două minute înainte. Fata spune că a văzut racheta apropiindu-se. Unda de șoc a făcut ca aceasta să cadă, dar nu a fost rănită.
Adolescentei încă nu-i vine să creadă că este în viață în condițiile în care mulți dintre vecinii ei au fost uciși, inclusiv un copil.
Căutând printre ruinele propriului apartament, Marina și-a recuperat obiectele personale. Și-a găsit certificatul de naștere. Mama ei, Anastasia, a găsit o valiză cu rochii de seară.
Cumva, familia încă zâmbește.
„Ne avem unul pe celălalt, suntem în viață - nu răniți!" spune Anastasia, trăgând-o pe fiica ei aproape. „Este un miracol."
A doua zi după ce racheta a lovit, tatăl tinerei s-a urcat pe ruinele clădirii și a pus un steag ucrainean pe acoperiș.
„Suntem aici și mergem mai departe, indiferent ce va face Rusia cu noi. Noi mergem mai departe".
„Așa trăiește toată lumea”
În cealaltă parte a orașului, la școala de la metrou, Olha Bondarenko vorbește mult și despre sfidare și rezistență. Ei spun că Harkovul este un oraș de neînvins.
„În Harkov, dacă are loc un atac aerian, te stresezi un pic, apoi îți ștergi lacrimile și mergi mai departe. Așa trăiește toată lumea aici", spune mama a doi copii.
Dar diferența dintre viață și moarte poate fi o chestiune de câteva clipe sau de metri.
Olha are coșmaruri în care se vede prinsă sub ruinele casei sale, împreună cu copiii ei: „Mi-e foarte frică de asta. Am atacuri de panică în legătură cu faptul că mă aflu sub dărâmături".
Școlile subterane sunt despre adaptare - și despre supraviețuire.
„Bineînțeles că este ciudat, dar ce altceva putem face? Vrem ca ai noștri copii să crească în țară. În Ucraina", mărturisește Natalia Bilohryshchenko.
Ea se ocupă de departamentul de educație preșcolară din cadrul primăriei și spune că profesorii „zburdau de fericire" că s-au întors la muncă: „Ochii lor erau strălucitori. Le era dor de copii".
Dintr-o dată, Natalia începe să plângă.
„Când va fi liniște, veniți în vizită și vă vom arăta grădinițele noastre normale", le-a spus ea, printre lacrimi, jurnaliștilor BBC.
„Totul este atât de trist... Dar este în regulă. Totul va fi bine."
Se încarcă comentariile...
