Cum au devenit fraţii Kouachi jihadişti de profesie sub nasul autorităţilor franceze

În anul de după invazia americană din Irak, un tânăr care livra pizza, în vârstă de 22 de ani, n-a mai suportat. Sătul de imaginile cu soldaţii americani care umileau musulmanii în închisoarea Abu Ghraib, a început să plănuiască lupta cu forţele SUA. A studiat un AK-47 pe un website, apoi a luat lecţii de la un bărbat, folosindu-se de o armă desenată pe o bucată de hârtie. Băiatul care livra pizza era Chérif Kouachi.

Încercarea lui Chérif de a deveni militant pare aproape comică, dar pe măsură ce se apropia momentul în care trebuia să plece la „specializare“, el a devenit tot mai nesigur pe el. Pe 25 ianuarie 2005, atunci când poliţia l-a arestat cu câteva ore înainte de zborul lui programat la 6.45 dimineaţa, cu un avion al companiei Alitalia, el aproape că a fost uşurat. „De câteva ori m-am gândit să mă retrag. Nu voiam să mor acolo. Mi-am spus că dacă mă las păgubaş, mă vor numi laş, aşa că am decis să mă duc oricum, în ciuda gândurilor pe care le aveam“, a mărturisit el investigatorilor.

Un deceniu mai târziu, Chérif Kouachi, avându-l alături pe fratele său mai mare Saïd, 34 de ani, n-a mai avut rezerve. Îmbrăcaţi în negru, protejaţi de veste antiglonţ, au obţinut o audienţă generală în Franţa şi peste tot în lume, atacând sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo, atac în urma căruia au fost ucişi 12 oameni, în numele Islamului, notează „New York Times“, într-un portret al celor doi jihadişti.

Radicalizare discretă şi sigură

Evoluţia de 10 ani de la amatorul care se antrena cu ajutorul unui desen, la ucigaş cu sânge rece, este o poveste a radicalizării care a avut loc chiar sub nasul autorităţilor franceze, care de două ori l-au avut în mâini pe Chérif.

După arestarea din 2005, când Chérif era doar dornic să devină jihadist, a petrecut doar 20 de luni în închisoare. Acolo l-a întâlnit pe Djamel Beghal, jihadistul principal din Franţa care făcea recrutări pentru Al-Qaeda. Tot acolo s-a împrietenit şi cu infractorul Amedy Coulibaly, care mai târziu îşi va sincroniza atacul cu cel al fraţilor Kouachi, ucigând o poliţistă şi luând ostatici într-un magazin evreiesc, ridicând la 17 numărul celor ucişi în atacurile teroriste din Franţa, în ianuarie 2015.

Mare parte din activităţile lor rămân necunoscute, însă mii de pagini de documente obţinute de „New York Times“, inclusiv minute întregi de interogatorii, rezumate ale înregistrărilor telefonice, scrisori din închisoare interceptate şi chiar un catalog cu imagini şi texte religioase descoperite pe laptopurile lui Chérif şi lui Amedy, dezvăluie o cale spre radicalizare ce devenea din ce în ce mai discretă şi mai profesionistă.

Se bărbiereau cu regularitate, pentru a scăpa de stereotipul care se atribuie multor islamişti. Se îmbrăcau în blugi şi purtau adidaşi, pentru a nu oferi niciun indiciu al planurilor lor sau a credinţei extreme. Cel puţin un frate Kouachi a călătorit în Yemen în 2011, astfel SUA au alertat autorităţile franceze. Însă trei ani de supraveghere al fraţilor nu a condus la nimic, iar o comisie de supraveghere a decis că urmărirea nu mai este productivă, a declarat Louis Caprioli, adjunctul unităţii antiteroriste din Franţa din 1998 până în 2004.

Până în momentul în care fraţii au pătruns în redacţia Charlie Hebdo, chiar şi rudele lor apropiate au fost şocate de comportamentul celor doi. „Singurul mod în care pot să-mi explic asta este să mă conving că ducea o viaţă dublă“, a mărturisit Khadija Hamyd, cumnata lui  Chérif Kouachi.

În copilărie, Saïd a devenit reprezentantul clasei

Chérif şi Saïd Kouachi aveau 12 şi respectiv 14 ani în 1994 când mama lor s-a îmbolnăvit. Aşa au fost trimişi la Centre des Monédières, un cămin finanţat de Fundaţia Claude Pompidou. Tatăl lor murise cu ani înainte, iar atunci când şi mama lor a murit, căminul a devenit casa lor, povesteşte Mohamed Badaoui, fost coleg cu cei doi fraţi.

În ciuda problemelor pe care le aveau, băieţii păreau să aibă succes. Saïd s-a înscris într-un program vocaţional pentru management hotelier, iar colegii chiar l-au votat să fie reprezentantul clasei. „Saïd era timid, dar îţi puteai da seama că era inteligent. De aceea l-au ales colegii. Şcoala nu era un chin pentru el. Era disciplinat şi nu se prostea“, povesteşte Badaoui.

Miercurea şi sâmbăta, cei doi fraţi se duceau la un stadion de fotbal din apropiere, unde jucau pentru Liga Centrală de Vest. Deşi era cu doi ani mai tânăr, Chérif era mai agresiv, spune fostul lor antrenor. „Râdeau şi se jucau ca nişte adolescenţi normali. Nimic de atunci n-ar fi putut prezice ce au făcut acum, absolut nimic“, potrivit lui Alain Lascaux, preşedintele clubului.

Badaoui, care este şi el musulman, spune că nu-şi aminteşte ca cei doi băieţi să se fi rugat vreodată. „Dacă aveau vreo religie, aceea era visul la Paris“, spune el.

„Un musulman nu foarte dedicat“

Fraţii s-au mutat în Paris în 2000, locuind într-un apartament din al 19-lea arondisment, un cartier de muncitor populat în mare parte de imigranţi musulmani din fostele colonii ale Franţei din nordul Africii.

Chérif Kouachi a obţinut o slujbă la El Primo, o pizzerie. Colegii lui de liceu nu-şi aduc aminte ca vreunul din fraţi să se fi atins de o ţigară, însă Chérif a recunoscut mai târziu procurorilor că fuma regulat marijuana.

Apoi, după începutul invaziei americane din Irak, în 2003, fraţii au început să se alăture rugăciunilor de la Moscheea Adda’wa, de pe Rue de Tanger. Înainte şi după rugăciuni, tinerii stăteau în grupuri şi discutau evenimentele zilei. Acolo, fraţii Kouachi l-au cunoscut pe Farid Beneyettou, pe atunci în vârstă de 22 de ani, fiul unor imigranţi algerieni.

„Chérif Kouachi nu se considera un bun musulman. El a indicat faptul că a început să se ducă la moschee doar cu doi sau trei ani înainte şi că a început, progresiv să se roage mai mult, chiar dacă încă fuma marijuana“, scria într-un raport al procurorilor după arestarea lui Chérif din 2005.

Un autodidact, Benyettou a început să dea lecţii unui grup de tineri timp de aproape două ore pe zi. Cursurile îl ţineau pe Chérif din scurt, el lăsându-se de fumat şi de băut. Însă, atunci când a încetat să se ducă la ele, s-a întors imediat la vechile obiceiuri, spun procurorii.

Carismatic şi foarte stăpân pe el, Benyettou îi îndemna pe tineri să se alăture jihadului. Stabilise o filieră pentru tinerii musulmani francezi să se alăture reţelei lui Abu Musab al-Zarqawi din Irak, care în scurtă vreme va deveni ramură Al-Qaeda în regiune.

Discuţii despre atacuri sinucigaşe

Până în septembrie-octombrie 2004, Chérif şi Saïd au început să-l viziteze pe Benyettou regulat pentru a discuta justificarea religioasă a atacurilor sinucigaşe. Acolo, se discuta despre cum să încarci o bombă într-un camion şi cum să-l conduci până într-o bază americană. Chérif a fost cel care a început să vorbească despre un atac în Franţa, plan pe care nici chiar mentorul său nu l-a aprobat.

„Chérif vorbea încontinuu despre magazinele cu specific evreiesc, despre atacarea evreilor în plină stradă, despre uciderea lor. Vorbea obsesiv despre asta, despre o acţiune în Franţa. L-a întrebat pe Farid Benyettou dacă avea voie. Voia permisiunea celui care l-a învăţat. Farid n-a oferit-o“, a mărturisit prietenul şi acolitul lui, Thamer Bouchnak, în timpul depoziţiei sale.

În loc de asta, Chérif s-a hotărât să se ducă în Irak, dar, potrivit afirmaţiilor lui, i s-a făcut frică şi a fost bucuros că a fost oprit de autorităţi. El a petrecut 20 de luni în închisoare, înainte de proces.

Radicalizare în închisoare

Unul dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi din închisoare era Djamel Beghal, un jihadist care se antrenase într-una din tabere lui Osama bin Laden din Afganistan şi care fusese detaşat în Franţa pentru a stabili o celulă teroristă care să vizeze interesele americane. În 2001, Djamel fusese condamnat pentru că plănuia să bombardeze ambasada SUA din Paris.

Djamel Beghal i-a influenţat pe Chérif şi pe un alt deţinut de acolo, Amedy Coulibaly, pe atunci în vârstă de 23 de ani, care servea o sentinţă pentru jaf armat. Beghal, un terorist cu experienţă, în vârstă de 40 de ani, a servit drept legătură între viitorii terorişti din Paris.

În 2006, Chérif a fost eliberat din închisoare sub supraveghere judiciară. Va fi condamnat în 2008, dar se va considera că şi-a ispăşit deja pedeapsa. Totuşi, cele 20 de luni îl schimbaseră deja.

Căsătoria lui Chérif

La o audiere în faţa unui tribunal, Chérif a refuzat să se ridice în picioare pentru că judecătoarea era femeie, a declarat un avocat. După eliberare, Chérif s-a mutat într-un apartament de pe Rue Basly, din suburbia pariziană Gennevilliers. În 2008, la primărie, el s-a căsătorit cu Izzana Hamyd. În luna de miere, cei doi s-au dus în pelerinaj la Mecca, în Arabia Saudită. 

După ieşirea din închisoare, Chérif s-a reîntâlnit şi cu fratele lui. Saïd Kouachi, mai tăcut şi mai puţin impulsiv, se chinuia să-şi găsească de lucru prin forţele de muncă. În timp ce Chérif era radicalizat în închisoare, şi Saïd adopta o formă mai strictă a Islamului, deşi calea lui spre radicalizare este mai puţin documentată.

În 2007, Saïd a lucrat pentru guvernul francez ca parte dintr-o echipă de salubrizare, care se ducea din uşă în uşă şi promova reciclarea. A fost concediat în 2009, potrivit unui purtător de cuvânt municipal. „Le Parisiene“ a raportat că  Saïd Kouachi făcea parte dintr-un grup de angajaţi fundamentalişti care refuza să dea mâna cu femeile şi insista să aducă la serviciu covoraşul de rugăciune.

Până în 2009, şi Beghal fusese eliberat din închisoare. Lui i se ridicase cetăţenia franceză şi făcea apel să fie extrădat în Algeria. Autorităţile franceze nu au găsit altă soluţie. Însă Beghal, Chérif şi Amedy Coulibaly au reluat contactul şi au început să plănuiască. Până în primăvara lui 2010, poliţia începuse deja interceptarea telefoanelor dintre Coulibaly şi Kouachi, dar şi ale mentorului lor jihadist. Conversaţiile se purtau codat.

„Scopul este să ucizi cât mai mulţi duşmani“

În 2010, poliţia i-a arestat din nou pe Beghal şi Coulibaly care încercau să elibereze din închisoare un alt jihadist. Au fost condamnaţi şi s-au întors la închisoare, Coulibaly ieşind de-acolo abia în martie 2014. Judecătorul a decis că nu există suficiente dovezi să-l condamne şi pe Chérif Kouachi, care şi-a reluat viaţa în Gennevilliers.

Totuşi, în laptopul său se descoperiseră documente care parcă anunţau atacul ce va avea loc asupra jurnaliştilor de la Charlie Hebdo. „Un mujahedin (combatant care apără Islamul, n.r.) intră cu forţa în baza inamicului sau într-o zonă unde este un grup mare de persoane şi trage, fără să-şi fi pregătit un plan de evadare. Scopul este să ucizi cât mai mulţi duşmani. E posibil ca autorul atacului să moară şi el“.

Un alt document din laptopul lui Chérif descrie „fatwa“ (lege religioasă împotriva unei persoane, n.r.) împotriva scriitorului Salman Rushide, fiind numită „complet justificată“. De asemenea este atacat şi Michel Houellebecq, un scriitor francez care a făcut comentarii la adresa Islamului, dar şi „scribii necinstiţi“ din tagma jurnaliştilor care au transformat „blasfemia într-o formă de distracţie sadică“.

Cine a ajuns în Yemen? 

Cândva în 2011, unul, sau poate amândoi fraţii au călătorit în Yemen pentru a se antrena cu Al-Qaeda din Peninsula Arabică. Iniţial, oficialii americani au spus că Saïd Kouachi ar fi fost cel care s-a dus în Yemen. Acum se crede că, de fapt, Chérif este cel care s-a dus să se antreneze, folosind paşaportul fratelui său şi 20.000 de dolari proveniţi de la Al Qaeda.

Această posibilitate este confirmată de spusele soţiei lui Saïd, Soumya Kouachi, care a declarat avocatului ei că în 2011 era însărcinată şi Saïd n-a părăsit-o mai mult de câteva zile.

Soumya a adăugat că e imposibil ca Saïd să fi călătorit pentru că îşi pierduse paşaportul, sau că uitase să şi-l reînnoiască. Din acest motiv, soţul n-a putut-o însoţi când şi-a vizitat familia din Algeria. Felul de a fi, rutina lui de zi cu zi, faptul că nu a menţionat nici măcar o dată revista Charlie Hebdo şi nici situaţia din Orientul Mijlociu, nimic nu anunţa carnagiul ce a avut loc. Soţia şi familia lui Saïd au fost complet şocaţi de evenimente. 

În ceea ce-l priveşte pe Chérif, vecinii din cartierul lui nu-şi aduc aminte nimic special despre el. Poate doar că ajuta femeile să-şi care cumpărăturile pe scări, atunci când se strica liftul.

Investigatorii au confirmat de atunci că Chérif şi Amedy Coulibaly au vorbit de sute de ori la telefoanele soţiilor lor.

Masacrul de la Charlie Hebdo

Ameninţările cu moartea de la revista satirică Charlie Hebdo erau atât de comune încât fusese desemnat un membru al echipei special să răspundă politicos mesajelor pline de ură. 

Toamna trecută, guvernul francez a înlăturat un camion al poliţiei ce era staţionat în faţa sediului, lăsând un singur ofiţer de pază în redacţie. Franck Brinsolaro devenise atât de apropiat de jurnalişti încât era considerat membru al echipei.

Întreaga redacţie se întâlnea o dată pe săptămână, miercurea, timp de aproximativ două ore începând cu ora 10. Fraţii Kouachi au pătruns în redacţie miercuri 7 ianuarie 2015, la ora 11.15. 

Nimeni nu ştie dacă cei doi s-ar fi oprit să admire decorarea birourilor Charlie Hebdo: un steag al Statului Islamic pe un perete, o burqa pe altul, dar şi un AK-47 de plastic – toate simboluri ale ameninţărilor pe care nu le mai luau în serios.

„I-am văzut de la un metru distanţă. Erau îmbrăcaţi ca soldaţii. Au intrat urlând «Allahu akbar» de cel puţin două ori“, mărturiseşte Laurent Leger, un jurnalist care a reuşit să se ascundă sub o masă. Jihadiştii au strigat după editor, Stephane Charbonnier, cunoscut sub porecla de Charb, şi l-au doborât primul, apoi au împuşcat ceilalţi caricaturişti de la masa de şedinţă.

O jurnalistă, Sigolène Vinson, a încercat să se târască şi să scape, iar unul dintre fraţi i-a spus „Nu omorâm femei“, îşi aminteşte Leger.

Fraţii Kouachi au lăsat cadavrele pe jos, supravieţuitorii plângând sau ascunzându-se de teamă şi apoi au ieşit calmi în stradă, dar agitând armele în aer. Un trecător i-a auzit strigând: „Spune presei că suntem cu Al Qaeda din Yemen!“.

Atentat terorist în Franţa. Momentul în care un poliţist este împuşcat în cap, în atacul de la „Charlie Hebdo”

Au împuşcat un poliţist care se grăbea să ajungă la faţa locului şi apoi, cu nonşalanţă, l-au ucis cu un glonţ în cap, în timp ce acesta zăcea pe jos. A doua zi, Coulibaly va răni un angajat al primăriei şi va ucide un alt ofiţer de poliţie.

Uciderea fraţilor terorişti

Până vineri 9 ianuarie, poliţia i-a încolţit pe fraţi într-o tipografie de lângă Paris. Coulibaly intrase şi el într-un magazin evreiesc şi luase peste zece ostatici. 

La tipografie, unde fraţii au pus în scenă ultimul lor act, proprietarul Michel Catalano a mărturisit reporterilor că a presupus că va muri atunci când fraţii s-au apropiat de el înarmaţi cu mitraliere şi cu un lansator de rachete.

Atunci când un vânzător a bătut la uşa tipografiei, unul dintre fraţi i-a spus doar să plece. 

Du-te, nu împuşcăm civili!