Cum a învățat mafia italiană să gândească la scară mică cu banii UE: dacă vrei să supraviețuiești, nu depăși pragul de 150.000 de euro

Timp de decenii, crima organizată din sudul Italiei a fost sinonimă cu scandaluri răsunătoare de corupție, cu mari proiecte de infrastructură abandonate și milioane de euro de la Bruxelles dispărute fără urmă. Astăzi, însă, peisajul s-a schimbat radical. Confruntați cu mecanismele tot mai stricte de control ale Uniunii Europene, liderii clanurilor mafiote nu au devenit mai îndrăzneți, ci, într-un mod cu totul neașteptat, mai modești. Au învățat o lecție simplă de supraviețuire economică: dacă vrei să nu fii prins, rămâi sub pragul de 150.000 de euro, scrie euractiv.com.

Poliția italiană a arestat un mebru al mafiei italiene/FOTO:Arhiva

Strategia invizibilității: Dispar proiectele mari, apar micile contracte

Un studiu recent, realizat de cercetătorii Marco Di Cataldo, Elena Renzullo și Andrés Rodríguez-Pose de la London School of Economics, aduce la lumină o realitate tulburătoare. Analizând nu mai puțin de 1,5 milioane de proiecte finanțate de UE în Italia între anii 2007 și 2020 și corelându-le cu dosarele judiciare ale primăriilor infiltrate de mafie, autorii au ajuns la o concluzie paradoxală.

La o primă vedere, datele par să indice un succes istoric al luptei anti-mafia: localitățile aflate sub influența crimei organizate din regiunile Calabria, Campania, Sicilia, Apulia și Basilicata au primit cu până la 93% mai puține fonduri europene directe decât cele curate.

În realitate, nu este vorba despre o curățare a sistemului, ci despre o adaptare de geniu a rețelelor infracționale.

„Administrațiile complice evită în mod strategic proiectele mari, tocmai pentru a nu declanșa controalele stricte ale autorităților anti-mafia”, explică Marco Di Cataldo. Aceasta contrazice credința populară conform căreia o prezență mai puternică a Mafiei înseamnă automat mai mulți bani europeni furați pe față.

Conform legislației italiene, orice proiect care depășește valoarea de 150.000 de euro este supus unor verificări drastice și necesită certificări speciale de integritate. Pentru a fenta sistemul, primăriile controlate din umbră de clanuri au redus cu până la 30% accesarea proiectelor care depășeau acest prag critic, preferând să fărâmițeze fondurile în sume mici, greu de monitorizat de la Bruxelles.

Capcana fondurilor de coeziune: Când banii europeni ratează destinația

Această tactică a „pașilor mărunți” pune Uniunea Europeană în fața unei dileme morale și economice profunde, chiar în momentul în care la Bruxelles se negociază următorul buget pe termen lung, de două trilioane de euro. Politica de coeziune, dotată cu 392 de miliarde de euro doar în ciclul actual, a fost gândită tocmai pentru a reduce decalajele dintre regiunile bogate și cele sărace ale Europei, pompând sume uriașe exact în sudul subdezvoltat al Italiei.

Cu toate acestea, rapoartele Curții Europene de Conturi continuă să semnaleze un nivel alarmant de nereguli în gestionarea acestor bani. Iar marea problemă este că reglementările actuale, deși reușesc să oprească furtul flagrant, modifică într-un mod pervers comportamentul investițional al comunităților locale.

Retragerea mafiei din marile proiecte nu mai este vizibilă doar în sectoarele tradiționale, precum construcțiile sau gestionarea deșeurilor. Tiparul se repetă acum în transporturi, servicii sociale și utilități publice – exact pilonii de care depinde dezvoltarea pe termen lung a unei comunități.

Prețul ascuns al corupției: Infrastructura care nu se mai construiește niciodată

Consecințele economice ale acestui fenomen sunt de-a dreptul devastatoare pentru comunitățile din Sud. Deoarece primăriile infiltrate refuză să riște implementarea unor proiecte ambițioase, regiunile respective rămân blocate într-un cerc vizios al subdezvoltării și al stagnării economice, ratând exact scopul pentru care au fost create fondurile de coeziune.

Cercetările arată că o bună guvernare locală poate spori impactul investițiilor europene cu până la 7%. În schimb, acolo unde shadow-managementul mafiot dictează regulile, pierderea nu se măsoară doar în sumele efectiv deturnate.

Adevăratul cost al corupției moderne devine astfel mult mai subtil și mai dureros: el constă în autostrăzile care nu se mai construiesc niciodată, în rețelele de transport care nu sunt modernizate și în serviciile publice reduse la minimum, totul dintr-o strategie cinică a tăcerii și a fricii de control. Italia de Sud nu mai este jefuită prin spectacolul marilor șantiere abandonate, ci prin condamnarea ei la o mediocritate programată.