Cum a afectat Brexitul imaginea Coroanei britanice

Bătălia privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a zguduit unele dintre cele mai apreciate instituţii ale Regatului. A dominat dezbaterea politică, a paralizat parlamentul, a creat conflicte în interiorul Partidului Conservator sau al Partidului Laburist şi a ameninţat integritatea Uniunii. Ulterior, la sfârşitul lunii trecute, bătălia a ajuns şi la Regină.

Regina Elisabeta a II-a este cel mai puţin implicat politic suveran  din toţi cei care i-au precedat. Promovată în linia succesiunii după abdicarea unchiului său, monarhul de 93 de ani a petrecut peste 60 de ani pe tron, cultivând un rol neutru şi instituţional, scrie Politico.

„Viziunea personală a Reginei este să nu se implice în politică”, a spus Robert Lacey, un istoric al familiei regate şi consultant istoric pentru serialul Netflix „The Crown” (Coroana). „Este în natura ei să fie timidă. Este în natura ei să nu intervină. Nu crede că este rolul monarhului constituţional să intervină, să schimbe regulile sau să schimbe lucrurile”.

Însă atunci când Boris Johnson – cel de-al 14-lea prim-ministru care să servească în timpul domniei Reginei Elisabeta II-a – i-a cerut să suspende Parlamentul pentru patru săptămâni, monarhul nu a putut evita să fie tras în lupta politică.

În această privinţă, Regina nu a prea avut de ales. Tradiţia dictează ca ea să acorde cererile prim-ministrului. Însă având în vedere că mişcarea lui Johnson a fost privită ca un efort de a împiedica parlamentul din a bloca un Brexit fără acord şi că ţara este atât de divizată între a rămâne sau a pleca, orice răspuns pe care l-ar fi dat avea să înfurie o tabără sau alta. Şi unele reacţii au fost, într-adevăr, furibunde.

„Regina. Nu. Ne-a. Salvat”, a scris pe Twitter parlamentara laburistă Kate Osamor. La scurt timp după aceea a adăugat: „Regina ar trebui să se uite la ce i s-a întâmplat verişorului său, Tino, fostul rege al Greciei, atunci când permiţi un puci al dreptei” Monarhia abolită!”

O petiţie lansată de grupul de campanie anti-Brexit, „Best for Britain”, care-i cerea Reginei să refuze cererea lui Johnson a strâns rapid peste 50.000 de semnături şi suverana a primit la scurt timp cereri din partea liderului laburist Jeremy Corbyn şi a celui liberal-democrat Jo Swinson de a se întâlni cu ei şi a le asculta nemulţumirile legate de decizie.

„Mulţi oameni sperau cumva că Regina ar fi venit cumva călare pe un armăsar sau pe unui dintre câinii să Corgi ca să salveze situaţia”, a spus Adam Wagner, avocat pentru drepturile omului şi expert în drept constituţional.  „Dar ideea că suveranul are vreun rol important în această mascaradă este o absurditate”.

Potrivit protocolului, Regina îl numeşte pe prim-ministru şi îi acceptă demisia. Ea deschide sesiunea parlamentară aproape în fiecare an cu „Discursul Reginei”, prin care prezintă programul Guvernului. Potrivit tradiţiei arhaice, suverana părăseşte Palatul Buckingham într-o trăsură trasă de cai şi merge spre Parlament, escortată de Cavalerie.

Odată ajunsă la Parlament, ea conduce Procesiunea Regală prin Camera Lorzilor, purtând Coroana Imperială şi Mantia Regală. Un oficial al Lorzilor, cunoscut ca „Black Rod”, merge în Camera Comunelor pentru a-i chema pe membri şi a-i duce în Camera Lorzilor. Atunci când ajunge la uşa Comunelor, aceasta este închisă în faţa sa şi trebuie să bată de trei ori ca să-i poată fi permis accesul – pentru a simboliza autoritatea Comunelor în faţa Lorzilor. Parlamentarii merg în camera superioară şi ascultă prezentarea programului guvernului făcută de Regină de pe un tron.

Însă dincolo de aceste formalităţi, monarhia britanică şi-a pierdut aproape toată autoritatea reală. Regina nu-şi scrie discursul şi nu e necesar să fie de acord cu conţinutul lui. Ultimul monarh care a demis un premier a fost Regele William al IV-lea, care l-a eliminat pe William Lamb în 1834. Lucrurile nu au mers prea bine pentru el. Înlocuitorul lui Lamb, ales de Rege, nu a câştigat încrederea Comunelor şi au fost cerute alegeri, pe care Lamb le-a câştigat.

Şi ultima dată când un monarh britanic a refuzat să urmeze sfatul Guvernului său a fost în 1936, atunci când Regele Eduard al VIII-lea a vrut să se căsătorească cu americana Wallace Simpson. Edward a fost forţat să abdice, după ce a stat pe tron doar 12 luni, potrivit profesorului de guvernare şi  constituţie Robert Hazell, de la University College din Londra.

„Nu mai este acceptabil pentru un monarh modern dintr-o democraţie parlamentară să aibă putere politică”, a spus Hazell, notând un declin similar al puterii monarhiilor constituţionale din alte părţi ale Europei.

„Acum sunt toate, de fapt, monarhii neutralizate, adică nu mai au putere politică reală şi au devenit mult mai puţin impunătoare”.

Pentru că Marea Britanie nu are o constituţie scrisă, rolul Reginei în viaţa publică şi ce înseamnă puterile ei ceremoniale sunt încadrate într-o zonă gri. Un număr mic de persoane au crezut cu tărie că Elisabeta ar fi putut – sau poate ar fi trebuit – să refuze cererea lui Johnson de a suspenda Parlamentul. Însă această decizie ar fi declanşat o criză constituţională.

Experţii constituţionali au fost întrebaţi în ultimele săptămâni dacă Regina ar trebui să intervină şi să-l demită pe prim-ministru, dacă ar pierde un vot de încredere, dar ar refuza să demisioneze. Camera Comunelor ar trebui să ofere un semn clar că un alt candidat ar putea conduce o majoritate pentru ca suverana să poată face acest lucru.

Anthony Barnett, autor şi cofondator al website-ului OpenDemocracy, argumentează că mecanismele de control informale care obişnuiau să funcţioneze în constituţia britanică nescrisă au fost încălcate de mai mulţi prim-miniştri care sunt dornici să schimbe regulile pentru a-i favoriza.

„Cu normele noastre istorice care se cutremură, chiar şi monarhiştii convinşi vor vedea că doar o constituţie scrisă poate păstra rolul decorativ al Coroanei, în timp ce ne protejează pe noi restul de premieri care se comportă ca regi absolutişti”, a spus el.