Croaţia în UE, 'important pentru stabilizarea Balcanilor' | adevarul.ro

Croaţia în UE, 'important pentru stabilizarea Balcanilor'

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Intrarea Croaţiei în Uniunea Europeană (UE) este importantă pentru stabilizarea Balcanilor, a estimat luni preşedinţia franceză, după o întâlnire între primul ministru croat Ivo Sanader şi preşedintele Nicolas Sarkozy.

"Preşedintele republicii a spus că este esenţial ca Croaţia să poată intra în Uniunea Europeană' şi că intrarea ei 'este importantă pentru stabilizarea economică şi politică a Balcanilor şi pentru UE", a afirmat Palatul Elysee.

Potrivit preşedinţiei, citată de Agerpres, Sarkozy este pregătit "să ajute la găsirea unei soluţii" la diferendul frontalier între Croaţia şi Slovenia, ţară membră a UE, "pentru a permite ca negocierile de aderare (ale Zagrebului) să continue să meargă înainte".

Zagrebul speră să termine negocierile sale de aderare la UE până la sfârşitul anului 2009. Dar în decembrie trecut, Slovenia, care s-a alăturat UE în 2004, a opus vetoul său la deschiderea a nouă dintre cele 35 de capitole ale dosarului de aderare croat, ca urmare a unui diferend asupra unei mici porţiuni de pământ şi de mare şi care durează din 1991.

Top articole

Partenerii noștri