Criza de astăzi şi competitivitatea de mâine

Zona europeană se zbate în grija zilei de mâine şi nu mai are timp de discuţii despre inovaţie. Lumea, aşa cum a fost ea modelată după al Doilea Război Mondial, în loc să se restructureze raţional, de la sfârşitul anilor ’80 a trăit câteva decenii de dezmăţ financiar.

Astăzi, guvernele din Europa şi SUA sunt într-o încleştată căutare a soluţiilor la criza financiar-economică. „Zonele emergente" îşi continuă creşterile economice spectaculoase şi încet, dar sigur, îşi croiesc drum spre o înnoită structură internaţională, mizând pe alte standarde de competitivitate. În timp ce zona europeană şi cea americană se zbat în hăţisul încurcăturilor socio-economice create de actorii politici şi financiari proprii, opinia publică transatlantică nu mai are sensibilitate faţă de eventuale discuţii privind perspectiva societală, fiind ţinută în jocul dezbaterilor existenţei cotidiene. Astfel, un raport european despre relaţia între cercetare/inovare şi competitivitate nu a atras atenţia mediilor politice şi de opinie. Aceasta deşi, spre deosebire de alte documente analitice vehiculate în Bruxelles, „Raportul despre inovare şi competitivitate în Uniunea Europeană" atrage atenţia factorilor decidenţi europeni asupra necesităţii vitale ca Uniunea să-şi dezvolte competitivitatea ştiinţifică, tehnologică şi inovativă.

În urma celorlalţi competitori

Cercetarea şi inovarea din Europa, relativ competitive global în deceniile postbelice, au  ajuns să fie în urma competitorilor globali, chiar competitivitatea generală a Uniunii Europene fiind în declin, îndeosebi în ultimul deceniu. Intensitatea cercetării şi dezvoltării în Uniunea Europeană, în 2000-2009, a stagnat la 1,85% din PIB, pe când în SUA, după declinul de la începutul deceniului trecut, a reluat o creştere modestă (2,76%, în 2008). Stagnarea în UE şi SUA contrastează cu creşterile substanţiale în Asia (5% în Coreea de Sud, 4% în Japonia, 2,5% în China). De reţinut că, după 2000, creşterea  Chinei în investiţia globală a cercetării şi dezvoltării a crescut de la 3,9% la 10%, contribuind la ridicarea profilului ştiinţific şi tehnologic al Asiei. Astfel că, dacă actualul trend al dinamicii intensităţii investiţiilor în cercetare/inovare se menţine, polul ştiinţific şi tehnologic global se va muta, în 2020, în Asia.

România - doar un „supravieţuitor"

România se menţine la profilul de supravieţuitor, vorba profesorului Mircea Maliţa, şi pentru domeniul cercetare/inovare, neasumându-şi competiţia globală. În ultima decadă, intensitatea investiţiei în cercetare şi dezvoltare a făcut "saltul" de la 0,37%, în 2000, la 0,48%, în 2009, România situându-se pe una din cele mai de jos poziţii, în UE. Dacă guvernul român ar intenţiona să ducă ţara spre niveluri crescute de competitivitate şi să creeze locuri de muncă de înaltă calificare, ar trebui să decidă (nu doar să promită) o creştere substanţială a cheltuielilor în cercetare/inovare.

Totodată, ar fi necesară rezolvarea unor probleme importante, precum: fragmentarea sistemului cercetării/inovării care, la ora actuală, se desfăşoară în universităţi, institute de cercetare şi institutele Academiei Române; lipsa unei mase critice în calitatea rezultatelor cercetării şi impactul scăzut al publicaţiilor ştiinţifice şi aplicării brevetelor; performanţele ştiinţifice şi tehnologice modeste; cadrul neprietenos pentru business-ul în cercetare/inovare; slaba participare la cooperarea ştiinţifică şi tehnologică europeană şi internaţională. Aceste slăbiciuni ale sistemului românesc de cercetare/inovare sunt ilustrate şi de participarea României la Programul Cadru-7, unde se situează pe locul 27, în UE-27, atât la rata succesului aplicaţiilor, cât şi la rata succesului absorbţiei financiare.

Este subliniat adesea faptul că lumea post-criză va intra într-o competiţie acerbă pe terenul competitivităţii. Raportul inovării şi competitivităţii în UE readuce în discuţie imperativul adaptării sistemelor educaţionale la necesitatea inovării, încurajarea industriilor şi mai ales a IMM-urilor de a aplica rezultatele cercetării şi de a investi în acest sector. Cercetarea şi inovarea, în Uniunea Europeană, beneficiază de cel mai mare număr de cercetători, care-şi desfăşoară activitatea în institute şi laboratoare publice, pe când, în SUA, 80% lucrează în companii private (iar în Japonia, 60%). Ceea ce înseamnă că trebuie dezvoltat business-ul dedicat cercetării/inovării în Europa.

„Banul a devenit rege atunci când Nathan Rothschild a ajuns să exercite putere peste Europa, în secolul al XIX-lea, forţând oamenii să recunoască finanţele înaintea dreptului divin", scria R. Fisher. Oare, astăzi, finanţele nu ar putea fi îndreptate spre recunoaşterea dreptului cetăţenilor la dezvoltare? Întrebarea o adresăm guvernanţilor europeni care se străduiesc a dovedi că sunt preocupaţi a găsi calea ieşirii din criză. Or, aceasta este destul de clară, doar că le lipseşte viziunea despre viitoarea societate şi mijloacele prin care se poate ajunge la aceasta. Nefiindu-le limpede nici poziţionarea propriilor interese în lumea care va veni. Aceea a competiţiei şi
competitivităţii!

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 şi până în octombrie 2009, a fost ministru pentru Afaceri Europene.