Cernobîl, după 40 de ani. De ce dezastrul din 1986 continuă să modeleze viitorul Ucrainei?

Catastrofa de la Cernobîl este evocată, de regulă, pe 26 aprilie — ca o dată, ca un simbol, ca un episod al trecutului. În realitate, ea nu a devenit niciodată trecut: nici în 1986, nici după construirea noii structuri de protecție deasupra reactorului patru.

Orașul Pipiati, evacuat după explozia de la Cernobil/FOTO:Arhiva

Invazia rusă a readus zona de excludere în centrul unor riscuri active, iar consecințele asupra mediului nu reprezintă o pagină închisă, ci un proces de durată, măsurat nu în ani, ci în milenii, scrie, în Zerkalo Nedeli, Artem Kolesnik, specialist în politici energetice la organizația publică ucraineană „Ecodia”.

În același timp, Cernobîl a devenit un catalizator al mișcării ecologiste ucrainene. Astăzi, el servește drept reper în dezbaterile despre responsabilitate — de la noile proiecte nucleare până la reconstrucția țării.

Amploarea și geografia contaminării

La 26 aprilie 1986, o explozie a avut loc la reactorul patru al centralei nucleare de la Cernobîl. Cel puțin șase tone de combustibil nuclear au fost eliberate în atmosferă. Norul radioactiv s-a extins peste Belarus, Scandinavia și Europa Centrală, contaminând aproximativ 150.000 de kilometri pătrați — păduri, râuri, terenuri agricole și ape subterane din trei țări.

Primele victime au fost oameni confruntați cu dezastrul fără o înțelegere reală a pericolului: 30 de morți în primele zile și luni, 237 de cazuri de sindrom acut de iradiere. Orașul Pripiat, cu aproape 50.000 de locuitori, a fost evacuat abia la o zi și jumătate după explozie.

În total, peste 8,5 milioane de persoane din Ucraina, Belarus și Rusia au fost afectate. Aproximativ 350.000 au fost evacuate sau relocate, iar circa 600.000 au participat la operațiunile de lichidare a consecințelor.

Explozia și incendiul au generat emisii radioactive masive. Evacuarea a întârziat, iar sistemul de conducere sovietic — marcat de secretomanie — a prioritizat menținerea aparenței de control în detrimentul protecției populației. Mărturiile martorilor și ale lichidatorilor descriu o atmosferă de neglijență, subestimare a riscurilor și sacrificiu uman în numele reputației sistemului.

Zona de excludere: realitatea de astăzi

Astăzi, zona de excludere rămâne un spațiu ambivalent. Nivelul radiațiilor în „pădurea roșie”, în apropierea reactorului patru, depășește încă de sute de ori limitele normale. În același timp, absența activității umane a permis refacerea unor populații de animale: lupi, râși, vulturi, cai sălbatici Przewalski și zimbri.

Totuși, acest lucru nu înseamnă revenirea la normalitate. Studiile indică rate crescute de mutații, scăderea succesului reproductiv și anomalii morfologice la mai multe specii de păsări, precum și probleme de reproducere la mamifere. Incendiile forestiere reprezintă o problemă constantă. Arborii au acumulat radionuclizi timp de decenii, iar focul îi reintroduce în atmosferă.

Cernobîl continuă

În februarie–martie 2022, trupele ruse au ocupat centrala. La acel moment, peste 22.000 de ansambluri de combustibil uzat erau depozitate acolo. Ocupația a fost marcată de bombardamente, restricții asupra rotației personalului și pierderi prelungite ale alimentării cu energie electrică — situații pe care Agenția Internațională pentru Energie Atomică le-a calificat drept încălcări ale principiilor fundamentale de securitate nucleară.

Un nou capitol a început la 14 februarie 2025, când un atac cu dronă a lovit arcul de protecție deasupra sarcofagului. Structura, concepută pentru a limita riscurile, nu mai funcționează conform parametrilor inițiali. A apărut o deschidere de aproximativ 15 metri pătrați, iar defecte ale învelișului au fost identificate pe o suprafață de până la 200 de metri pătrați. Au fost afectate straturi interne, elemente de fixare și sistemul principal de macara.

Consecințele sunt semnificative: izolarea internă este compromisă, protecția împotriva umidității este redusă, iar demontarea controlată a structurilor instabile devine mai dificilă.

Sarcofagul original, construit în grabă în 1986, nu a fost niciodată o soluție durabilă. Riscurile de degradare și prăbușire existau de mult timp. Noua structură fusese concepută tocmai pentru a compensa aceste vulnerabilități — iar deteriorarea ei readuce aceste riscuri în prim-plan.

Cel mai probabil scenariu negativ nu este o catastrofă de amploarea celei din 1986, ci un incident local, cu contaminare suplimentară și blocarea lucrărilor de stabilizare. Riscul unor noi atacuri complică și mai mult perspectivele de remediere.

În acest context, Cernobîl nu este doar un simbol al trecutului, ci și un exemplu al modului în care infrastructura nucleară poate deveni instrument de presiune geopolitică.

Cum a schimbat Cernobîl Ucraina

Unul dintre cele mai profunde efecte ale dezastrului a fost erodarea monopolului statului sovietic asupra „adevărului oficial”. Ascunderea amplorii accidentului, combinată cu frica și lipsa de drepturi, a contribuit la trezirea conștiinței civice. Cernobîl a generat nu doar proteste ecologiste, ci și cereri pentru pluralism, suveranitate și transparență.

În 1987, scriitorul și medicul Iuri Șcerbak a fondat organizația „Lumea Verde” — prima mișcare ecologistă din Ucraina. În 1988, protestele antinucleare au căpătat amploare, iar revendicările ecologice s-au intersectat rapid cu cele politice. În 1990, a fost introdus un moratoriu asupra construcției de noi centrale nucleare în RSS Ucraineană, ulterior anulat în 1993.

După independență, activismul ecologic s-a mutat treptat de la proteste de masă la activitate instituțională: analiză de politici, lobby, colaborare cu comunități, instituții financiare internaționale și autorități de reglementare. Cernobîl a contribuit astfel la formarea unei culturi de supraveghere publică a politicilor energetice.

Provocările actuale ale sectorului nuclear

Energia nucleară este adesea prezentată ca o soluție strategică, însă costurile sale se întind pe decenii. Cernobîl ilustrează acest lucru: factura unui accident nuclear este plătită de generații întregi, subliniază Artem Kolesnik.

Astăzi, Ucraina se confruntă simultan cu războiul, reconstrucția și integrarea europeană. În acest context, fiecare decizie majoră implică alegeri de priorități: alocarea resurselor, viteza implementării, reziliența la atacuri și compatibilitatea cu obiectivele climatice.

Sondajele de opinie reflectă o poziție nuanțată a societății: 67% dintre ucraineni nu susțin renunțarea la energia nucleară, însă 68% consideră că noi reactoare ar trebui construite doar după încheierea războiului. În același timp, 90% cred că energia regenerabilă poate înlocui cel puțin o parte din capacitatea nucleară.

Îngrijorările privind siguranța rămân ridicate: 80% dintre respondenți indică gestionarea deșeurilor radioactive drept o problemă majoră, iar 76% consideră periculoasă locuirea în apropierea centralelor nucleare.