Cancelarul Germaniei avertizează că Europa riscă să devină un pion economic al SUA și al Chinei
0Europa își va pierde independența în fața giganților economici globali dacă liderii săi nu acționează rapid pentru a restabili competitivitatea, a avertizat cancelarul german Friedrich Merz.

Vorbind joi în parlamentul german, înaintea unui summit al liderilor europeni la Bruxelles, care va avea loc săptămâna viitoare, Merz a îndemnat blocul comunitar să adopte reforme economice ample sau să riște pierderea relevanței la nivel global.
„Acest lucru este crucial pentru viitorul țării noastre și al țărilor Europei, pentru că în următoarele săptămâni, luni și, poate, în câțiva ani, se va decide dacă Europa va rămâne o putere economică independentă în economia globală sau dacă vom deveni un pion al marilor centre economice din Asia sau America”, a declarat Merz, citat de Politico.
Merz se confruntă cu o presiune politică tot mai mare pe plan intern pentru a face mai mult în vederea redresării economiei Germaniei. După doi ani consecutivi de contracție economică, economiștii se așteaptă la o creștere redusă sau inexistentă în acest an, parțial din cauza politicilor tarifare ale președintelui american Donald Trump, care au afectat în mod deosebit economia germană orientată spre exporturi. Liderii de afaceri germani îi cer acum cancelarului să adopte reforme mai îndrăznețe pentru stimularea creșterii.
Coaliția centristă a lui Merz a promis reforme ale pieței muncii și ale sistemului de asistență socială. Însă în ultimele săptămâni, Merz a arătat tot mai des cu degetul spre Bruxelles, îndemnând blocul să reducă birocrația pentru mediul privat, să consolideze piața internă a UE și să încheie mai multe acorduri comerciale globale.
„Nu avem o problemă de conștientizare în Europa; avem o problemă de implementare”, a spus Merz joi. „Intenționez, prin urmare, să reiau această chestiune a implementării împreună cu partenerii noștri europeni. Și, încă o dată, este vorba în primul rând de competitivitatea economiei europene.”
Merz a sugerat că un plan de acțiune există deja, făcând referire la două studii realizate de foștii premieri italieni Mario Draghi și Enrico Letta privind propuneri de aprofundare a pieței interne a UE și de creștere a competitivității. „Aceste două rapoarte nu trebuie să dispară în sertarele Comisiei Europene”, a spus Merz. „Ele trebuie acum să ajungă pe agenda Uniunii Europene.”
Merz a cerut Comisiei să negocieze mai multe acorduri comerciale exclusive ale UE cu state și blocuri comerciale din întreaga lume. El a îndemnat, de asemenea, UE să aprobe până la finalul anului un acord comercial cu blocul sud-american al țărilor Mercosur.