Brexit. Ce soluţie propune ministrul britanic de Finanţe pentru a preveni plecarea marilor companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul britanic de Finanţe George Osborne a anunţat o ţintă de reducere a impozitului pe profit la 15%, sub nivelul din România, măsura vizând stimularea companiilor să îşi menţină afacerile în Marea Britanie după ieşirea din Uniunea Europeană, relatează agenţia Bloomberg.

În prezent, impozitul pe profit din Marea Britanie este de 20%, dar nivelul este prevăzut să scadă la 19% anul viitor şi la 17% în 2020. În România, impozitul pe profit este de 16%, transmite news.ro.

Osborne a făcut campanie pentru menţinerea Marii Britanii în UE înaintea referendumului din 23 iunie, însă a declarat, într-un interviu acordat „Financial Times“, că acceptă rezultatul referendumului şi nu vrea să minimalizeze posibilele efecte economice ale Brexitului. 

„Trebuie acum să realizăm un efort naţional pentru ca ieşirea Marii Britanii din UE să aibă rezultate pozitive pentru poporul britanic“, a afirmat Osborne, în interviul menţionat. 

Ministrul îşi menţine, însă, estimarea că Brexitul ar putea aduce efecte economice negative pentru Marea Britanie, inclusiv o perioadă de recesiune. 

Reducerea anunţată a taxelor ar putea indica pericolele care pândesc Marea Britanie după decizia votanţilor la referendumul din 23 iunie de a scoate ţara din Uniunea Europeană, după mai bine de patru decenii în care a fost membră a blocului comunitar continental.

Anunţul ministrului britanic vine în contextul în care, după referendum, analiştii au avertizat că statulul Londrei de mare centru financiar global este în pericol după Brexit, în condiţiile în care alte mari centre economice ale continentului, precum Frankfurt sau Paris, vor încerca să preia afacerile City.

Reducerea taxelor este printre puţinele măsuri care ar putea menţine competitivitatea Londrei după ieşirea Marii Britanii din UE.

Dacă propunerea lui George Osborne se va aplica, taxa pe profit din Marea Britanie se va apropia de nivelul din Irlanda, de 12,5%, şi ar pune în dificultate Germania sau alte state europene. 

În 2015, media taxei pe profit din cele mai importante 20 de economiii din lume a fost de 28,7%, potrivit centrului pentru impozitarea afacerilor al Universităţii din Oxford.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite