Boris Johnson: „Aş prefera, mai degrabă, să mor într-un şanţ decât să amân Brexitul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boris Johnson, premierul Regatului Unit, a declarat că ar preferă, mai degrabă, „să moară într-un şanţ” decât să ceară Uniunii Europene să amâne Brexitul dincolo 31 octombrie, termenul limită stabilit în prezent, relatează BBC şi The Guardian.

După ce a pierdut lupta politică din parlamentul de la Londra, Johnson a spus, în cadrul unui discurs ţinut la un centru de pregătire al poliţiştilor, că nu se va duce la Bruxelles pentru a cere o amânare a Brexitului dincolo de 31 octombrie, chiar dacă legislativul britanic îl va obliga să facă acest lucru. Punctul culminant al discursului şi al interacţiunii ulterioare cu jurnaliştii strânşi la eveniment a fost reprezentant de momentul în care Johnson a anunţat că ar prefera, mai de grabă, „să moară într-un şant” decât să amâne din nou ieşirea Regatul Unit din Uniunea Europeană. 

Aceasta a fost, însă, singura declaraţie lipsită de ambiguitate pe care premierul Regatului Unit a făcut-o. Întrebat dacă va demisiona în eventualitatea în care este obligat să ceară oficialilor de la Bruxelles această amânare, Johnson a evitat complet subiectul. „Pur şi simplu…Am nevoie… UE ne coastă un miliard de lire pe lună, nu realizează absolut nimic. Ce sens are o altă amânare?”, a spus acesta.

Acesta le-a mai spus celor aflaţi în audienţă că detestă faptul că trebuie „să tot vorbească despre Brexit”, dar că-i învinovăţeşte pe membrii Parlamentului că au „torpilat” poziţia de negociere a Regatului Unit cu Uniunea Europeană atunci când au votat blocarea unei posibile ieşiri fără acord  pe 31 octombrie. Legislaţia aprobată de Camera Comunelor l-ar forţa pe Johnson să amâne Brexitul până în ianuarie 2020 dacă parlamentul nu acceptă până pe 19 octombrie un nou acord cu UE sau o ieşire fără înţelegere.

Premierul, care va încerca din nou, luni, să forţeze organizarea de alegeri generale în cadrul unui vot în parlament, a mai spus că există „o alegere clară pentru întreaga ţară” între promisiunea lui de a părăsi UE până la 31 octombrie şi planurile Partidului Laburist.

Johnson a fost criticat de mai multe voci din opoziţie pentru că a ales locaţia unei şcoli de instruire a poliţiştilor pentru discursul său profund partizan, Yvette Cooper, o reprezentantă din cadrul Partidului Laburist, numind scena ”un abuz de putere din partea lui Johnson”. Într-un episod derulat în timpul interacţiunii premierului cu presa, care a durat aproape o oră, unul dintre tinerii recruţi din spatele premierului s-a simţit rău şi s-a aşezat cu capul în mâini, moment în care Johnson a spus că este „un semnal pentru mine că ar trebui să mă pregătesc de încheiere”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite